URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 16 DECEMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La actualul nivel de dezvoltare, Oradea are nevoie de ajutor de la Bucureşti în tot mai mică măsură. Probabil cel mai mare cadou ar fi să fie lăsată în pace. Dacă sistemul de redistribuire a  veniturilor nu ar fi fost bulversat de "revoluţia fiscală", lucrurile ar fi mers, în continuare, decent.
Zic şi eu
Adrian Cris
La 99 de ani de la momentul astral al Marii Uniri, ţara nu ne leagă nici prin şosele, căi ferate şi aeroporturi care să faciliteze o bună circulaţie a oamenilor şi mărfurilor, nici printr-o educaţie care să ofere şanse egale, nici printr-un sistem sanitar care să nu ne îmbolnăvească şi mai grav pe unii, în timp ce alţii ne tratăm la Viena ori Istanbul, nici printr-o administraţie care să ne uşureze viaţa în loc să ne facă zile fripte.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În aprilie 1972, Charlie Chaplin se întorcea în America după un exil de 20 de ani. Fusese alungat în 1952 de senatorul McCarthy din pricina unor presupuse simpatii comuniste. Charlie Chaplin n-a fost cetăţean american - era născut în Londra - însă americanii l-au iubit ca pe unul de-al lor. Dar, cu toată dragostea, nu l-au putut salva atunci când urgia statului s-a stârnit împotriva sa. În aprilie 1992, Regele Mihai se întorcea în România după un exil de 45 de ani. Fusese alungat în 1947 de noul regim comunist, condus de Petru Groza...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Una dintre dilemele pe care le au cetăţenii români, chiar şi cu asigurări de sănătate achitate la zi prin CAS, este cine le plăteşte cheltuielile de spitalizare şi de tratament dacă au fost victimele unui accident sau unei agresiuni, în condiţiile în care furnizorii de servicii medicale îi "taxează" atunci când autorii acestor fapte nu sunt identificaţi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În ultimii 30 de ani marile firme producătoare de ţigări au scăzut continuu cantitatea de tar (adică agregatul de particule existent în fumul de ţigară după înlăturarea nicotinei şi deshidratare) şi de nicotină din produsele lor. Azi, cele mai vândute ţigări sunt cele cu filtru şi cele cu conţinut scăzut de tar sau nicotină. Cancerul pulmonar şi cel laringian apare cu o frecvenţă mai mică la  fumătorii de ţigări cu conţinut scăzut de tar şi de nicotină, comparativ cu cei care fumează ţigări obişnuite...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Acum că se apropie Crăciunul, iar magazinele vor fi acoperite cu funde roşii şi globuri argintii, nu strică să discutăm puţin despre tehnicile folosite de magazine pentru a stoarce cât mai mulţi bani de la cumpărători.
11 Aprilie 2017, 10:21

Şcoala lui Soros

Şcoala lui Soros foto: www.dw.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De câte ori un mare investitor anunţă că vrea să se mute în Estul Europei, inima ne tresaltă de bucurie, ca lui Creangă când se gândea la locurile copilăriei. Pe aici, prin vestul ţării, de bucurie că poate se vor mai crea nişte locuri de muncă, prin alte locuri de spaimă că vine cineva să tulbure liniştea ajutorului social.

Tot aşa, la auzul veştii că Soros trebuie să-şi mute universitatea din Budapesta, forţat de Orban pe motiv că vrea să ia fabricile, pământurile şi bograciul ungurilor, primarii de pe graniţa de vest s-au oferit să dea găzduire prestigioasei instituţii.

Vestea e de două ori bună: o dată că poate ne pricopsim cu o şcoală de elită, şi apoi că nici ungurii nu-s mai breji ca noi dacă se tem de Soros. Mai urmează să se teamă de moşieri şi de Binomul cu care sunt anesteziaţi privitorii de la televiziunile penalilor şi ne putem înfrăţi.

Poate Oradea oferi facilităţi tentante unei asemenea universităţi? Şi aici e vorba de sediu, spaţii de cazare, legături cu restul lumii, nu de pâine cu sare şi folcloriste pe pista aeroportului. La o primă vedere, da. În plus, Soros poate fi mulţumit, că şi la noi se vorbeşte ungureşte, iar componenta iudaică încă nu s-a pierdut.

Deocamdată suntem, însă, în situaţia semi-ilegalistului care se ascundea deşi nu-l caută nimeni. Sperăm să dăm lovitura cu această universitate, dar poate Soros nu o mută, ci o desfiinţează de-a binelea, dacă tot s-au prins politicienii din fostele ţări comuniste de planurile lui de-a conduce lumea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@pinonel: pana nu dai cu capul de pragul de sus, nu-l vezi pe cel de jos
Raspuns pentru tine si nu numai: Legea raspunderii magistratilor, 27 de incercari si nicio reusita ( http://m.jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/legea-raspunderii-magistratilor-27-de-incercari-si-nicio-reusita-731546.html). Restul e cancan.
Postat 13 Aprilie 2017, 19:04 de FaBULA
Motivele clasării cauzei cu judecători acuzați de DNA
,,Clujust.ro vă prezintă motivele pentru care un procuror de la DNA – structura centrală a clasat cauza în care erau acuzați trei judecători din Oradea și care a fost restituită parchetului în noiembrie 2015 de către un judecător de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj..." Vorba lui @pinonel: bafta, bihoreilor!
Postat 13 Aprilie 2017, 08:08 de ili3
O sugestie pt. dl director si nu numai!
Imi permit, dle director, sa va sugerez sa cititi un articol aparut pe luju.ro, scris de George TARATA si intitulat ,,Nenorocitii de la DNA". Cititi cu mare atentie articolul si prin prisma faptului ca man, procurorul, nu omul, a fost promovat palmas la dna central, deci voi, bihoreii, ati devenit peste noapte tare vulnerabili. Si asta in primul rand pt. ca in dispretul oricarei deontologii voi v-ati facut portavocea lui man, lasandu-va angrenati intr-un joc a carui miza nu o cunosteati. Intr-o discutie cu una din parti am sustinut ca ati merita sa fiti arsi cum trebuie, pe latura civila, sa va intre bine in cap ca procurorul e organ executiv, nu putere judecatoreasca, iar voi sunteti, sau ar trebui sa fiti, organ de presa si nu purtatori de minciuni.
Postat 12 Aprilie 2017, 14:29 de pinonel

FOTO BIHOREANUL

  • 'Revoluţia în imagini': Fotografii inedite cu Oradea la Revoluţie, expuse în Cetate (FOTO)
  • Luaţi exemplu! Agricultorii bihoreni au atras în judeţ 141 milioane euro (FOTO)
  • Accident cu trei răniţi lângă Beiuş: Şoferul unui BMW a ratat o depăşire, s-a lovit de o dubiţă, iar cele două maşini au ajuns în şanţ (FOTO)
  • Accident cu maşina Poliţiei în Oradea, în faţă la hotel Ramada (FOTO)
  • 300 de amenzi într-o zi: Poliţiştii români şi maghiari au împânzit şoselele de pe graniţă (FOTO)
  • Creştini… pe jumătate: După ce au ascultat colinde, consilierii judeţeni din Bihor şi-au reluat bătăliile obişnuite (FOTO)
  • Sute de fapte bune pe un singur hol: Târg de Crăciun la Celestica Oradea, susţinut de companie pentru ONG-urile din oraş (FOTO)
  • Fundaţia Pyramid Learning Center şi-a inaugurat cel de-al doilea centru pentru copiii cu autism şi AD-HD (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a jucat slab şi a pierdut cu 81-87 în faţa timişorenilor. Achim anunţă măsuri în cadrul lotului! (FOTO)
  • Casa de Pensii Bihor, închisă: Toţi angajaţii au declanşat un protest spontan din cauza salariilor mici (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON