Moaşe vechi şi noi

Alegând să scriu despre conflictul dintre vechea şi noua conducere a Maternităţii, mi-am asumat riscul să fiu etichetat în fel şi chip, cum s-a întâmplat de fiecare dată când am atins cel mai purulent subiect al ultimelor două decenii: încrengătura dintre mai-marii "Sorbonicii" şi felul cum aceştia au pus mâna, practic, pe tot oraşul, de la administraţia locală până la spitale.

Şi acum mă aştept la vituperări din partea "sorboneilor" care ani la rândul au supt la ţâţa spitalului, acumulând ranguri universitare (chit că ştiinţa lor e la genunchiul broaştei), doctorate (în specializări de care sunt străini), cabinete private (unde, însă, ca să nu rămână fără clientelă, au angajat pălmaşi care să se priceapă mai mult decât ei) şi, nu în ultimul rând, averi uriaşe (pe care vechea Miliţie Economică le-ar fi confiscat cât ai spune "internare").

Multă vreme m-am mirat de tupeul vechii conduceri a Maternităţii care, cu cât fugeau mai multe bihorence să nască ori să se opereze peste graniţă, ori la Cluj sau Timişoara, cu atât mai pe sus avea nasul.

După demiterea fostului director, a Lianei Antal, am fost martor astă-vară al încă unui fenomen uluitor, dar tipic pentru tupeul clanului de la Sorbonica, care pornise o adevărată campanie de discreditare a noului manager. Nici nu apucase Grebenişan să facă ceva că deja era aneantizat din simplul motiv că nu face parte din tagma medicilor. Şi, evident, anatema răspândacilor a prins: Bolojan e un nebun care pune un inginer să moşească la Maternitate. Cine mai stă să reflecteze că la spitalele din Europa şi SUA managerii nu sunt medici? Motivul e simplu: acolo medicii fac medicină, nu se ocupă de achiziţii, de femeile de serviciu, bucătărese şi portari!

Sunt de acord că oamenii puşi de Bolojan la cârma spitalelor orădene sunt nişte beneficiari politici. Dar, spre deosebire de foştii şefi, am îndrăzneala să afirm că dincolo de acest numitor comun, între cei vechi şi cei noi există şi deosebiri esenţiale. În primul rând, noii manageri, cel puţin deocamdată, nu s-au umplut de ifose. Apoi, tot deocamdată, nu s-au dedulcit la licitaţii trucate, la angajări pe pile şi la simpozioane peste hotare plătite de companiile farmaceutice. Dar, cel mai important pentru pacienţi, au şi schimbat în bine câte ceva în spitale, fără a începe cu modernizarea propriilor hogeacuri, ci cu saloanele bolnavilor şi sălile de operaţii. Pe cei vechi cine i-a oprit să facă aşa ceva? Doar şi ei aveau spate politic!

Nu mă îndoiesc că va veni o vreme ca şi managerii de acum să fie măturaţi de valurile politicii, pe ale căror creste încă se află. Însă, până atunci, nu mă abţin să savurez fundătura în care a ajuns vechea gardă. Înlăturată de liberalul Bolojan, aceasta nu mai are nici cui să se plângă pentru că până şi şeful PDL, Traian Băsescu, e la fel de pornit împotriva baronilor universitari. Să fie acesta sfârşitul Evului Mediu în spitalele noastre?...