URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 25 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
13 Mai 2010, 08:07

Minerii de la Băiţa au ieşit din greva foamei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liderul sindical Alexandru Iştoc a declarat pentru BIHOREANUL că toţi cei 23 de mineri care intraseră în greva foamei au întrerupt protestul miercuri după amiază. Oamenii au luat această decizie după ce, în cursul zilei de miercuri, prefectul Gavrilă Ghilea a discutat cu ortacii împreună cu preşedintele Federaţiei Mine-Energie Marin Condescu, la Băiţa.

"Am vorbit şi am încercat să găsim împreună soluţii. Administratorul suedez al firmei ne-a promis că va aduce un investitor, iar noi am cerut ca, dacă până la 31 mai nu se plătesc salariile, Agenţia Naţională de Resurse Minerale să îi retragă licenţa de exploatare, care e baza în minerit, iar atunci în mod sigur licenţa va merge la SC Băiţa", a susţinut liderul sindicaliştilor bihoreni.

Iştoc a mai spus că, în cazul în care suedezul nu va aduce un investitor, "am găsit nişte variante pentru ca oamenii să nu îşi piardă locurile de muncă". "Sperăm din tot sufletul să vină cu banii până la 1 iunie şi să ne continuăm activitatea. Ne-a asigurat că până la 17 mai ne va da un răspuns în legătură cu asta", a mai spus Iştoc.

El a adăugat că propunerile minerilor vor ajunge în curând pe masa ministrului Economiei, Adriean Videanu, prin Marin Condescu. "Din câte vedem, suedezul nu doreşte să închidă business-ul, dar de la 1 iunie se termină şomajul tehnic, deci noi trebuie să mergem la lucru", a mai spus Iştoc. "Am zis că ieşim din greva foamei, pentru că şi dacă ieşeam peste o săptămână, două, tot aia era", a continuat el.

Luni, 23 de mineri de la exploatarea de cupru din Băiţa, aparţinând firmei suedeze Mineral Mining, au intrat în greva foamei, nemulţumiţi că nu şi-au primit drepturile salariale din februarie. Totodată, minerii vor să ştie ce se va întâmpla din 1 iunie cu cei 117 angajaţi care sunt în şomaj tehnic de la începutul lunii martie, deoarece atunci expiră termenul legal pentru această formă de şomaj.

Ortacii de la Băiţa au mai protestat, tot pentru neplata salariilor, la jumătatea lunii februarie, atunci blocându-se în subteran. Protestul din februarie s-a încheiat abia după ce Prefectura Bihor i-a asigurat pe mineri că investitorul a virat banii de salarii aferenţi lunilor decembrie 2009 şi ianuarie 2010.

Mina de metale neferoase de la Băiţa este singura de acest gen privatizată după revoluţie. Exploatarea a fost concesionată în schimbul a 8 milioane de euro de către Mineral Mining, societate cu capital integral suedez.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON