URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 22 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fiecare are impresia că meseria lui e cea mai importantă, că fără el nu se poate, că oricum eforturile nu-i sunt răsplătite și că salariul nu e niciodată de ajuns. Așa că nu trebuie să ni se pară nemaiîntâlnit comportamentul angajaților de la UPU.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
04 Martie 2011, 14:22

Ioan Mang îl acuză de politizare pe ministrul "depolitizator" al Educaţiei, Daniel Funeriu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Acest june ministru Daniel Funeriu tot vorbeşte că el este împotriva politizării învăţământului, că prin reforma pe care o implementează el depolitizează învăţământul, dar îl contrazic propriile fapte. Pe data de 2 martie, domnul Funeriu a semnat două ordine de ministru, unul privind înfiinţarea Consiliului Naţional al Cercetări Ştiinţifice, iar celălalt privind Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a acestui Consiliu. La conducerea lui a făcut deja trei numiri politice", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang.

Potrivit acestuia, articolul 13 al ordinului privind înfiinţarea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice prevede că noua instituţie este înfiinţată prin reorganizarea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din învăţământul superior, fiind condus de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi aleşi de către membrii săi, din rândurile lor.

"În acelaşi articol, domnul Funeriu a inclus prevederea că ministrul Educaţiei desemnează preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului, din rândul membrilor, şi prevederea că aceştia pot fi înlocuiţi în urma alegerilor care pot avea loc după cel mult un an de la data numiri lor. Altfel spus, timp de un an de zile, cât va mai fi ministru, domnul Funeriu s-a asigurat că âşi numeşte clientela în funcţii. Deja a şi făcut-o, pentru că i-a numit ca preşedinte al Consiliului pe Babeş Alexandru şi ca vicepreşedinţi pe Daniel David şi Emanuel Rujan", a afirmat Ioan Mang.

Întrebat, Mang a spus că nu ştie cine sunt persoanele numite, singura informaţie pe care o deţine fiind numele acestora, precum şi faptul că au fost numite prin ordin de ministrul Daniel Funeriu. "Asta înseamnă depolitizare în viziunea ministrului-pion Funeriu, să numeşti nişte persoane care trebuia să fie alese, şi să te asiguri că timp de un an nimeni nu le poate schimba din funcţii", a mai spus preşedintele PSD Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
replica la articolul cu scandalul PSD in Timis
Domnu presedinte PSD Victor Ponta Prostalaul ar trebui sa trimiteti la PDL si pe presedintele TSD Bihor Pavel Emilian alias PEPEA Homosexualul acesta pozind brat la bras incuviintind casatoria homosexuala cu prietenul sau fotograful Sebi Tont acesta fiind cu voal de mireasa pe cap, aceste lucruri petrecinduse anul trecut 2010 in octombrie la zilele orasului Oradea sub pasajul vulturul negru in fata unei cafenele.PEPEa homosexualul este si consilier judeten PSDfacutla apelul bocncilor prin plecarea senatorului PSD Ioan Mang presedinte,,legal si legitim ales `` al filialei PSd Bihor in Senatul ROMANIEI.Pavel Emilian alias PEPEa Homosexualul este si vicepresedinte al TSD organizatia de tara ROMANIA.RUSINE!RUSINE!RUSINE PSD ca promovezi asemenea oameni in partid!fata aceasta nu are nici o vina ,,ce este frumos si la dumnezeu place `` :))=))Fata acesta este doar o simpla membra PSD militanta PSDin organizatia TSD Timis.Acesta este opinia lui Romanul Simplu.Aredreptate si adevar in afirmatie liderul TSD Timis,,cit nu face declaratie politica ,,,,organizatia nu are probleme``dar Emilian Pavelpresedinte TSD Bihor afacut de atunci multe declaratii politice,dar viitorullui :))=))
Postat 07 Martie 2011, 13:05 de Romanul Simplu
replica III la @Oradean
@Oradean LASHULE scrieti numele cine esti ?Dupa aceea sa vorbesti !@Oradean vezi ca numele meu este scris gresit,si nu sunt cine zici tu sa sunt :))=))@Oradean ciolanul PSD ti-a placut si iti place,ai fost pe lista de alegeri parlamentare PSD la senatori colegiile 6-7,si fii tai si-au batut joc de tine pe bloguri si in campania electorala si eu @Romanul Simplu te-am aparat ,dar esti nerecunoscator,te laudai in sedintele PSD ca lasi fiilor tai partidul PSD de parca afi fost a lui tactu de 90 de ani :))=))@Oradean eu @Romanul Simplu m-am certat cu senatorul PSD Ioan Mang intr-o sedinta PSD pina la cutite,si mi-a aruncat carnetul de partid PSD in scirba ,deci atita valoreaza un membru simplu PSD un militant PSD RUSINE!RUSINE!RUSINE! @Oradean daca ma duc la sediul partidului PSD Bihor ma duc la conferinta saptaminala de presa de fata cu ziaristi asa intru acolo ,,in gura leului`` dar va iesi cu singe pe pereti vorba lui Vasile Blagala CN PDLde ieri :))=)).Oradean atitudinea aroganta si batjocoritoare acelor din sediul PSD Bihor la adresa simplilor membri si a celor care merg acolo ma face ca sa imi i-a masuri de prevedere.Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 06 Martie 2011, 19:55 de Romanul Simplu
@Romanul Simplu
Romane, alias TABARA GHEORGHE a Visliului din Tarian, nu sunt las, dar nu doresc sa amestec oameni nevinovati intr-o problema care nu le apartine. Imi place ciloanul cu fasole si ceapa rosie batuta, in rest, ciolanul nu inseamna nimic pentru mine, iar pentru tine, om bolnav si fara minte, ce-ar putea insemna acest ciolan pe care-l invoci cu atata ardoare, ori de cate ori ai ocazia. Nu accept linguseala si pupatul in dos, iar tu, Romane, daca l-ai pupa pe Mang in dos, pana la limita herpesului, ce-ar putea sa-ti ofere? Ce est in stare sa faci? Vino la partid, Romane, cereti drepturile! Nemultumirile tale devin obsesii daca nu le faci cunoscute. Eu si colegii mei, care suntem mereu in atentia ta, cu ce ti-am gresit? Iesi, Romane, la lumina zilei! Munca in subteran este foarte periculoasa si dauneaza grav sanatatii fizice si mentale. Numai bine, Romane si la buna vedere!
Postat 06 Martie 2011, 16:08 de Oradean.
replica II la @oradean
@Oradean ESTI UN LASH!LASHULE !@Oradean nu ai curaj,ai doar interese in partid in PSD Bihor,vezi ca sa fie ciolanul cu multa maduva ,si sa-ti duci la indeplinire sarcinile de partid PSD primite de la senatorul PSD Ioan Mang presedintele ,,legal si legitim ales `` al filialei PSD Bihor,,linguseala dosului sa-ti a fie supla si eficienta sa satisfaca clientul``:))=))Eu unul@Romanul Simplu ma linistesc,,linistestete!nu uita ;ciocu mic`` Bine @oradean !Parlamentara aceea ,,bideu``din PDL era la putere cind a afirmat acestea,tu @oradean in o pozitie in PSD :))=)) @Oradean nu mai repeta ca si papagalul aceleasi fraze la fiecare comentariu ,diversifica vocabularul :))=))@Oradean sa traiesti 100 de ani cu sanatate si bucurie sa creasca inima-n tine de fericire .....si apoi sa fii fericit.@Oradean ce zici cum te lauda @Romanul Simplu ?:))=))@!Oradean nu te-am insultat ,injurat ,calomniat ,nu ca mi este frica de instantza,ca nu avem ce averi sa impartim ,doar simple idei social democrate care sunt in conflict ,,Nu ne mai reprezinta conducerea PSD pe noi simpli membri PSD,reprezinta aristocratia conduceri PSD acesta ADEVARUL si DREPTATEA .:)Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 06 Martie 2011, 14:06 de Romanul Simplu
@Romanul Simplu
Romane, alias Tabara Gheorghe a Visliului din Tarian, esti pe o pista gresita. Nu-ti accept invitatia, dar ne vom intalni in instanta, nu cand vrei tu, la momentul potrivit. Nu mai sunt dispus sa-ti accept calomniile si insultele chiar daca ele vin de la un om bolnav, a carui stare este intr-o evidenta deteriorare. Sunt social democrat, nu pentru a sustine politica lui Mang, ci din convingerea ca stanga poate insemna o alternativa viabila si credibila pentru Romania. Sunt mai in varsta ca tine si am vechime in partid mai mare ca tine. Cu toate acestea nu-mi jignesc colegii si nu dau sfaturi. Romane, linisteste-te! Nu uita: ciocu mic!
Postat 06 Martie 2011, 11:06 de Oradean.
replica la articol si la comentatoru @PSD
De la conferinta de presa a senatorului PSD Ioan Mang vizionata pe cristv.ro mi- a placut ultima fraza catre ziaristi locali bihoreni ,,Va invit a o tabla de sah in weekend :))=))Cine dintre ziaristi merge in Weekend sa joace sah la sediul PSD Bihor ?Numa cei prostii:))=))=))Daniel Funeriu ministrul Educatiei se lauda ca este om de stiinta cu laborator nu om de invatamint ce poti pretinde de la asemenea om ?NIMIC @PSD iti convine?nu-ti convine ?aceasta este situatia !ce poti sa faci ?Am mai zis-o pe acest forum,al saptamanalului Bihoreanul acuma sa scriu cu majuscule sa se inteleaga:))=))EXCLUDETI DIN PARTID PE MEMBRI SIMPLI,SI SA RAMINETI IN PARTID CU NEVASTA ,COPII,AMANTELE ,PUPINCURISTI SA VA ALEGETI INTR-UN CONTINU INCEST :))=)):))=))@PSD nu mai injura facem o colecta intre membri rebeli din PSD si platim un preot ortodox sa faca slujba blestemului ,ce zici de oferta ?:))=))=))Blestemele le pune preotul numai platim si ascultam ,ce biune o sa ne fie :))=))=))Cindva am vrut multe de la PSD dar acuma nu mai vreau nimic ,vreau doar sa -l DISTRUG pentru ca NU reprezinta interesele membrilor simpli PSD,ci ale aristocratiei PSD:))=) Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 05 Martie 2011, 21:11 de Romanul Simplu
Liniste sufleteasca.
Imaginea lui Funeriu ma vindeca de complexul de a fi cel mai urat si prost barbat din tara.
Postat 05 Martie 2011, 17:50 de safe
BLESTEMAT
DUMNEATA INDRAZNESTI SA VORBESTI DESPRE POLITIZARE????????? Sa-ti fie rusine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! AMINTESTE-TI CUM DUMNEATA PERSONAL TI-AI DAT AVIZUL PENTRU "PASARICA IANCU " DE LA ITM CARE AVEA VECHIME 0 IN PARTID .....DUPA CE TE-AI FOLOSIT IN CAMPANIE DE PERSOANE -VECHI IN PARTID-, PE CARE APOI LE-AI UMILIT NEPERMIS SPUNANDU-LE CU UN TUPEU NESIMTIT, CA "NU AU SUSTINERE POLITICA"....... PENTRU ACEASTA SI PENTRU TOATE RELELE PE CARE LE-AI FACUT , SA NU TE-ASTEPTI SA RAMAI NEPEDEPSIT..... EVIDENT DE SOARTA! TOTI CEI PE CARE I-AI NEDREPTATIT FARA A AVEA VREUN MOTIV, ITI DORIM .........................................................................., TIE SI FAMILIEI TALE.
Postat 05 Martie 2011, 00:03 de PSD
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON