URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iulie 2016, 12:01

Escrocherie imobiliară de aproape 1 milion de lei: gruparea din care făcea parte şi o funcționară de la Cadastru a fost trimisă în judecată

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a anunţat, marţi, finalizarea anchetei în cazul unei grupări care a provocat o pagubă de aproape 280.000 euro prin uzurpare de calităţi oficiale şi fals în înscrisuri oficiale.

Este vorba de celebrul caz al escroacei Daniela Moca, individa care, având un birou într-o încăpere a Baroului Bihor din incinta Tribunalului Bihor, unde presta diverse servicii de copiere şi redactare documente pentru avocaţi, s-a dat drept executor judecătoresc şi a organizat licitaţii unde a scos la mezat apartamente, terenuri şi maşini ale unor proprietari executaţi silit, bunuri care sunt înscrise în registrul electronic de publicitate al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

În rechizitoriul întocmit în acest caz, procurorii au reţinut că, în perioada 2013 - iulie 2015, Moca a indus în eroare mai multe persoane, în faţa cărora s-a prezentat drept executor judecătoresc şi le-a cerut diverse sume de bani, în schimbul cărora le-a promis că vor dobândi imobile scoase la licitaţie.

Pentru a duce la bun sfârşit escrocheriile, Moca s-a folosit de acte falsificate, a uzurpat uneori calitatea oficială de executor judecătoresc şi a antrenat în activitatea infracţională şi alte persoane, trimise acum în judecată alături de ea - Alexandru Prodan, Zaharia Zoltan Prodan şi Patrice Sebastian Brânzaş şi Rozica Lucica Pantea, cea din urmă funcţionară la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor.

"Inculpata Pantea a pretins şi a primit pentru sine sume între 200-1.000 lei sau între 100-300 de euro pentru a îndeplini acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, mai precis, pentru falsificarea unor înscrisuri oficiale, fapte prin care a înlesnit şi a ajutat la inducerea în eroare a persoanelor vătămate", se precizează în comunicatul procurorilor.

În acelaşi dosar, anchetatorii au început urmărirea penală şi faţă de doi patroni ai unei firme orădene, suspectaţi că au folosit aproximativ 150.000 euro proveniţi din infracţiunile comise de Moca, la achiziţionarea mai multor bunuri imobile.

În absenţa unor probe clare împotriva lor, acuzaţiile faţă de cei doi au fost retrase. În schimb, "constatându-se existenţa unui patrimoniu a cărei sursă de provenienţă nu a fost fiscalizată, s-a dispus sesizarea ANAF Bucureşti - Direcţia de verificări fiscale, în vederea efectuării activităţilor specifice instituţiei".

Acuzaţiile aduse Danielei Moca şi complicilor ei sunt de înşelăciune, uzurpare de calităţi oficiale, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals, în diferite forme de participaţie penală..

Fabuloasa escrocherie a provocat o pagubă de 279.103 euro, adică aproape 1 milion de lei, nici până azi recuperată. Printre păcăliţi se numără mici fermieri, întreprinzători, ba chiar şi un poliţist de frontieră.

Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au pus sechestru pe proprietăţile funcţionare OCOT, Rozica Pantea, până la concurenţa sumei de 107.000 euro, respectiv 1.750 euro şi 2.300 lei. Inculpaţii Moca Daniela Ecaterina, Brânzaş Patrice, Prodan Alexandru şi Prodan Zaharia nu deţin în proprietate bunuri mobile sau imobile, astfel că nu au putut fi luate măsuri asiguratorii.

Ancheta a fost realizată cu participarea unor ofiţeri ai Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Bihor - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, şi suportul tehnic şi informativ al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bihor.

Citiţi amănunte despre escrocheria demnă de un scenariu de film în articolul: "Ţepe de-a Moca: În doar doi ani, orădeanca Daniela Moca a strâns aproape 1 milion de lei din escrocherii

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
ZAU ASA
Are cineva vreo problema cu...bila? "Imbiliare"?
Postat 20 Iulie 2016, 23:06 de TDS
Mai frate !!!
Cadastru???plin de smecheri/e...nu se atinge nimeni de ei ..oare de ce..cine are interesul oare...
Postat 20 Iulie 2016, 15:42 de Tinas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON