URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
14 Septembrie 2015, 16:35

Ţepe de-a Moca: În doar doi ani, orădeanca Daniela Moca a strâns aproape 1 milion de lei din escrocherii imobiliare

Ţepe de-a Moca: În doar doi ani, orădeanca Daniela Moca a strâns aproape 1 milion de lei din escrocherii imobiliare CAMUFLAJUL PERFECT. Daniela Moca (stânga) regiza licitaţii, falsifica acte şi racola victime într-un birou din Tribunalul Bihor (sus). Chestionaţi de BIHOREANUL despre "chiriaşa" lor, angajaţii instanţei dau din umeri. "Am tot văzut-o pe aici, dar niciodată n-am ştiut ce lucrează. Am remarcat-o de vreo 2-3 ani, că a început să se îmbrace elegant, să se aranjeze", a povestit una dintre grefiere
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Marţea trecută, judecătorul de drepturi şi libertăţi din Curtea de Apel Oradea a dispus arestarea orădencei Daniela Moca, acuzată că s-a dat drept executor judecătoresc şi a păcălit 12 persoane, de la care încasase peste 230.000 euro pentru case şi terenuri vândute doar pe hârtie.

Deşi pare greu de crezut, impostura s-a realizat chiar în clădirea Tribunalului Bihor, o instituţie securizată, cu reguli şi trasee stricte, unde, după cum a descoperit BIHOREANUL, femeia avea însă propriul birou şi propria afacere, total ilegală!

Falsuri la Cadastru

Înşelăciune, uzurpare de calităţi oficiale, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, tentativă la înşelăciune, fals intelectual în participaţie improprie. Acestea sunt învinuirile pentru care marţea trecută, la solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, orădeanca Daniela Moca a fost trimisă în arest preventiv pentru 30 de zile.

Acuzaţiile vizează o escrocherie fabuloasă, descoperită în urma unei sesizări făcute în vară de funcţionarii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cărora Moca le-a cerut să înscrie două tranzacţii fictive în cărţile funciare ale unor imobile şi să radieze ipoteci consemnate de bănci. Aparent, ambele tranzacţii fuseseră parafate în urma unor licitaţii organizate de executorii judecătoreşti Dorel Neagoş din Oradea şi Ioan Michiş din Satu Mare.

"M-au sunat de la OCPI să mă întrebe despre o casă pe care aş fi vândut-o la o licitaţie pe 21 iulie. Le-am spus că n-am organizat nicio licitaţie, iar casa încă n-a fost vândută. Ulterior am fost chemat şi la Poliţie, am dat declaraţii despre caz", a povestit BIHOREANULUI sătmăreanul Ioan Michiş.

Şmecherii cu Dana

Pornite imediat, verificările au scos la iveală că cele duă tranzacţii fictive au fost gândite de Daniela Moca împreună cu alţi doi orădeni, Alexandru Prodan şi Zaharia Prodan, şi aveau ca scop radierea ipotecilor bancare din CF-urile celor două imobile, pentru a putea fi revândute imediat. Pentru asta, cei trei au fabricat în numele executorilor judecătoreşti procese verbale de licitaţie şi acte de adjudecare, într-unul din cazuri cumpărătorul fiind Alexandru Prodan, în celălalt Zaharia Prodan. Atâta doar că falsurile nu erau tocmai reuşite, motiv pentru care au dat de bănuit funcţionarelor de la OCPI, care i-au sunat pe cei doi executori, iar apoi, când aceştia le-au confirmat bănuielile, au anunţat Poliţia.

Ulterior, procurorii au descoperit că cele două manevre n-au fost singurele de acest gen. Cu câteva săptămâni mai devreme, pe 8 iulie, Moca reuşise să ducă până la capăt o trânteală similară, făcută în numele executorului judecătoresc Maria Chizec. În acest caz, escroaca a măsluit un proces verbal care atesta organizarea unei licitaţii pentru vânzarea unei locuinţe din Oradea, a întocmit un document de atribuire către "cumpărătorul" Alexandru Prodan, iar apoi, împreună cu acesta, s-a prezentat la OCPI, unde tranzacţia a fost notată şi ipoteca bancară radiată. În final, cu extrasul CF "curat", care dovedea că imobilul este fără sarcini, cei doi au vândut casa unei a treia persoane.

Vânătoarea de iluzii

Cele trei escrocherii descoperite s-au dovedit doar o mică parte din afacerile oneroase ale Danielei Moca. În unele situaţii, au dezvăluit anchetatorii, femeia a mers atât de departe încât s-a dat executor judecătoresc şi a organizat licitaţii unde a scos la mezat apartamente, terenuri şi maşini ale unor proprietari executaţi silit, bunuri care sunt înscrise în registrul electronic de publicitate al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Şi în aceste cazuri Moca lucra doar "pe hârtie". Adică atunci când reuşea să găsească persoanele interesate să cumpere imobile mai ieftine, "organiza" licitaţia, întocmea procesul verbal de adjudecare şi încasa banii de la "câştigători", care îşi dădeau seama că au fost înşelaţi doar în momentul în care încercau să-şi intre în drepturi şi aflau că nu pot prelua imobilele.  Paguba? 232.103 euro, adică aproape 1 milion de lei, nici până azi recuperată. Printre păcăliţi se numără mici fermieri, întreprinzători, ba chiar şi un poliţist de frontieră.

Totuşi, cum a reuşit? Potrivit unor surse din anchetă, înainte de a se apuca de escrocherii, Moca s-a ocupat mult timp de intermedierea unor vânzări silite. "Se prezenta în numele unor persoane la licitaţii şi, în cazul în care reuşea să cumpere imobilul, era recompensată cu un comision. Aşa i s-a dus vestea că are numeroase cunoştinţe în rândul executorilor şi că poate rezolva apartamente ieftine la licitaţiile organizate de aceştia. Nici nu trebuia să racoleze ea clienţi, veneau ei", spun sursele BIHOREANULUI.

Reguli pentru unii

Atuul principal al femeii a fost, însă, altul. Şi anume faptul că avea ca "punct de lucru" un birou în sediul Tribunalului Bihor, instituţie cu reguli stricte, stabilite nu doar pentru public, ci chiar şi pentru personalul instanţei şi unde, de pildă, până şi ziariştii au nevoie de aprobări şi de însoţitor pentru a intra în anumite încăperi. Ca atare, cel puţin teoretic, o instituţie asupra căreia nu puteau plana suspiciuni că ar oploşi vreo infracţiune...

Angajată a Baroului de avocaţi Bihor până în urmă cu mai bine de 15 ani, femeia lucra în aşa-zisa "cameră a robelor", o încăpere primită de Barou, legal, în incinta instanţei, pentru servicii de asistenţă judiciară, dar folosită ca garderobă şi, mai rar, ca refugiu pentru redactarea unor acte urgente. "Îi ajuta pe avocaţi ca dactilografă, la redactarea unor acte, iar aceştia făceau chetă lunar şi o plăteau", spune unul dintre maeştrii barei.

Totul se întampla, însă, fără ştirea conducerii instanţei, care avea obligaţia să urmărească şi să vegheze la legalitatea activităţilor desfăşurate în Tribunal. "Inculpata a venit în biroul respectiv cu un copiator şi un calculator. Reprezentarea mea, dar şi a altor colegi, a fost că e angajata Baroului", s-a scuzat purtătorul de cuvânt al Tribunalului, judecătorul Cristian Monenci, recunoscând că niciodată magistraţii nu s-au interesat despre cine şi ce lucrează în încăperea cu pricina, cum nici oficialii Baroului nu le-au comunicat vreo informaţie de acest gen din proprie iniţiativă.

"Pentru ce să transmitem? Este un spaţiu ce ţine de Barou!", reacţionează, senin, decanul Baroului Bihor, avocatul Cristian Domocoş.

Afaceri penale

Urmarea? Fără teama că vreun control va veni s-o întrebe de bonuri fiscale ori acte contabile, Daniela Moca presta ca dactilografă, copia documente contra cost atât avocaţilor, cât şi justiţiabililor. Aceste sume erau, însă, mizilic pe lângă banii din intermedieri imobiliare. Căci, profitând de faptul că nimeni n-o întreba de sănătate, Moca a transformat Camera robelor într-un soi de agenţie imobiliară, unde urmărea şi valorifica licitaţiile organizate de executorii judecătoreşti. Iniţial pentru a încasa "comisioanele" oferite cu generozitate de vânătorii de chilipiruri, pentru ca în final să dea "lovitura" cea mare,  şmenuindu-şi de-a dreptul clienţii.

Prinsă cu falsurile de funcţionarii OCPI, femeia a ajuns acum în atenţia procurorilor care i-au percheziţionat biroul din Tribunal şi locuinţa, ridicându-i calculatoarele şi documentele găsite, iar lunea trecută au reţinut-o pentru 24 ore. "A afectat grav instituţia executărilor silite, dar şi dreptul la proprietate, siguranţa circuitului civil al imobilelor, al sistemului de publicitate imobiliară şi cadastru", au explicat procurorii în referatul prin care, o zi mai târziu, au obţinut arestarea femeii pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările par departe de final deoarece din actele găsite la percheziţii rezultă că "executoarea" din Camera robelor a mai avut şi alţi complici, şi alte victime, dar şi un alt gen de afaceri. Desigur, nimic de-a Mo(a)ca...


ÎN FILIERĂ
Fabricanta de sentinţe

Ancheta declanşată în dosarul escrocheriilor puse la cale de Daniela Moca ar putea fi extinsă, procurorii ne-excluzând ipoteza ca dactilografa avocaţilor să fie implicată şi în cazul celor peste 1.000 de maşini second-hand scutite de plata taxei de poluare în baza unor sentinţe falsificate, o altă afacere penală derulată la Tribunalul Bihor.

Femeia e bănuită că fabrica pe calculator sentinţe cu scutiri de la plata taxei de poluare, la concurenţă cu cele două foste grefiere din Tribunalul Bihor, Doina Cotor şi Nicoleta Botău, care nu măsluiau întreaga hotărâre, ci introduceau datele altor autoturisme în unele sentinţe pe care le redactau. Cel din urmă caz, descoperit în urmă cu doi ani de procurorii DNA, se află încă în anchetă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
"Sclaab" e S.R.I. Local BH.
-Dacă această Frau a putut face atâta timp excrocherii din acestea la vedere în Incita Instanţelor Judecătoreşti,când cei iniţiaţi ştiu că nici Portar de Primărie ori agent de pază la o Instituţie de stat mai acătării nu poţi fi fără avizul celor din S.R.I. pe lângă cel al Poliţiei.Şi această frau făcea matrapaslâcuri ani de zile sub nasul lor(S.R.I.-BH.) atunci ori ei sunt slabi"SCLAAABI ori COMPLICE" ???
Postat 27 Septembrie 2015, 18:09 de publika
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3983 RON
  • 1 EUR = 4.8254 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON