URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Octombrie 2017, 10:37

Vineri, la Moszkva Cafe: Trupa de folk-rock progresiv Bucium îşi lansează cel de-al treilea album, Mioriţa

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trupa bucureşteană de folk-rock-artrock Bucium se va afla vinerea aceasta în faţa publicului din Oradea. Prezenţa formaţiei are ca scop lansarea celui de-al treilea album, Mioriţa, care conţine piese create în perioada 1998-2002, aşadar înaintea celorlalte două – Voievoizii (2000) şi Live în codrul ascuns (2016) – dar care fie s-au pierdut, fie nu puteau fi folosite în forma în care fuseseră înregistrate iniţial, fiind aduse la maturitatea necesară imprimării abia anul trecut.

Deşi titlul albumului, pe care piesele au fost imprimate fără pauză, fiind unul conceptual, ar putea trimite la aşa ceva, muzicienii de la Bucium spun că cântecele de pe Mioriţa „nu au nicio legătură cu mult vehiculatul fatalism românesc”. De altfel, nici versurile şi nici ritmurile nu sunt culese din folclor, ci sunt compoziţii originale care doar valorifică sound-ul arhaic românesc într-o formă, fireşte, prelucrată rock.

„Noi nu ne dorim o întoarcere la tradiţii şi origini, ci o înţelegere a lor. Dacă înţelegem mitologia românească, ne putem înţelege şi sufletele şi ne vom aprecia mai mult. Poate vom relua şi legătura cu natura, pentru a atinge o armonie şi un echilibru. În spatele versurilor sunt multe mituri, simboluri, lucruri ascunse”, spun membrii trupei.

Muzica Bucium se caracterizează prin dialoguri între instrumente şi schimbarea frecventă a tempo-ului, specifică fiind variaţia de la brutal la melodios, de la înălţător la tensionant, înglobând elemente tribale, primitive, care explică şi sound-ul arhaic.

Albumul Mioriţa, care vine sub forma unui obiect de colecţie, un CD de tip vinil însoţit de 14 ilustraţii ale artistului Radu Damian, va fi lansat la Oradea în cadrul unui concert programat vineri, 27 octombrie, cu începere de la ora 20, la Moszkva Cafe, preţul unui bilet fiind de 15 lei achiziţionat din timp, respectiv 20 lei înainte de spectacol.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bucium
Folk-metal, pana la artrock-progresiv mai e de lucru destul. Muzica buna, influente pagane in versuri insa.
Postat 24 Octombrie 2017, 16:09 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON