URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Martie 2017, 14:09

"Poliţia, trageţi pe dreapta!": Demonstraţiile luptătorilor Poliţiei Bihor au adunat peste 400 de orădeni în Piaţa Unirii (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cine visa să spargă o bancă, să facă o "liniuţă" pe şoseaua de centură sau să pună băieţeşte de-o "larmă" a pierdut astăzi cea mai bună ocazie.

Vineri, la ora 11, toată comenduirea suflării purtătoare de caschetă din Bihor, în frunte cu șeful Poliției Bihor, comisarul şef Adrian Bucur, era adunată în Piaţa Unirii, la demonstraţiile făcute poliţişti cu ocazia zilei armei.

Pe mâna lor...

La eveniment au luat parte, printre mulţi alţii, prefectul Claudiu Pop care le-a şi mulţumit poliţiştilor pentru munca depusă.

"Sunteţi cei pe mâna cărora lăsăm siguranţa copiilor noştri atunci când ei sunt pe stradă, la şcoală, în parc sau chiar când desfăşoară activităţi sportive. Cu toţii ştim că nu aveţi o meserie uşoară, ci din contră plină de responsabilităţi, însă cu toate acestea aveţi misiunea onorantă de a fi veghetorii liniştii şi ordinii societăţii noastre", a spus prefectul.

Pe platoul din faţa Pieţei Unirii s-au adunat să fie alături de poliţiştii, de ziua lor, peste 400 de orădeni, în majoritatea lor copii fascinaţi de butaforia de film de acţiune: maşini cu girofarurile pornite, bărbaţi în uniformă înarmaţi până în dinţi, pistoale şi câini lup.

Acţiune în direct

Punctul culminant al evenimentului l-a constituit simularea unei acţiuni în care luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale opresc în trafic un autovehicul suspect, reţin ocupanţii maşinii cu ajutorul unui câine de însoţire şi detonează un colect cu explozibil descoperit în portbagaj.

Asistenţa a urmărit scena cu sufletul la gură. Pentru ca pruncii aflaţi la depărtare de locul acţiunii să nu piardă niciun detaliu, organizatorii au transmis întreg evenimentul în direct, pe un panou ridicat în Piaţa Unirii.

Împuşcăturile care au deschis urmărirea, urmate de somaţia "Poliţia, trageţi pe dreapta!", au făcut stolurile de micuţi ciripitori să amuţească subit.

"Mie mi-e frică..."

Copiii au urmărit cu sufletul la gură scena imobilizării autovechicului urmărit, ruptă parcă dintr-un film cu băieţi răi, şi au întâmpinat cu aplauze intervenţia trupelor speciale care au reţinut suspecţii din maşină cu ajutorul unui câine lup.

Adrenalina i-a făcut pe copii să încremenească pe loc. "Mie mi-e frică...", a murmurat o fetiţă blonduţă din grupul de micuţi aşezaţi pe marginea unei fântânii arteziene. "Nu-ţi fie, vezi că l-au prins", a încurajat-o prietena de lângă ea.

Suspectul înhăţat de poliţişti tocmai era urcat în duba trasă în apropiere. După ce a fost trântit pe caldarâm de câinele lup şi ţintuit la pământ cu pistolul la cap, merita o pauză, cât o fi fost el de băiat rău...

"Nu vă speriaţi!"

Trupele speciale şi-au continuat misiunea până la îndepărtarea ultimului pericol. La fel ca într-o acţiune reală, oamenii legii au percheziţionat maşina cu precauţie, ajutându-se de un câine lup dresat pentru depistarea de explozibili şi substanţe interzise.

"Vă rugăm să nu vă speriaţi. Urmează o demonstraţie de detonare a unui colet suspect. Nu este niciun pericol. Se va folosi muniţie de manevră", a avertizat la microfon purtătorul de cuvânt al Poliţiei, comisarul Alina Dinu.

Copiii au urmărit extragerea coletului suspect din maşină şi neutralizarea lui prin explozie cu mânuţele la urechi. Bubuitura care a încheiat demonstraţia a detensionat însă atmosfera.

Asaltul copiilor

Imediat după defilarea detaşamentului de onoare format din poliţişti, poliţişte, trupe speciale şi o formaţiune cu câini, micuţii au luat cu asalt standurile cu armamentul din dotarea poliţiei şi au înconjurat din toate părţile maşinile cu girofar expuse în Piaţa Unirii.

Evenimentul a demonstrat că pentru micuţi cel mai fascinant lucru din toată tehnica de luptă este butonul de la care se porneşte girofarul şi sirena de pe maşina Poliţiei. Dacă aţi trecut vineri la amiază prin centrul oraşului, precis aţi auzit!

Citiți pe aceeași temă articolul Poliţistul Anului în Bihor, un tânăr ofiţer de la Economic care a făcut statului o economie de 9 milioane euro pe an (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON