URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Iunie 2012, 00:31

Uimire la UDMR: Cseke pune la îndoială rezultatul sondajului de la urne (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Cseke Attila nu dă crezare singurului exit-poll realizat de CCSB la nivelul Oradiei, la comanda postului Antena 3, afirmând că rezultatul "nu e logic" şi refuzând să facă declaraţii în privinţa rezultatului modest cu care este creditat.

Optimist...

Cu aproximativ 20 de minute înainte de difuzarea pe posturile naţionale a rezultatelor exit-poll, Cseke Attila, alături de senatorul Derzsi Akos şi de alţi membri ai UDMR Bihor, urmăreau relaxaţi şi cu interes în sediul UDMR din Pasajul Vulturul Negru partida de fotbal dintre Italia şi Spania, din cadrul Campionatului European.

La ora 21, la fel de zâmbitor, Cseke s-a reaşezat la masă, unde mai luaseră loc deputata Peto Csilla, Szabo Odon şi, câteva minute mai târziu, şi candidatul la şefia Consiliului Judeţean, Pasztor Sandor, cu toţii pregătindu-se să afle primele rezultate. Concentrat, Cseke a fost uimit când a auzit scorul politic al USL la nivel central, de peste 60%. "Aoleu!", a exclamat fostul ministru.

Înainte să afle şi situaţia de la Oradea, el a fost invitat de TVS să spună ce aşteptări a avut. După ce a mulţumit în special celor care l-au ales, Cseke s-a declarat optimist în privinţa rezultatelor oficiale ce vor veni în cursul zilei de luni. "Sunt optimist şi cred că vom avea un rezultat foarte bun, atât la Primărie, cât şi la Consiliu. În momentul în care avem cifre, chiar şi neoficiale, le vom putea prezenta", a promis el, după care - întrebat dacă se aşteaptă să câştige - a răspuns categoric: "Da, eu cred în continuare!".

Zâmbet şters

Când, în sfârşit, pe televizorul din sediul UDMR a apărut scorul zdrobitor care îl dădea pe Ilie Bolojan câştigător cu 72,5%, iar pe Cseke în postură de  perdant clar, cu doar 15,9%, fostul ministru vorbea relaxat şi zâmbitor la telefon. Apoi şi-a schimbat mimica şi s-a uitat ironic spre ecran, spunând că nu crede în veridicitatea măsurătorilor.

"Problema este că aici este sondajul care s-a dat la ora 12. Nu pot să-l comentez. Pe internet, fiindcă nu sunt sancţiuni, exit-pollul acesta a fost afişat încă de la ora 12, iar acum este la televizor", a spus Cseke, adăugând că în aceste condiţii refuză să facă declaraţii. În plus, a mai spus el, "este o problemă" şi cu faptul că el a obţinut un scor sub cel cu care UDMR era obişnuit la Oradea.

Comune "rezervate"

Neîncrederea lui Cseke a fost întărită şi de preşedintele executiv Szabo Odon. "Eu nu cred că Attila e sub UDMR. Şi, în plus, unde sunt oamenii lui Tokes? Nu sunt trecuţi. Acum 4 ani au primit 2,5%", a spus Szabo, dorind să sublinieze că rezultatul nu era precis. El a fost completat de senatorul Derzsi Akos: "Asta e o tâmpenie!".

Întrebat, totuşi, de BIHOREANUL cum interpretează sondajul, Cseke a repetat că refuză orice comentariu. "Dacă nici Ilie Bolojan, care este considerat favorit, nu a făcut declaraţii, vă daţi seama că eu nici atât", a încheiat candidatul UDMR.

Ulterior, în timp ce Cseke discuta cu colegii prezenţi, Pasztor Sandor era asaltat de telefoane din judeţ, de unde afla rezultate ale numărătorii paralele. În jurul orei 22.30, UDMR-iştii lipiseră deja pe harta judeţului bileţele ce marcau comunele unde, conform spuselor lor, au câştigat: Borş, Sălard, Viişoara şi Buduslău.

Mai târziu, la sediul UDMR şi-a făcut aparţia şi viceprimăriţa Biro Rozalia, care însă a stat deoparte, precum şi directorul OTL, Csuzi Istvan. Reprezentanţii Uniunii au anunţat că vor rămâne pe metereze până târziu în noapte. Sperând, probabil, într-o minune...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
fabula romaneasca
Stii , ,,Catel mic ", eu sunt roman sadea , dar visavis de Oradea si Bolojan iti spun acum un lucru de care o sa-ti aduci aminte peste cel mult un an : ,,Dreptatea nu e pentru catei ...." .....
Postat 11 Iunie 2012, 07:55 de straluminatu
cutu
sper sa spun...pa..udemereu....sa fim uslati mereu....
Postat 11 Iunie 2012, 00:59 de catel mic
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON