URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 August 2013, 17:12

Tentativă de omor, lângă Valentine's: A înjunghiat un om, pentru că nu i-a zis... cât l-au costat pantofii din picioare!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunţat, vineri, trimiterea în judecată a unui orădean, pe numele său Cristian Bogdan Ban, acuzat că, în urmă cu o săptămână a înjunghiat un tânăr, după ce l-a întrebat cât au costat pantofii sport pe care îi purta, iar victima a refuzat.

Conform comunicatului, scandalul s-a petrecut în noaptea de 1 spre 2 august, în jurul orei 4.30, într-un fast food situat la circa 50 de metri de clubul Valentine's de pe Bulevardul Decebal, din Oradea, unde petrecuseră victima şi prietenii săi.

Victima, Bokra Viorel, împreună cu fratele său şi cu încă un prieten, au ieşit să mănânce, când la un moment dat, în local a intrat agresorul, Cristian Bogdan Ban, în stare de ebrietate, însoţit de un prieten.

"Conflictul a izbucnit apoi de la un motiv banal: partea vătămată nu i-a răspuns inculpatului la o întrebare legată de preţul plătit pentru pantofii sport ai părţii vătămate. Ofensat de faptul că a fost ignorat, inculpatul a ales un mod violent de a se impune, în sensul că pur şi simplu a luat de pe tejgheaua fast-foodului un cuţit cu mâner de culoare neagră şi lama de 12 cm", arată comunicatul Parchetului.

Iniţial, agresorul s-a îndreptat spre fratele celui înjunghiat, Gavriş-Adrian, dar, pentru că victima a vrut să-i ia apărarea, Ban a împuns-o cu cuţitul, din lateral, în partea stângă, zona hemitoracelui, provocându-i o hemoragie.

Agresorul a încercat să fugă, cu cuţit cu tot, fiind oprit de fratele victimei. "Fratele părţii vătămate, martorul Bokra Gavril, a sărit asupra inculpatului înarmat în continuare cu cuţitul şi l-a lovit cu un scaun, cuţitul rupându-se, astfel că un fragment din mâner a căzut pe trotuar. În condiţiile în care inculpatul era în continuare înarmat cu cuţitul, martorul Bokra Gavril a continuat să îl lovească cu pumnii pentru a-l dezarma, inculpatul scăpând la un moment dat cuţitul în apropierea trecerii de pietoni. În momentul în care inculpatul a încercat să părăsească locul faptei, martorul Bokra Gavril l-a reţinut până la sosirea poliţiştilor, care au ajuns în scurt timp", mai reţine comunicatul procurorilor.

Potrivit certificatului medico-legal, rănile suferite de bărbatul înjunghiat necesită cel puţin 30 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, "şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, salvarea acesteia datorându-se tratamentului prompt şi corect instituit".

Ban a fost reţinut în noaptea de 1/2 august pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior, pe 2 august, Tribunalul Bihor a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură menţinută şi în prezent.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
DA!!!!!!!!
Am auzit ca baiatul e tare si cu cosurile de gunoi. Taran prost din Oltenia.
Postat 10 August 2013, 22:35 de DA!!!!!
io
Adevarat import din Moldova tigan original din Macedonia. Bravo!
Postat 10 August 2013, 22:33 de hahalere
ASA SE VA AJUNGE SI LA LUNCA!!
LA ASTA NE ASTEPTAM SI IN PADURILE DIN COMUNA LUNCA DIN PARTEA MAFIOTILOR CARE CER TAXE DE PROTECTIE PENTRU A LASA SOCIETATILE COMERCIALE SA ISI DESFASOARE ACTIVITATEA! POLITIA SA FACA CEVA LEGAT DE ZONA AIA! A DEVENIT VESTUL SALBATIC!
Postat 10 August 2013, 10:14 de Clau
justitia noastra spune asa
Da ce ziceti voi daca ia 1 an cu suspendare....
Postat 10 August 2013, 09:31 de eu
nemernicul
Sper sa ia macar 10 ani de puscarie.
Postat 09 August 2013, 23:58 de Ionica
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON