Steagurile lui Pristanda

Problemă mare cu steagurile în oraşul nostru. Mai întâi un grup compact de doi ziarişti i-au oferit primarului Bolojan eşarfa fără de care niciun ales nu poate să-şi facă datoria faţă de concetăţeni. Măsura s-a dovedit salutară, de când are domn Ilie eşarfă, încasările la bugetul municipiului s-au triplat, parcul industrial s-a populat până la sufocare, singura problemă a instituţiei e că deja nu mai ştie cum să mascheze profitul. Poate că scrie în lege necesitatea arborării eşarfei, însă n-ar strica să fie consultat şi un stilist. Ditamai banderola de doi metri pătraţi peste costumul şifonat de diolen poate provoca efecte de-a dreptul comice în momente solemne.

Apoi un alt grup de patrioţi vigilenţi au constatat că dimensiunile steagurilor arborate la Primăria Oradea nu sunt conform STAS. Adică lungimea faţă de lăţime trebuie să fie într-un raport dat de o constantă care poate avea valori variabile în funcţie de pătratul ipotenuzei din care se extrage radical de ordin 3.

În fine un ultim circ faţă de mult uzitatul subiect cu drapelul tricolor s-a petrecut la o biserică unde avea loc un concert de caritate. Acolo au apărut steagurile Austriei şi Ungariei iar al nostru ioc. Gestul a rănit, pe bună dreptate, sensibilitatea oficialităţilor române deşi adevăratul motiv al nemulţumirii a fost faptul că dragii noştri conducători n-au apucat să-şi prezinte tradiţionalul şi inutilul discurs. Totuşi, într-un fel, mi se pare normală îngrijorarea politicienilor faţă de steag, semn că lor în general li se cam fâlfâie de tot ce mişcă.

Poate n-ar strica, în aceste momente destul de complicate să ne concentrăm mai mult pe problemele cu adevărat reale ale comunităţii, nu pe aspecte formale. Mă îndoiesc că în caz de naufragiu, un politician patriot ar refuza o vestă de salvare numai pentru că pe ea e steagul altei ţări.

Oricum, cel mai frumos steag, complet neregulamentar, l-am văzut în 2000, la Campionatul European de Fotbal. Un tânăr român ce muncea ca un rob de trei ani în Occident a cumpărat trei bucăţi de pânză, roşie, galbenă şi albastră pe care le-a legat în jurul gâtului, pentru că nu avea de unde să cumpere un tricolor.