URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Iunie 2017, 15:09

Sere știe!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Excelentă analiza făcută de preşedintele CSM Oradea, Şerban Sere, cu privire la situaţia poloului orădean. Semn că nu degeaba ia 10.000 lei lunar de la Distrigaz, ca membru în Consiliul de Administraţie. Echipa s-a clasat pe locul II în campionat şi a ajuns într-o finală de cupă europeană, dar nu a reuşit s-o şi câştige.

Drept urmare, domnia sa l-a demis rapid pe antrenor şi a anunţat că doreşte să ne bazăm mai mult pe elementul autohton, deoarece este nefiresc ca nişte poloişti durdulii din Serbia să facă legea la noi în vestiar. E nevoie să dăm credit tinerilor, fiindcă am ajuns în situaţia ca în lotul naţional să avem un singur orădean, şi acela exportat la Dinamo când avea 14 ani. Şi degeaba ne lamentăm că Federaţia este condusă de nişte borfaşi din Lehliu-Gară, că avem şi noi vina noastră.

Ciudat, însă, că acelaşi algoritm nu mai este valabil şi la baschet. Din campioni, am ajuns cu noroc pe locul III, iar în cupele europene ne-am clasat undeva pe la mijloc. Aici, totuşi, nu se vorbeşte deloc despre schimbarea antrenorului, şi nici nu se are în vedere infuzia cu elemente locale.

Eu cred că valoarea unui manager nu constă în a merge cu miloaga la sponsori pentru a putea plăti salariile sportivilor, ci în croirea unei strategii pe termen lung, în baza căreia să fie promovaţi tinerii sportivi orădeni. Oricum, tratamentul diferenţiat al managerului Şerban Sere faţă de cele două echipe, aflate practic în situaţii identice, are o singură explicaţie: echipa de polo nu ia masa la restaurantul Crinul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
POLOISTUL DURDULIU DI DI DI LA LI LA LI LA.....
După primele rânduri tocmai la acest aspect mă gândeam ! Că la baschet e la fel. Evident am citit tot textul, deci nu mai e cazul să zic ceva. PS: prezența d-lui Sere în C.A Distrigaz este un fel de sinecură. De ce spun un fel de ? Pentru că și să vrea să muncească pe brânci nu are știința să o facă în acest domeniu. Iar suma de 10.000 se duce sigur, sigur, sigur la partid ! Acum îmi amintesc și de Boloș ! Se pricepe individul la transport aerian cum mă pricep eu la sfințitul apei de Bobotează ! Și ? A fost la Tarom ? A fost !
Postat 06 Iunie 2017, 15:31 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON