URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Ianuarie 2012, 10:02

Mihăiţă Neşu îşi face o fundaţie la Oradea ca să ajute copiii cu handicap din România

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La prima conferinţă de presă susţinută de la accident încoace, orădeanul Mihai Neşu a anunţat că va lansa o fundaţie prin care vrea să ajute copiii cu handicap din România.

"Care-i obiectivul? Să fac viaţa mai uşoară copiilor cu handicap din România. Deja am discutat cu primăria din Utrecht, care-mi dă 200 de scaune cu rotile şi alte utilaje pentru copiii paralizaţi din România. Vom începe în Oradea şi sper să ne extindem", a explicat Neşu.

Bichonul a precizat că ideea fundaţiei n-a fost numai a sa, ci şi a soţiei şi a prietenilor lor.

Totodată, Mihăiţă Neşu a vorbit despre cum se simte şi ce îşi doreşte pe viitor. "Am speranţa ca în câteva luni să pot mişca şi mâna stângă la fel ca mâna dreaptă. Să sperăm că în câţiva ani să fiu iar normal", a spus Neşu.

Pe de altă parte, fotbalistul a anunţat că FC Utrecht i-a făcut oferta de a fi scouter, adică de a urmări înregistrările video cu fotbaliştii pe care clubul îi are în ochi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Laszlo
Buna D-nuL Nesu.Din oradea va deranjez.Sunt un kinetoterapeut si acuma imi fac si eu o Asociatie Non Guvernamentala si vrem sa ajutam si noi oamenii cu Handicap,poate o sa putem colabora impreuna ca si noua ne-ar mai trebui niste sfaturi.Va las numarul meu de telefon.daca va intereseaza va rog sa ne contactati.(0748837308)
Postat 02 Februarie 2013, 18:17 de Timon
ajutor
ma numesc pacurar aurelia florica sant din tasnad jud satu mare am si eu un copil cu s dawn si in decembrie a fost operat a doua oara pe cord deschis am stat 4 luni in spital avem nevoie de controala din 3 in 3 luni si de medicamente daca puteti sa ne ajutati va multumesc
Postat 14 Mai 2012, 19:18 de pacurar aurelia flor
ajutatima va rog frumos
d-l nesu ne puteti ajuta cu o sumade bani pt un copil bolnav an varsta de 15 ani are mari formati la inima daca ne puteti ajuta ne puteti contacta la nr de tel 0754334827 si nr de cont RO648TRL002012101211431XXX VA RUGAM FOARTE FRUMOS CU O SUMA CAT DE MICA PT CA COPILUL TREBUIE OPERAT DE INIMA si suntem foarte saraci traim doar din alocatia copiilor si suntem 7 persoana va rog frumos sa ne ajutati
Postat 09 Martie 2012, 15:57 de ioanovici florentina
adresa e-mail Nesu
Buna ziua. As dori sa fac parte din personalul ce deserveste acea fundatie, avand pregatire in domeniu. As dori o adresa de e-mail unde il pot contacta pe dumnealui saumembrii familiei pt. a-mi exprima intentia. Multumesc.
Postat 28 Ianuarie 2012, 09:49 de Buteica Constantin
adresa e-mail Nesu
Buna ziua. As dori sa fac parte din personalul ce deserveste acea fundatie, avand pregatire in domeniu. As dori o adresa de e-mail unde il pot contacta pe dumnealui saumembrii familiei pt. a-mi exprima intentia. Multumesc.
Postat 28 Ianuarie 2012, 09:48 de Buteica Constantin
adresa e-mail Nesu
Buna ziua. As dori sa fac parte din personalul ce deserveste acea fundatie, avand pregatire in domeniu. As dori o adresa de e-mail unde il pot contacta pe dumnealui saumembrii familiei pt. a-mi exprima intentia. Multumesc.
Postat 28 Ianuarie 2012, 09:48 de Buteica Constantin
handica grav
AM DOI COPII CU HANDICAP GRAV SI AS DORI CA PRIN ACEASTA FUNDATIE POATE AM O MICA SANSA DE RECUPERARE
Postat 22 Ianuarie 2012, 12:07 de chiran valentin
Respect
Multa sanatate si rabdare de fier!...Esti una din persoanele pe care le admir enorm, sa te ajute Dumnezeu in tot ceea ce iti doresti sa realizezi!
Postat 17 Ianuarie 2012, 11:51 de marius florea
Sanatate!
Sa te faci bine, Mihaita!!! Sa fii sanatos, pentru ca esti un om bun. Cei care fac rau ar trebui sa fie bolnavi si in scaun cu rotile, nu tu! Doamne ajuta sa te vindeci!
Postat 17 Ianuarie 2012, 11:06 de mia
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON