URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Februarie 2014, 14:16

Mic dar aprig: Deşi are schema incompletă, Parchetul Bihor raportează o creştere a activităţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conform datelor de bilanţ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a încheiat anul 2013 cu indicatori de performanţă buni: un număr sporit de cazuri soluţionate într-un timp mai scurt, un număr mai mic de inculpaţi achitaţi, plângeri puţine împotriva soluţiilor procurorilor. Aceasta, în condiţiile în care schema de personal a Parchetului rămâne în continuare incompletă.

"În cursul anului 2013 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi unităţile subordonate au soluţionat un număr de 15.343 dosare, iar raportat la anul 2012 se constată o creştere a numărului de cauze soluţionate într-un procent de 14,77%. Au fost trimişi în judecată 1.383 de inculpaţi în 1069 de dosare penale, din care 112 inculpaţi în stare de arest preventiv", a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Parchetului, procurorul Cristian Ardelean, în urma bilanţului realizat pe anul trecut.

În ceea ce priveşte strict activitatea Parchetului de pe lângă Tribunal, au fost soluţionate 804 dosare (170 la urmărire penală proprie şi 634 în activitatea de supraveghere a cercetărilor penale), în creştere cu 17,2% faţă de anul 2012. Dintre acestea, 102 cauze au fost soluţionate prin rechizitoriu (faţă de 84 în anul precedent), fiind trimişi în judecată 164 inculpaţi, din care 23 în stare de arest preventiv.

Procurorii apreciază că majoritatea cauzelor au fost soluţionate cu celeritate, într-un termen mai mic de 6 luni de la prima sesizare, deşi schema de personal este în continuare incompletă: Parchetul Bihor funcţionează cu un număr de 10 procurori (din care unul delegat de la Parchetul Oradea), deşi are un stat de funcţii prevăzut cu 14 posturi de procuror.

Parchetul raportează o creştere a numărului de cauze soluţionate pentru combaterea evaziunii fiscale şi spălării de bani (au fost instituite măsuri asiguratorii pe bunuri în valoare de 8.498.221 lei şi au fost recuperaţi 2.342.857 lei), a infracţiunilor săvârşite prin violenţă şi a celor de corupţie (în 2013 au fost soluţionate 44 de cauze, din care 11 finalizate cu rechizitorii).

În cursul anului 2013 au fost declarate de procurorii încadraţi la cele 6 parchete din judeţ 117 apeluri şi recursuri în cauze penale, 83 fiind admise.

Cifrele arată, pe de altă parte, o scădere considerabilă a numărului inculpaţilor achitaţi prin hotărâri definitive: de la 31 în cursul anului 2012 la 18 în anul 2013. Anul trecut au fost restituite de instanţe doar două cauze, iar ponderea plângerilor adresate instanţelor împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată este caracterizată ca fiind "foarte mică" la nivelul întregului judeţ.

"Scăderea acestor indicatori (care în accepţiunea Consiliului Superior al Magistraturii sunt principalii indicatori de calitate) sau menţinerea lor la valori neesenţiale reflectă creşterea corelativă a calităţii actelor de trimitere în judecată, şi în general, îmbunătăţirea standardelor de înfăptuire a justiţiei în cursul urmăririi penale la parchetele din judeţul Bihor", este concluzia procurorului Cristian Ardelean.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Traducere
In traducere liberă Bilantul parchetului, oricare ar fi el, suna cam așa: in anul care a trecut polițiștii din ipejebihor au muncit pentru ca noi sa ne luam salariile babane, sa ne lăudăm cu tot felul de Depășiri de plan comunistoide...sa fie clar, procurorii si-au însușit, ca de obicei, munca polițiștilor, dar acum se si lauda cu asta... Rușinica...
Postat 05 Februarie 2014, 16:58 de Traducător autorizat
NUP pe banda rulanta!
Infractiuni mai multe si dosare mai multe, cu inculpati mai multi si solutii mai multe de NUP! La asa schema si asa activitate, asa rezultate perfomante! Numai in Romania mai exista astfel de criterii incat se poate transforma ineficienta direct in eficienta!
Postat 05 Februarie 2014, 15:41 de Life
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON