URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Aprilie 2018, 19:50

Mang, Pasztor şi Bodea, provocaţi de Oradea Civică să semneze pentru iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanţii Oradea Civică, organizaţie înfiinţată la începutul anului trecut "pe valul" marilor proteste de după vestita OUG 13, au anunţat marţi că susţin iniţiativa USR de modificare a Constituţiei aşa încât aceasta să interzică accesul în funcţii publice alese al persoanelor condamnate penal pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.

"Vom susţine acţiunea "Fără penali în funcţii publice", inclusiv prin strângerea de semnături. Vrem să contribuim cu 5.000 de semnături", a spus secretarul organizaţiei, Vasile Dumitriu (foto primul din stânga), în timp ce preşedintele Sebastian Duma (foto mijloc) a precizat că "personal voi începe acţiunea la Consiliul Judeţean", pentru a solicita în primul rând semnăturile preşedintelui Pasztor Sandor şi vicepreşedinţilor Ioan Mang şi Traian Bodea, care reprezintă cele trei partide aflate la putere - UDMR, PSD şi ALDE.

"Vrem să ştim dacă sunt oameni care vor să fim o ţară condusă de infractori sau dacă vor să fim o ţară normală. Vom solicita semnăturile domnilor Mang, Pasztor şi Bodea, în primul rând, dar şi ale consilierilor judeţeni. Fără penali în funcţii publice ar trebui să fie un credo pentru toţi cei care ne conduc", a spus Duma.

Iniţiativa a fost lansată de USR şi este sprijinită de numeroase personalităţi publice din România, având ca scop obţinerea a minimum 500.000 de semnături pentru modificarea articolului 37 al Constituţiei, aşa încât acesta să prevadă expres interdicţia candidaturilor persoanelor condamnate la orice funcţii de demnitate publică, atât la nivel local (consilieri locali şi judeţeni, primari, preşedinţi de consilii judeţene), cât şi la nivel central (de deputat, senator şi preşedinte al României).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@tedeseule
Dane, iar aberezi. degeaba ti-ai schimbat user-ul ca te recunoastem prin aceleasi comment-uri deviate de la subiect . ce e curios? sarkozy nu a urlat precum hotii si penalii pe care ii venerezi intr-una pe-acilea ca sa se desecretizeze protocoalele dintre institutii ca sa vada daca e ceva ilegal cica acolo. lasa justitia sa isi faca treaba, adica procurori si judecatori. nu improasca cu excremente in cei care apara justitia precum o faceti voi. deci nota bene.si revino la forma initiala. ne enervai mai tare atunci.
Postat 11 Aprilie 2018, 07:54 de User anonimizat
până una alta și FRANCE se pare că a fost condusă de un penal! mă rog, prezumția
Și eu aș fi de acord! Dar dacă cucu mov capătă vreun ordin? Devii penal în două minute! Probabil îi va fi tot mai greu dar...nu se știe! Secu a fost copilaș pe lângă cucu mov cu proto cu tot!
Postat 10 Aprilie 2018, 20:33 de dani-e-let
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON