URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Martie 2015, 14:36

Judecătorii au decis: Gigi Becali poate fi eliberat condiţionat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Finanţatorul clubului FC Steaua, George Becali, va fi eliberat condiţionat, a decis, vineri, Tribunalul Medgidia, astfel că, dacă procurorii nu vor face recurs, acesta va fi pus în libertate după termenul legal de 3 zile, anunţă Digi24.ro.

Potrivit sursei citate, Becali a susţinut că întruneşte condiţiile pentru eliberarea condiţionată, că a executat doi ani şi patru luni din totalul celor trei ani şi jumătate şi a spus că abia aşteaptă să ajungă acasă la fetele sale.

Întrebat de judecător dacă este în stare să facă faţă societăţii civile, să se integreze din nou în viaţa socială, Becali a replicat că în primul rând anii în care a fost întemniţat l-au schimbat foarte mult, că vrea să se retragă din viaţa publică şi să se apropie mai mult de biserică.

Digi Sport a publicat şi o parte din dialogul omului de afaceri din sala de judecată, dialog care a fost destul de relaxat. Conform relatării, întrebat ce se va întâmpla cu clubul de fotbal pe care îl finanţează, Steaua, după eliberarea condiţionată, Gigi a răspuns că dacă clubul îi va aduce profit îl va păstra, în caz contrar îl va vinde. Totodată, la întrebarea dacă va investi în HCM Constanţa în situaţia în care va fi eliberat, patronul Stelei a spus că da.

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în "Dosarul Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

El a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, ispăşindu-şi pedeapsa în regim deschis.

Între altele, în penitenciar, Becali a terminat de scris două cărţi, "Muntele Athos, patria Ortodoxiei" şi "Becali şi Steaua", iar în februarie 2015 a anunţat că se apucă de o a treia carte, "Becali, Parlamentul Europei şi Parlamentul României". Pentru fiecare dintre cărţile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON