URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Iunie 2018, 09:35

Judecată pentru abuz şi un prejudiciu de 10.000 euro, fosta primăriţă din Pietroasa, Saveta Oşvat a fost achitată definitiv!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Veşti bune pentru fosta primăriţă PDL a comunei Pietroasa, Saveta Oşvat, trimisă în judecată în 2015 de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş pentru abuz în serviciu, după ce a cumpărat pe bani publici şi la preţuri umflate terenuri pentru o sală de sport pe care, în final, a făcut-o în curtea şcolii.

Curtea de Apel Oradea a decis, joi, după aproape două luni de deliberări, ca fostul edil să fie achitat de acuzația de abuz în serviciu pe considerentul că fapta comisă nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Judecătorii au lăsat nesoluţionată, însă, problema pagubei imputată fostei primăriţe, de 10.000 euro, pentru care Primăria comunei va trebui să se adreseze instanţei civile.

Cumpărături a' la Saveta

BIHOREANUL a prezentat în urmă cu trei ani povestea dosarului penal pornit pe numele Savetei Oşvat. Ancheta privea construcţia sălii de sport din comuna Pietroasa, una dintre controversatele investiţii finanţate de către fostele guverne PDL, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Compania Naţională de Investiţii.

În Pietroasa, sala a primit finanţare în 2009, iar autorizaţia de construcţie a fost emisă în toamna aceluiaşi an, pe 21 septembrie, având ca amplasament stabilit curtea şcolii din reşedinţa comunei, teren aflat în proprietatea administraţiei locale.

O lună mai târziu, primăriţa semna pentru transmiterea în folosinţa gratuită a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) a terenului în suprafaţă de 4.951 mp, "în vederea construirii sălii de sport". În mod ciudat, însă, în acelaşi timp, Saveta Oşvat a început demersuri pentru a achiziţiona terenuri, fix pentru acelaşi scop: construcţia sălii de sport.

Preţ de prieteni

Este vorba de un teren de 5.260 mp, situat la intrarea în satul reşedinţă de comună, achizitionat la suprapreţ, de 10 euro/mp, în condiţiile în care, în zona cu pricina, preţul pământului era de 2 euro/mp. Iar asta, fără să mimeze măcar respectarea procedurilor de achiziţie, adică să numească o comisie de achiziţie, să ceară un raport de evaluare şi oferte de la alţi vânzători.

Terenurile au fost cumpărate de la soacra actualului deputat PSD Gheorghe Bogdan, pe-atunci primar al comunei Drăgăneşti, iar ceilalţi doi erau foşti consilieri locali, Daniel Ilaş şi Ioan Dreana-Boldica.

Procurorii din Beiuş au intrat pe fir abia în 2012, în timpul alegerilor locale care au condus la înlocuirea Savetei Oşvat din funcţie, când unul din adversarii politici ai primăriţei a povestit manevra unui poliţist de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor, iar acesta a decis să se sesizeze din oficiu, pentru a vedea dacă informaţiile se confirmă.

Ancheta a fost tărăgănată, însă, mai bine de doi ani, fosta primăriţă fiind trimisă în judecată abia în aprilie 2015. Procesul a început la Judecătoria Beiuș, unde s-a terminat prost pentru Oşvat, care a fost condamnată, pe 13 aprilie anul trecut, la 2 ani închisoare, pedeapsă suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 4 ani.

Judecătoria a dispus, totodată, ca fosta primăriţă să returneze şi paguba creată, de 10.520 euro, constând în diferenţa dintre preţul real al terenului achiziţionat şi cel cu care acesta a fost cumpărat. Din fericire pentru fostul edil, sentinţa instanţei nu a fost definitivă iar Curtea de Apel, unde s-a reluat procesul, a avut o cu totul altă opinie...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON