URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Aprilie 2024, 16:14

Firmele și cetățenii din Oradea pot lua în grijă 10 spaţii verzi din intersecţiile aglomerate

Firmele și cetățenii din Oradea pot lua în grijă 10 spaţii verzi din intersecţiile aglomerate foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Firmele și cetățenii din Oradea pot lua în grijă 10 spaţii verzi aflate în intersecţiile intens circulate.

"Pe cheltuială, pe o perioadă între 1 şi 5 ani..."

Grădinarii vor întreţine scuarurile între 1 şi 5 ani, în schimbul posibilităţii de a-şi amplasa în zonă panouri prin care să îşi facă public numele.

"Locuitorii oraşului au posibilitatea de a amenaja şi întreţine spaţii verzi care aparţin domeniului public, pe cheltuiala proprie, pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani, cu posibilitatea de amplasare pe zona amenajată a unor panouri informative care să conţină datele persoanei şi aportul acesteia în amenajarea şi întreţinerea spaţiului ales", a anunţat joi Primăria Oradea printr-un comunicat de presă.

Panourile vor avea dimensiuni standard de 50 x 100 centimetri, picioarele de susţinere înalte de doar 10 centimetri, iar feţele din plexiglas de culoare albă. Textul înscris pe acestea va fi "Acest spaţiu verde a fost amenajat şi este întreţinut de persoana fizică / persoana juridică" şi, după caz, va putea fi însoţit de sigla companiei şi de datele de contact.

Cereţi aici!

Conform comunicatului, solicitaţii dispuşi să întreţină spaţii verzi în schimbul unui câştig de imagine se pot adresa Compartimentului Spaţii Verzi Urbane din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Oradea, la adresa de email directia.tehnica@oradea.ro sau primărie@oradea.ro.

Cei interesaţi vor încheia cu municipalitatea un contract de colaborare prin care îşi vor asuma amenajarea şi întreţinerea cu titlu gratuit a spaţiilor verzi primite în grijă între 1 şi 5 ani, în funcţie de durata convenită între părţi.

La iniţiativa lui Bolojan

Îngrijirea spaţiilor verzi de către orădeni şi firmele orădene a fost introdusă de pe vremea fostului primar Ilie Bolojan, care şi-a dorit ca fiecare metru pătrat de părculeţ să aibă un administrator care să răspundă de îngrijirea acestuia.

Spre exemplu, printre alţii, de întreţinerea spaţiului verde de la intersecţia bulevardelor Dacia cu Decebal s-a ocupat firma Nidec, scuarul din Parcul Traian a revenit companiei Qubiz, iar spaţiile comerciale din Piaţa Libertăţii au fost întreţinute de Fundaţia Comunitară.

Grădinarii s-au achitat de întreţinerea spaţiilor verzi primite în grijă chiar mai bine decât Primăria Oradea.


Vezi mai jos lista amplasamentelor pe care municipalitatea vrea să le dea în grija orădenilor:

- sens giratoriu intersecţie str. Suişului cu Drumul Expres (aprox. 2000 mp) Remarkt Episcopia

- sens giratoriu intersecţie str. Calea Bihorului cu str. Drumul Hotarului (pe drum expres – aprox. 400 mp)

- sens giratoriu intersecţie str. Matei Corvin cu str. Suişului (aprox. 1300 mp),

- sens giratoriu intersecţie str. Transilvaniei cu B-dul Ştefan cel Mare (aprox. 670 mp) 

- sens giratoriu intersecţie B-dul Dacia cu str. Transilvaniei (aprox. 310 mp)

- scuar intersecţie Calea Clujului cu str. Grădinarilor (aprox. 230 mp)

- scuar intersecţie str. Simion Ştefan cu str. Roşiorilor (aprox. 275 mp)

- sens giratoriu intersecţie Piaţa Nucetului (aprox. 350 mp)

- scuaruri intersecţie Bulevard Decebal cu str. Sfântul Apostol Andrei (aprox. 1000 mp)

- spaţii verzi str. Principatelor Unite intersecţie cu str. Călăraşilor (aprox. 192 mp).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Tot prostul vrea sa-si vada numele pe vreun panou stradal.
La scutirea de niste taxe si impozite nu s-a gandit niciun birtinez?
Postat 18 Aprilie 2024, 18:45 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON