URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Aprilie 2010, 19:30

FC Bihor vrea în Interligă

FC Bihor vrea în Interligă ÎMPREUNĂ. Vechile rivale FC Bihor şi UTA s-ar putea întâlni nu doar în campionatul românesc, ci şi în Interliga propusă de unguri
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

FC Bihor e gata să accepte provocarea venită din partea Federaţiei Maghiare de Fotbal de a juca, din vară, în concursul regional Interliga, care va proveni din cea de-a treia competiţie naţională a fotbalului maghiar: Cupa Ligii.

Întrecerea urmează să se desfăşoare cu echipe din primele două ligi din Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria şi România, devenind, astfel, o atracţie fotbalistică est-europeană. Participarea ar fi o "pasă" reuşită pentru echipa orădeană...

Invitaţi de unguri

După Campionatul Ungariei şi Cupa Ungariei, Cupa Ligii Maghiare era a treia competiţie fotbalistică naţională a vecinilor noştri, care au vrut să-i dea un aer est-european, denumind-o Interliga. Alături de UTA Arad, FC Bihor a primit fără rezerve propunerea federaţiei ungare de a se înscrie în competiţie. Nu de alta, dar echipa ar deveni mult mai vizibilă pe plan european şi poate ar aduce şi un plus bugetului auster.

05 Ioan Lucian_1.jpg"Am avut discuţii cu cei de la federaţia maghiară pentru a ne înscrie în Interligă, care va debuta în vară. Ni s-a trimis şi un regulament pe care l-am studiat şi care ne convine", a confirmat BIHOREANULUI preşedintele FC Bihor, Ioan Lucian (foto).

Pentru a evita ca echipele înscrise să facă deplasări lungi, în concurs sunt invitate să participe echipe din ţări şi regiuni vecine. Cluburile pot cere înscrierea, dar nu oricine e primit. Gaz Metan Mediaş şi Astra Ploieşti, de pildă, nu au putut intra. În schimb, cu vechii rivali UTA Arad şi FC Bihor ungurii poartă discuţii avansate.

Adversari, dar "parteneri"

"Vom juca, dacă se vor rezolva toate problemele. În două săptămâni o să ştim dacă vom participa. Pentru UTA ar fi foarte bine să aibă o competiţie în care să-şi încerce jucătorii tineri, care ar avea meciuri în picioare şi experienţa meciurilor internaţionale", spune directorul executiv al "Bătrânei doamne", Alexandru Meszar.

În schimb, preşedintele FC Bihor e convins că echipa sa va fi acceptată şi că în luna mai, la Budapesta, va parafa prezenţa în concurs. "Noi avem şi oarece istorie în campionatul maghiar, pe care clubul nostru l-a şi câştigat în ediţia 1942-43", explică Lucian. Ceea ce nu-i puţin lucru...

Pentru est-europeni

Conform oficialilor maghiari, noua întrecere va beneficia de sume importante de bani şi urmează să înceapă în perioada precompetiţională. "Din regulament am desprins că, în vară, înainte de campionatul nostru, se vor juca partidele din serii. Astfel, primele meciuri se vor disputa tur-retur în serii stabilite pe criterii geografice, pentru a evita cheltuieli mari cu transportul şi cazarea echipelor. Primele echipe clasate din serii vor continua competiţia. Apoi, pe măsură ce turneul va înainta, datele de disputare nu vor coincide cu etapele din campionatele interne", explică Ioan Lucian.

Majoritatea partidelor se vor disputa la mijlocul săptămânii. Aşa că.... şut, şi gol!


RECIDIVĂ

Campioni în Ungaria şi România

În timpul celui de-al doilea război mondial, evoluând în campionatul Ungariei, sub numele de Nagyvaradi Atletikai Club (NAC), clubul orădean reuşea să câştige titlul. Se întâmpla în ediţia 1942-43, când 11-le orădean îi cuprindea pe Vecsei (Toth) - Meszaros, Onodi (Lorand) - Demetrovici (Simatoc), Iuhasz, Petschovschi - Covaci II, Stibinger, Spielmann, Bodola, Toth III (Fernback- Ferenczi).

Iuliu Baratki.jpgDupă război, vechiul NAC a devenit Libertatea Oradea, iar apoi ICO. Sub această denumire orădenii au cucerit titlul şi în România, în sezonul 1948-49 (cea mai importantă performanţă a fotbalului orădean), cu Vecsei - Ion Vasile, Melan - Bodo, Zilahi, Serfozo - Covaci II, Stielman, Vaczi, Tudose, Turcuş. De altfel, şi cei mai mari fotbalişti orădeni au jucat în ambele naţionale. Este vorba despre Iuliu Baratky (foto), cu 20 de jocuri pentru România - 9 pentru Ungaria, Iuliu Bodola (48-13) şi Nicolae Kovacs (37-12).


INTERLIGA PE APĂ

Fotbaliştii, ca poloiştii

Concursul Interliga nu este invenţia oamenilor de fotbal. Poloiştii au fost primii care au organizat o astfel de competiţie, care să reunească echipe din mai multe ţări vecine. Astfel, la ediţia inaugurală a Interligii, întrecere aflată acum în plină desfăşurare, participă zece echipe din Serbia (Partizan Belgrad - iniţiatoarea proiectului şi Voivodina Novi Sad), Ungaria (Ujpest Budapesta, Honved Budapesta, Szeged, Eger, Ferencvaros Budapesta, Vasas Budapesta), Slovacia (Hornet Kosice) şi România (CSM Oradea).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON