URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 August 2011, 14:01

Doi copii au scăpat nevătămaţi, după ce un incendiu violent le-a ars casa. Mama lor a murit, tatăl e grav rănit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un incendiu violent a izbucnit luni seară la un apartament din municipiul Salonta, în urma căruia o femeie în vârstă de 40 de ani a murit, iar soţul ei, de 45 de ani, s-a ales cu arsuri pe o bună parte din suprafaţa corpului.

"Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din Salonta, pe strada Republicii. La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari care acţionează cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi respectiv un echipaj de paramedici, toate, din cadrul Detaşamentului Salonta", a declarat pentru BIHOREANUL locotenentul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU.

Două persoane, soţ şi soţie, au suferit arsuri grave şi au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă de un echipaj al paramedicilor ISU şi cu o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor. 

"Victimele au avut arsuri pe suprafeţe destul de întinse ale corpului. Femeia pe 50-60% din corp, iar bărbatul pe circa 40%, fiind afectat mai mult la nivelul membrelor", a precizat dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD şi al Unităţii de Primire a Urgenţelor de la spital.

Marţi dimineaţă, însă, femeia a decedat în spital. "Soţul ei se află în stare stabilă", a explicat Borcea.

La momentul izbucnirii incendiului, în apartament se aflau şi cei doi copii ai cuplului. "Echipajele de pompieri au evacuat doi copii aflaţi în apartament, care nu au suferit arsuri şi se află în afara oricărui pericol", a mai punctat Camelia Roşca.

Pompierii au luptat mai bine de o oră pentru stingerea flăcărilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, incendiul a fost cauzat de folosirea unei substanţe inflamabile în apropierea aragazului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
NU AM DECAT LACRIMI, CUVINTELE AU MURIT ODATA CU SIMONA
Nu pot sa cred ca nu mai este,nu pot sa accept si de cate ori ma gandesc plang.A fost o femeie,o prietena si o mama foarte buna.E DREAPTA SOARTA?Nu, nu e deloc si e totodata greu de acceptat.Nu pot decat sa plang atunci cand copii intreaba de mama... .SIMONA nu mai este si doresc sa transmit familiei condoleante.TE-AM IUBIT SI RESPECTAT INTOTDEAUNA, VEI RAMANE IN MINTEA SI SUFLETELE NOASTRE MEREU.
Postat 25 August 2011, 21:35 de Alina
prea repede
A fost si este un soc pentru toti care o cunosteau . Prea repede te-ai dus dintre noi! Dumnezeu sa te odihneasca in pace! Multa putere si alinare familiei!!!
Postat 24 August 2011, 22:10 de simona
grea incercare
Regretam din tot sufletul, aceasta nefericita intamplare.Am cunoscut-o pe Simona, ca un OM bun la suflet, un exemplu ptr. toti ceilalti semeni.In aceste momente e greu sa gasesti cuvinte care sa consoleze oarecum familia ei.Insa trebuie sa fim alaturi de cei care o vor plange, si sa incercam sa-i sprijinim.DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA-N PACE, DRAGA NOASTRA PRIETENA. CONDOLEANTE FAMILIEI. MARIANE FI TARE, SA POTI SA CRESTI COPILASII.
Postat 24 August 2011, 10:39 de marius
Regretabil
Dumnezeu sa o odiheasca pe Simona ! Merita o soarta mai buna ! Sa ii dea Dumnezeu lui Marian viata si puterea sa isi ajute copii !
Postat 23 August 2011, 20:39 de geoni
de presa
In prima faza, Pompierii au gresit adresa incendiului, atacand in forta blocurile situate pe cealalta parte a strazii Republicii. Zeci de martori pot confirma. Este nevoie de mai multa atentie, profesionalism, exercitii si poate o harta a orasului Salonta pentru Brigada de Pompieri. In rest, ce mai conteaza cateva minute... Felicitari eroilor... Vorba comunicatului de presa.
Postat 23 August 2011, 19:30 de comunicatele
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON