URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Iunie 2015, 19:14

Curtea de Apel Oradea a decis: Medicii şi asistenţii din dosarul şpăgilor de la Pensii rămân în arest

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat, joi, cu privire la contestaţiile celor 10 medici şi asistenţi de la Serviciul de Expertiză Medicală din Casa de Pensii Bihor, pe numele cărora, joia trecută, judecătorul de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Este vorba despre medicii Vasile Sălăjan (şeful Serviciului), Anca Domnica Grigorescu, Ovidiu Pleşa, Emilia Mariana Cun, Ana Guţ, respectiv de asistenţii Ioana Precup, Monica Teodora Ignat, Ladislau Johannis Pelle, Violeta Dorina Coşa şi Gianina Mihaiela Adriana Ţigan care, susţinuţi de avocaţi şi familii, s-au prezentat, joi, în faţa Curţii de Apel Oradea, solicitând să fie eliberaţi.

N-a fost să fie. În urma unor dezbateri aprinse, care s-au prelungit mai bine de 3 ore, instanţa a respins contestaţiile celor 10 persoane arestate, soluţia fiind definitivă.

"Noi considerăm măsura arestului excesivă, în condiţiile în care, în alte situaţii similare, cum e şi cazul medicilor de la Biroul de Expertiză Medicală Călăraşi, care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată tot pentru luare de mită, măsura preventivă a fost de control judiciar", a explicat după aflarea verdictului avocatul Răzvan Doseanu, apărătorul lui Sălăjan.

Avocatul a criticat şi înţelegerea arătată de anchetatori faţă de persoanele care au dat mita. "În acest dosar de corupţie, ca în multe altele, procurorii şi poliţiştii s-au sesizat pentru dare şi luare de mită. Nu mi se pare normal să răspundă doar cei care au luat, iar cei care au dat să dobândească o calitate de martor", a mai arătat Doseanu.

Cei cinci medici şi cei cinci asistenţi ai Serviciului de Expertiză Medicală au fost reţinuţi miercurea trecută şi arestaţi o zi mai târziu, pentru luare de mită, într-o anchetă care a dezvăluit că toate deciziile de încadrare într-un grad de invaliditate, pe baza cărora solicitanţii primesc pensii de boală, precum şi revizuirile periodice, se eliberau pe şpăgi plătite medicilor.

Citiţi despre sistemul corupt patronat de medicii de la Pensii în articolul: Experţi în şpăgi: Detalii şocante privind sistemul corupt patronat de medicii de la Pensii (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
la sărăcia din CĂLĂRAŞI...normal că sunt liberi
alte speţe nu mai sunt????
Postat 26 Iunie 2015, 06:51 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON