URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Ianuarie 2018, 10:28

Cronicari... cu obiective: Fotoreporterii bihoreni şi-au expus cele mai reuşite imagini din anul 2017 (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cele mai bune imagini surprinse anul trecut de fotoreporterii bihoreni pot fi văzute de toţi curioşii, într-o expoziţie tematică de la Muzeul Cetăţii, în organizarea Asociaţiei Euro Foto Art.

În total, au fost expuse 72 de imagini surprinse de fotoreporterii Ciprian Iovan (cotidianul "Crişana"), Ovidiu Sălăgean, Lorand Szilagyi (săptămânalul "Bihoreanul"), Tamás Otto Szombati (cotidianul "Reggeli Újság") şi Remus Toderici (cotidianul "Crişana"), alături de colegi invitaţi din Ungaria, mai precis Csaba Kovács din Berettyóújfalu, Péter Kovács din Püspökladány (cotidianul "Hajdu Bihari Napló"), Tibor Oláh din Debrecen (Agenţia M.T.I - HU), Ovi D. Pop (săptămânalul "Zi de Zi"). De altfel, expoziţia va fi deschisă, în perioada următoare, şi la Debreţin.

Cu prilejul vernisajului, care a avut loc sâmbătă, ziariştii şi-au lăudat colegii fotografi, care, indiferent de condiţiile meteorologice, sunt pe teren, pentru a imortaliza faptele de actualitate şi a lăsa mărturii despre vremurile prezente.

"Este foarte valoroasă munca pe care fiecare reporter şi fotoreporter o realizează. Practic, valoarea muncii lor de azi va creşte în timp, peste 10 sau 20 de ani, când un cercetător sau un muzeograf va apela la aceste fotografii şi materiale scrise", a spus, în debutul vernisajului, Cristina Puşcaş, muzeograf la Muzeul Cetăţii, doctor în istorie şi, totodată, fost jurnalist al cotidianului "Crişana". "Să ştiţi că nu este uşor să ieşi pe teren când plouă, când ninge, sau să ai tăria de caracter necesară să asişti la accidente", a mai spus Cristina Puşcaş.

De asemenea, profesorul de jurnalism Florin Ardelean a subliniat importanţa imaginilor şi motivul pentru care fotografiile nu vor dispărea: imortalizează prezentul. "Spunea Albert Camus că jurnalistul este istoricul clipei. Mai mult decât jurnalistul este istoricul clipei fotoreporterul. Ambii au o calitate extraordinară pe care istoricul nu o are: au fost martorii evenimentelor. Fotografia poate da spiritul unui timp şi a unui loc mai mult decât un milion de cuvinte", a spus, în cadrul vernisajului, Florin Ardelean.

Artistul fotograf Ştefan Tóth, cel care a iniţiat, anul trecut, expoziţia fotoreporterilor, a subliniat la rândul său importanţa muncii prestate de fotografii ziarelor şi i-a lăudat pe fotografii expozanţi pentru imaginile surprinse. Tot el i-a înmânat Cupa Fotoreporterilor Bihoreni lui Ciprian Iovan, fotoreporterul care a adunat cele mai multe puncte în urma jurizării imaginilor de către Tóth, criticul de artă Ramona Novicov şi artistul fotograf Radu Pantea. Merită menţionat că fotografiile au fost notate fără ca membrii juriului să ştie cine le-a realizat.

Apoi, toţi cei prezenţi la vernisaj au "analizat" imaginile expuse. Printre altele, pot fi văzute fotografii de la protestele împotriva Guvernului PSD, de la diferite spectacole din oraş, portrete cu politicienii care conduc Oradea şi Bihorul şi o imagine inedită de la demolarea turnului fostului CET 2 ori de pe şantierele oraşului.

Numeroşi participanţi au lăudat imaginile realizate de fotoreporterul BIHOREANULUI, Szilagyi Lorand, care a expus, printre altele, o fotografie cu preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, ţinându-se cu mâinile de cap, în cadrul unei şedinţe tensionate, o poză cu un tânăr care a făcut un salt pe acoperişul Palatului Vulturul Negru, ameninţând că se aruncă, ori portretul făcut în sala de judecată, luna trecută, părinţilor Patriciei Aktaa, când au aflat că doctoriţa Georgeta Călinescu este condamnată pentru moarte copilei lor la vârsta de doar 5 ani.

Expoziţia va rămâne deschisă pentru public până pe 19 ianuarie, în sălile de expoziţii ale Colecţiei de Tehnică şi Artă Fotografică "Ştefan Tóth István", din cadrul Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea (corpul A din Palatul Princiar, etajul 1).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON