URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iunie 2011, 13:48

Crişul Repede, sufocat de vegetaţie din cauza lucrărilor de amenajare a malurilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologică (CRSE) "Munţii Apuseni", Mihai Togor, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că pământul aruncat în Crişul Repede în timpul lucrărilor de amenajare a malurilor s-a depus pe fundul apei, provocând un proces de eutrofizare, dezvoltarea unei vegetaţii excesive care consumă oxigenul şi obligă speciile de peşti să migreze.

"Fundul Crişului Repede era unul nisipos, acum e plin de mâl şi de plante care, în timp, va modifica ecosistemul, deoarece consumă oxigenul din apă şi obligă speciile să migreze în alte părţi. La ora actuală, debitul apei nu este suficient să spele acest mâl, este nevoie de intervenţia Administraţiei Bazinale Ape Crişuri", a explicat preşedintele CRSE "Munţii Apuseni".

Potrivit lui Togor, organizaţia pe care o conduce a propus deja conducerii ABA să demareze lucrările de curăţare a Crişului, pentru a stopa distrugerea apei. "Este o necesitate deoarece, în caz contrar, în curând Crişul se va transforma într-o mlaştină", a spus preşedintele CRSE.

Într-o altă ordine de idei, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Togor a anunţat că organizaţia a demarat o acţiune de sensibilizare a autorităţilor locale pentru luarea unor măsuri împotriva Electrocentrale Oradea, unul din principalii poluatori ai oraşului.

"În prezent suntem în fază de cercetare. Noxele emanate de CET au provocat o creştere a acidităţii solului, dar generează şi ploi acide cu efecte negative asupra mediului. În acelaşi timp, am demarat şi o acţiune de informare a orădenilor şi de strângere de semnături, iar în final vom înainta rezultatele activităţilor autorităţilor locale cu propuneri de măsuri. Sperăm să fie cu efect", a mai declarat Togor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
okoska
draga scobarule, arata-mi unde in articolas apare notiunea de "EUTROFIZÁRE"? Ca eu nu vad....
Postat 10 Iunie 2011, 11:42 de sjkhf
Pentru: specialistii lu'...
EUTROFIZÁRE, eutrofizări, s.f. Proces natural sau artificial de îmbogățire cu materii organice și cu substanțe nutritive (nitrați, fosfați etc.) a apelor lacurilor si a bălților. Prin acțiunea sa pe termen lung, acest fenomen face ca apele să fie din ce în ce mai sărace în oxigen, distrugând în final fauna acvatică (pești etc.). – Din fr. eutrophisation.
Postat 10 Iunie 2011, 08:11 de Scobarul
hahaha
"plante care modifică ecosistemul, deoarece consumă oxigenul din apă". O planta, prin definitie produce oxigen, nu consuma...de pe wikipedia: Plantele sunt organisme în marea majoritate a cazurilor autotrofe, care își pregătesc singure hrana din substanțe minerale, apă și dioxid de carbon în procesul de fotosinteză folosind drept sursă de energie, lumina solară.
Postat 09 Iunie 2011, 18:23 de specialistii lu'...
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON