URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Iulie 2013, 19:22

Codaşa "înzecită": O elevă din Husasău de Criş a primit nota 10 la Evaluarea Naţională, deşi de fapt făcuse o lucrare de nota 1

Codaşa "înzecită": O elevă din Husasău de Criş a primit nota 10 la Evaluarea Naţională, deşi de fapt făcuse o lucrare de nota 1 MATEMATICA, BAT-O VINA! Deşi profesori, părinţi şi elevi deopotrivă au recunoscut că subiectele de la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale au fost mult mai uşoare decât în alţi ani, cerinţele s-au dovedit totuşi prea grele pentru o elevă din Husasău de Criş. Fata n-a rezolvat nici măcar un punct din examen, dar a fost totuşi recompensată cu ditamai nota de 10!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca la noi, la nimenea! Cu câteva zile înainte de repartizarea computerizată a absolvenţilor de gimnaziu la liceu, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a anunţat Ministerul Educaţiei că este nevoit să modifice media finală a unei eleve din Husasău de Criş.

Fata primise iniţial nota 10 la matematică, deşi nu rezolvase nici măcar un singur exerciţiu şi, deci, merita punctajul minim, adică nota 1. BIHOREANUL a descoperit că de vină pentru situaţia aberantă este una din profesoarele corectoare, care... şi-a uitat ochelarii acasă!

Un nume... de 10

Situaţia aberantă a fost semnalată BIHOREANULUI de părinţii unor elevi din Husasău de Criş, care au rămas cu gurile căscate când s-au afişat la şcoală notele obţinute de cei 18 absolvenţi ai clasei a VIII-a la Evaluarea Naţională. Ioana B. a luat nota 5 la examenul de limba română şi 10 curat la matematică, aceasta fiind, de altfel, singura notă de 10 luată în toată şcoala. Cu media generală 7,5, a urcat pe locul doi în ierarhia şcolii, spre mirarea părinţilor, care o cunosc bine şi ştiu că nu a strălucit niciodată la învăţătură.

"Mereu a tras spre corigenţă sau chiar a fost corigentă. De aceea am rămas toţi surprinşi când am aflat că, deşi niciun alt copil n-a luat 10 la matematică, ea a avut nota maximă. Inclusiv profesoara de matematică a fost foarte mirată, că doar fata n-a participat nici măcar la o oră de pregătire suplimentară, spre deosebire de ceilalţi elevi", povesteşte un părinte. Miraţi au fost şi colegii Ioanei, căci mulţi o auziseră spunând, la ieşirea din examen, că n-a rezolvat nici măcar un exerciţiu, scriindu-şi  pe foaie doar numele şi prenumele. În acelaşi timp, în familia fetei era bucurie mare. Cu o mamă ţigancă şi un tată băutor, nimeni nu spera că ar putea obţine aşa performanţă!

"Poate chiar a învăţat..."

Când au completat fişele pentru admiterea la liceu, părinţii au ridicat problema în faţa dascălilor şcolii, spunându-le că bănuiesc o fraudare a examenului. "Profesorii au dat din umeri şi nu ne-au lămurit. Ziceau că nota nu poate fi modificată", spune acelaşi părinte. În acelaşi timp, Ioana le reproşa colegilor că sunt invidioşi că n-a dat norocul şi peste ei!

Contactată de BIHOREANUL, Mariana Baicu, directoarea şcolii din Ineu de Criş, de care aparţine unitatea din Husasău, recunoaşte că ştia de nemulţumirea părinţilor. "I-am auzit pe copii vorbind, dar eu nu pot face nimic. Eu ştiu că a luat nota 10, nu ştiu nici dacă o merită, nici dacă nu. Poate chiar a învăţat pe măsură". De ce n-ar fi învăţat Ioana şi la limba română, unde abia a luat un amărât de 5, directoarea n-a mai ştiut să spună...

Întrebată dacă, măcar din curiozitate, s-a uitat ce note a avut eleva pe parcursul celor patru ani de gimnaziu, ca să vadă dacă într-adevăr este de nota 10, Baicu a refuzat să răspundă: "Nu pot să vă spun ce note a avut".

Problemă de... vedere

08 Daniel Negrean.jpgInspectorul şcolar general Daniel Negrean (foto) a aflat despre situaţia din Husasău de Criş de la BIHOREANUL şi a cerut reanalizarea lucrării elevei. Iar verificarea a scos la iveală că tot ce au spus părinţii celorlalţi copii este adevărat! "Informaţia s-a confirmat şi am îndreptat situaţia. Am informat Ministerul Educaţiei că am modificat nota elevei din 10 în 1, nota pe care o merită", a declarat Negrean.

Halucinant e, însă, motivul pentru care o elevă care n-a ştiut nimic a luat nota maximă. "Una dintre profesoarele care au corectat lucrările nu avea ochelarii la ea şi a dictat notele unei alte colege, care trebuia să le treacă în borderou. Ea a dictat 10 puncte, care însemna nota 1, însă colega ei a trecut nota 10, care ar fi presupus 100 de puncte", a explicat Negrean. O greşeală banală, dar care ar fi putut nedreptăţi un elev nevinovat, căci repartizarea computerizată la liceu, programată chiar marţea aceasta, se face în funcţie de mediile elevilor, iar Ioana, cu media umflată, ar fi putut ocupa locul unui alt copil.

Negrean a demarat totodată cercetarea disciplinară a membrilor comisiei de corectură şi a directoarei, după care se vor stabili şi sancţiuni. "E posibil ca membrii comisiei să nu mai poată face parte din vreo comisie de examen", a precizat inspectorul general. Cât despre directoarea şcolii, Negrean spune că trebuia să se autosesizeze că eleva a obţinut un punctaj care nu corespunde notelor din anii de gimnaziu. Cât o va costa că n-a făcut-o, rămâne de văzut...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Bravo
Felicitari Bihoreanul.
Postat 16 Iulie 2013, 21:01 de Costel
Intrebare
Oare n-au mai fost si alte cazuri de erori ,cu intentie sau fara intentie ? Interesant ca foarte multi copii care au media anilor V-VIII destul de mica ,dar la examene se descurca de minune -obtin note mai mari decat cei care totusi au invatat. Dar exista un proverb ,, Prost sa fi noroc sa ai ! ,,
Postat 16 Iulie 2013, 14:01 de Andreea
la capsuni !!!!!!!!!
asemenea profesori nu ca nu mai fac parte din comisie sa nu mai faca parte din invatamant, sa mearga la cules da capsuni. ar trebui sa-si bage mintile in cap si dascalii sa nu trateze totul cu superficialitate , sa neindreptateasca pe cei ce muncesc si sa promoveze prostia si lenea. peste tot s-a dat spaga si acum la examene, toate scolile au strans bani , ar trebui sa le fie rusine ca primesc bani nemunciti. pana nu se schimba mentalitatile nu vom avea nici rezultate si vom ramane o tara de PROSTI, sa putem fi manipulati usor.
Postat 16 Iulie 2013, 08:55 de dora
Presa
Se spune ca presa te ingroapa, presa te dezgroapa, cum s-au gandit acele profesoare sa nu se autosesizeze, daca presa nu afla, nu afla nici dl. Negrean, ramanea impresia ca a fost ceva pus la cale, plus ca profesoarele trebuiau sa se gandeasca ca deruta copilul, iar la inceputul anului scolar cand in primele zile la liceu profesorii de obicei intreaba elevii de unde sunt si cu ce note au intrat, copii vorbesc si se afla adevarul si era jenant, asa nu mai are probleme si pana incepe scoala se uita.Sanctiunile vor fi mustrari, dar totusi e ceva si poate nu se va mai repeta.
Postat 15 Iulie 2013, 20:39 de Pavel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON