URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Septembrie 2016, 09:39

Circ fără pâine

Circ fără pâine foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La şedinţa Consiliului Judeţean, liberalii au trântit o hotărâre cu privire la Aparegio. Adică un proiect marca Ilie Bolojan. La Consiliul Local, pesediştii şi udemeriştii n-au fost de acord ca municipalitatea să preia de la CJ drumurile care intră în Oradea, deşi băieţii de la Judeţ stau atât de rău cu banii încât trebuie să vină cu hârtia igienică de acasă.

Liberalii au persistat în ţâfnă şi s-au opus ca nucii ce putrezesc pe marginea drumurilor judeţe să fie valorificaţi către populaţie. În replică, genialii pesedişti s-au opus terminalului intermodal, un fleac de investiţie de vreo 20 milioane euro, profitând de faptul că patru dintre liberalii majoritari au lipsit de la şedinţă. Este momentul de glorie al acestor jalnice personaje care simt că, în sfârşit, poate pentru prima dată în viaţa lor, pot decide şi ei ceva, chiar dacă e vorba de o tâmpenie.

Dacă la CJ blocajul se poate perpetua până la alegerile din 2020, la CL ar trebui să fie mai simplu, căci liberalii au majoritatea absolută, doar că o parte umblă tepe lepe prin urzici în loc să vină la lucru. Noi nu i-am votat, însă, pe domnii consilieri ca să-şi arate muşchii sau valoarea neuronului singuratic. Prin lupta lor, ei arată că nu sunt cu nimic mai breji decât cei care-şi bat cuie-n cap, numai ca să-l enerveze pe frizer.

Dacă lucrurile continuă aşa, propun să facem o chetă şi să le luăm apă şi sare, ca să poată face gargară în voie. În plus, poate s-ar impune şi nişte apărători şi jambiere, dacă tot sunt decişi ca întreg mandatul să-şi dea la gioale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Rusine !
Asta au vrut ei ! asta primim noi !Nimic ,nimic si iar nimic.
Postat 07 Septembrie 2016, 20:35 de PETREI
asa sa va ajute Dumnezeu!
CENZURAT
Postat 07 Septembrie 2016, 10:00 de continental
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON