URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 August 2015, 18:17

Cel mai mare circ din România – Circul Colosseum vă aşteaptă în parcarea Oradea Shopping City!

Cel mai mare circ din România – Circul Colosseum vă aşteaptă în parcarea Oradea Shopping City! foto: www.newsbucovina.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În perioada 29 august – 13 septembrie, orădenii sunt invitaţi la spectacolele celui mai mare circ din România, Circului Colosseum, care poposeşte pentru prima oară în Oradea, cu show-ul de excepţie "Aventura 2015".

Spectacolele se vor desfăşura zilnic, în parcarea centrului comercial Oradea Shopping City, din Calea Aradului, de lunea până vinerea, de la ora 19:00, iar sâmbăta şi duminica vor fi câte două spectacole pe zi: de la ora 16:00 şi de la ora 19:00.

Show-urile vor dura câte două ore, iar preţul unui bilet este 25 lei.

"În plus, marţi şi joi, de la ora 14:00, vă asteptăm la spectacole gratuite de magie, dans şi mult fun pe scena din Oradea Shopping City, intrarea a 3-a, la etaj. Premiera va avea loc sâmbătă, 29 august, de la ora 19:00, iar preţul biletului de intrare este doar 15 lei", au transmis reprezentanţii OSC.

Circul Colosseum vine pentru prima dată în Oradea cu spectacolul de excepţie "Aventura 2015" – un pericol de distracţie cu numere de circ clasic, dresură de elefanţi, dromaderi şi cai, dresură de cămile, show cu reptile uriaşe – anaconda, pitoni albinoşi, boa, cobra imperială, aligator, tarantule şi alte animale precum canguri, maimuţe, câini, pisici şi ponei.

Spectacolul continuă cu echilibristică în mâini pe motocicletă în arenă, show cu piraţtii din Caraibe şi acrobaţie la înălţimea cupolei – 12 metri. Publicul va fi animat de cel mai renumit clown din România, Armando, şi de cei mai tineri artişti de circ – clownul Davidov, în vârstă de 10 ani, şi Albert, de doar 5 ani.

Dresori şi artişti de renume internaţional cum sunt Adriana Folco, Amedeo Folco, Robert Lagroni, Casandra va aşteaptă să îi cunoaşteţi! 

În pauza spectacolului, publicul va putea vizita gratuit elefanţii, cangurul, şerpii, aligatorul, cămilele şi se vor putea fotografia cu acestea. Informaţii la telefon: 0744.407.366.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
bolovan
vrem referendum
Postat 29 August 2015, 08:59 de pop2
"Un pericol de distractie"
Deci,n-au dresura de ursi carpatini...Era evident,de fapt.Eh,poate altadata!
Postat 28 August 2015, 22:17 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON