URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Aprilie 2017, 16:22

Cât se stă la coadă în Borş? Poliţiştii avertizează că urmează aglomeraţii în mini-vacanţa de 1 Mai

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Persoanele care au de gând să iasă din ţară sunt îndemnate să verifice întâi cât de mari sunt cozile la punctele de graniţă, prin aplicaţia online pusă la dispoziţie de Poliţia de Frontieră. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea spun că au luat toate măsurile pentru a evita aglomeraţiile mari.

"Din experienţa anilor anteriori, în punctele de trecere a frontierei se estimează creşteri ale traficului de persoane şi mijloace de transport în această perioadă", a transmis comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Potrivit acesteia, instituţia "menţine toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ care au fost asigurate si cu ocazia Sărbătorilor Pascale".

Sâmbătă, la ora 16, la punctul de trecere a frontierei din Borş pasagerii autoturismelor aşteptau aproximativ 30 de minute pentru a putea ieşi sau intra în ţară. Sunt operaţionale trei artere pe sensul de intrare în ţară şi şase artere pe cel de ieşire, plus unul dedicat autocarelor.

Reamintim că, din 7 aprilie, Poliţia de Frontieră Română şi autorităţile statelor vecine efectuează verificări sistematice la intrarea şi ieşirea de pe teritoriul statelor membre UE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen.

"Pentru fluidizarea traficului, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. Subliniem că este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei subordonate ITPF Oradea, în limita configuraţiei acestora", a mai arătat Laura Bondar.

Poliţiştii de frontieră le recomandă celor care vor să iasă sau să intre în ţară în perioada aceasta să verifice, pe aplicaţia Trafic Online, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române, cât de mari sunt timpii de aşteptare în toate punctele de graniţă. De asemenea, acestora li se recomandă să folosească şi graniţele mai puţin "populare".

Pe de altă parte, ITPF Oradea aminteşte că în perioada 29 aprilie (ora 23) şi 1 mai (ora 23) pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu capacitate mai mare de 7,5 tone.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
???
bineinteles, ITPF te directioneaza la o aplicatie care nu exista (cel putin pe IOS) si ajungand la frontiera consatati ca stai cu orele, mai mult respect pentru cititori acestei publicati!!! ati fi putut verifica si voi daca cele comunicate de politia de frontiera este o certitudine ( sambata 29.04 la orele 18, am stat la o coada de 73 minute, usor dublu fata de cele 30 amintite)
Postat 30 Aprilie 2017, 11:06 de Lenny
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON