URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 21 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fiecare are impresia că meseria lui e cea mai importantă, că fără el nu se poate, că oricum eforturile nu-i sunt răsplătite și că salariul nu e niciodată de ajuns. Așa că nu trebuie să ni se pară nemaiîntâlnit comportamentul angajaților de la UPU.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
26 Iulie 2010, 17:09

Directorul Maternităţii şi-a început interimatul cu... un concediu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reforma din sistemul sanitar anunţată de primarul Ilie Bolojan începe cu o pauză. Directorul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie, Gavrilă Grebenişan, numit în funcţie începând cu 1 iulie, nu a dorit să se pronunţe, luni, cu privire la demisia directorului economic, Monica Hercuţ, motivând că se află în concediu. „Am plecat în concediu, sunt pe autostradă în Croaţia", a spus Grebenişan, contactat telefonic de BIHOREANUL.

Primarul Ilie Bolojan a recunoscut faptul că noul director a intrat în vacanţă pentru două săptămâni la nici o lună de la instalare. „Aceasta a fost înţelegerea pe care am făcut-o încă înainte de numire, atât cu domnul Grebenişan, cât şi cu managerul de la Spitalul Municipal (n.r. Ovidiu Laurean Pop). Oamenii aveau concediul programat, biletele cumpărate, ce era să fac? Important este să îşi facă treaba când se întorc la muncă", a spus primarul.

Având în vedere că Grebenişan ocupă această funcţie doar ca director interimar pentru o perioadă de două luni, până la organizarea concursului pe post, este greu de crezut că munca lui va apuca să dea prea multe roade.

Inginer, şef la Maternitate

Mai mult, deşi numirea lui Grebenişan, de profesie inginer mecanic, ca director la Maternitate încalcă prevederile Legii 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, fiindcă acesta nu are cursuri de management sanitar, primarul spune că este perfect legală. „Eu ştiu că domnul Grebenişan poate ocupa această funcţie. Cine nu crede, nu are decât să conteste", a spus primarul.
Legea 95 prevede la articolul 178 că managerul „trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior şi al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii Publice".

Grebenişan, cadru didactic la Universitate şi director al RAR Bihor în perioada 2005-2007, nu a avut nicio tangenţă cu medicina. Iniţial membru PNL, directorul a trecut la Partidul Liberal Democrat creat de Teodor Stolojan, iar apoi la PDL, partid din care a fost exclus deoarece în 2008, după ce a fost ales consilier judeţean, nu a acceptat să doneze 200 de milioane de lei vechi organizaţiei judeţene. În 2010, Grebenişan a încercat să se reînscrie în PNL dar cererea sa a fost respinsă pe motiv de traseism politic.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Prostie la primarie
Traiasca inginerii romani!!!! Nu conteaza ca e teatru, filarmonica, maternitate etc...toate in Oradea sunt conduse de ingineri.Inginer la muzica simfonica,inginer la teatru,iar acum si la maternitate.Inginer sa fii -noroc sa ai .Si daca mai esti si PNList- ti-a pus dumnezeu mana in cap.Sau e mana lui Bolojan?Jalnic , domnule Bolojan!!!de Carp nici nu vreau sa ma pronunt.Doi tacaniti circula prin Oradea,doi mari prieteni:Carp si Vulcu!Unul uneste spitalele iar altul vrea sa uneasca institutiile de cultura !!1Ca sa domneasca ei peste tot.Insetatii de putere!!!Mi-e scarba !!!Bolojane, nu mai crede nimeni in tine.Te-ai inconjurat numai de lichele.Nu mai pupi tu voturi!!!
Postat 27 Iulie 2010, 23:04 de sara
inexistenti
o sa mai aduca un tinichigiu si un electrician auto si o sa rezolve toate lauzele
Postat 27 Iulie 2010, 10:20 de luky
brbbgbg@yahoo.com
ce fatzau are acest grebenisan... asta transpira foame. traseist de la pdl la liberali si invers si daca e cazul, iar stanga imprejur.
Postat 27 Iulie 2010, 03:19 de foamea pe el
sula cu prefectura
pai da! ce are sula cu prefectura? probabil in viziunea anvargardista a lu\\' fratele bolo...are ! Daca omu ii manivelist ii trebuie si opusul, nu?
Postat 26 Iulie 2010, 21:30 de doctor
Bolojan-Grebenistean
Daca priviti cu atentie fotografia cu Grebenistean de mai sus observati lesne ca e facuta la un miting PD.Acest ins a fost mai intai in PNL, de unde a plecat la PLD-ul lui Stolojan,fiind chiar presedintele PLD Bihor.Dupa absorbtia PLD de catre PD a fost intr-o pozitie eligibila pe lista PD pt consilieri judeteni dar a fost dat afara de dl.Seremi pt ca a refuzat sa-si achite contributia financiara la campania electorala a PD(lucru care se practica dealtfel la toate partidele)La inceputul acestei veri,cand batea vant de ciolan odata cu descentralizarea spitalelor catre puterea locala PNL,individul a incercat sa revina in PNL,dar Biroul judetean nu i-a validat adeziunea in ciuda pozitiei pro-grebenistean a lui Bolojan,care il viza de pe atunci in functia de manager al Maternitatii.Ce face azi Bolojan,punand in functii numai oameni anti-PNL, n-ar fi o problema daca in PNL n-ar exista oameni competenti, sau daca cei numiti ar fi intr-adevar oameni potriviti si competenti,dar rad si curcile de numirile facute de Bolojan.
Postat 26 Iulie 2010, 20:38 de horia
MOTIV
Alo, nu mai dati in injiner! Omu era obisnuit sa se uite in carburatoare, dar sa stea zi de zi cu ochii-n pasarici, a fost prea mult pt el, deci, a plecat la mare...Vorba aia, sa mai vada si el fete de oameni...
Postat 26 Iulie 2010, 20:24 de UTERANU
Carp
Carp,Carp,Carp,Carp..........Poate peste 25-30 ani maternitatea va purta numele tau,al lui Bolojan si-a lui grebenistean.Cum ar suna peste 25 ani urmatoarea stire:la Spitalul Carp-Bolojan-Grebenistean din Oradea s-a efectuat prima operatie pe un fat in uter..Suna frumos nu-i asa!Continua-ti opera!Bolojan te sustine,PNL-ul de asemenea.
Postat 26 Iulie 2010, 20:04 de Dr olachus
de la RAR, la ...maternitate
Rusine sa-ti fie bolojane! L-ai aduc si pe grebenisan asta la un os de ros, ca nu va mai satura Dumnezeu... grebenisan a muncit deja prea mult la maternitate, s-a spetit si acum isi ia concediul...
Postat 26 Iulie 2010, 17:32 de oradea
Rusine!
Ar trebui sa ne rasculam toti angajatii maternitatii si sa iesim in strada in fata Primariei. RUSINE !! E prea de tot ce se intampla in orasul asta! Poate avem noroc totusi si dl. nou director ramane acolo in Croatia, director la vreun hotel.
Postat 26 Iulie 2010, 17:18 de Doctorul H.
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON