URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Septembrie 2017, 10:26

Au de lucru! Pompierii ISU Crişana, peste 7.300 de intervenţii în primele opt luni ale anului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De la începutul anului, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana au intervenit la peste 7.300 de evenimente - incendii, inundaţii, salvări de persoane, etc. -, cea mai complexă intervenţie fiind cea provocată de furtuna de la Bulz. ​ 

Mai multe intervenţii

Raportul pe lunile ianuarie - august a fost prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, de colonelul Alin Nemeş, prim-adjunctul inspectorului şef, maiorul Sergiu Gherman, adjunctul şefului inspecţiei de prevenire, respectiv căpitanul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

În primele opt luni ale anului s-au produs 7.346 de evenimente la care s-a cerut intervenţia operativă a subunităţilor de pompieri, deci, în medie, au fost 30 de intervenţii pe zi. Numărul acestora a crescut, media de anul trecut fiind de 25 de intervenţii pe zi.

"Dintre acestea, 282 au fost la incendii, 370 incendii de vegetaţie uscată şi altele, 280 alte situaţii de urgenţă (intervenţii la inundaţii, salvări de animale, asistenţa persoanelor, protecţia mediului, misiuni pirotehnice etc.) şi 5.784 au fost intervenţii ale echipajelor SMURD. În primele opt luni ale anului, 5.876 de persoane au fost asistate de echipajele SMURD, dintre care 5.221 de adulţi şi 655 de copii", a precizat colonelul Alin Nemeş.

Valoarea bunurilor salvate din incendii a fost estimată la 29 milioane de lei, iar a celor distruse la circa 4 milioane de lei.

Dezastrul de la Bulz

Cea mai complexă intervenţie de anul acesta - a arătat colonelul Nemeş - a fost cea din vară de la Bulz, unde furtuna, grindina şi vijelia au pus în pericol vieţile mai multor persoane dintr-un camping de lângă Crişul Repede.

La sosire, ISU a găsit 17 victime, din care una decedată şi trei de "cod roşu", adică în stare gravă. Dintre cele 17 persoane, şapte au fost copii.

Furtuna, care a declanşat Planul roşu de intervenţie, a doborât 11 plopi peste corturile din camping, peste două autoturisme şi două rulote parcate în zonă.

Nereguli cu duiumul

În primele opt luni ale anului, ISU a trimis comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi instituţiilor cu funcţii de sprijin 30.822 de mesaje de înştiinţare. De asemenea, în perioada analizată au fost monitorizate 1.949 de transporturi de substanţe şi deşeuri periculoase, respectiv transporturi cu regim special.

În aceeaşi conferinţă, colonelul Alin Nemeş a vorbit despre un număr de 1.088 de controale făcute de Inspecţia de Prevenire la 348 instituţii, 601 operatori economici, 58 localităţi, 23 obiective de investiţii, respectiv 12 obiective SEVESO, adică unele în care se găsesc substanţe periculoase.

În timpul controalelor au fost depistate nu mai puţin de 7.470 de încălcări ale normelor de incendii, din care 2.279 au fost remediate pe loc.

Totodată, ISU Crişana a făcut şi 928 de activităţi în domeniul pregătirii pentru situaţii de urgenţă cu personalul care are astfel de atribuţii în comunele bihorene, cu mai mulţi operatori economici şi cu angajaţi ai instituţiilor publice, în special din învăţământ.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON