Un bihorean în vârstă de 85 de ani a murit, sâmbătă dimineaţă, după ce a vrut să traverseze DN1 la Tinăud.
"Accidentul s-a petrecut în jurul orei 7.55. Un bătrânel de 85 de ani a încercat să traverseze carosabilul prin loc nepermis şi fără să se asigure şi a fost acroşat de o autotutilitară înmatriculată în Hunedoara şi apoi proiectat pe contrasens, sub roţile unei alte autoutilitare care circula din sens opus", a precizat BIHOREANULUI subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Un echipaj al SMURD a ajuns la accident, însă nu a mai avut cum să îl salveze pe bărbat.
"Victima a suferit leziuni care i-au provocat decesul. Cercetările în cauză continuă", a mai arătat Alina Dinu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.