Consilierul local Adelina Coste a declarat, joi, că, în opinia PDL, nici alianţa locală dintre PNL şi PSD nu poate să continue. "Ca liberal, în opoziţie declarată, nu poţi să coabitezi în teritoriu cu un PSD aflat la putere, în vreme ce partidul tău cere vehement demisia premierului social-democrat. Din acest punct de vedere, declaraţiile împăciuitoare ale preşedintelui PSD Bihor privind politica de conservare a alianţelor locale - în ciuda intrării PNL în opoziţie - pare cel puţin surprinzătoare", a declarat PDL-ista, într-o conferinţă de presă.
Totodată, Adelina Coste a declarat că "ar trebui să fie doar o chestiune de zile până când, în judeţul Bihor, şefii serviciilor deconcentrate şi ai celor aflate în subordinea unor instituţii şi autorităţi publice centrale, susţinuţi de PNL, îşi vor prezenta demisia din funcţie, ca urmare a dispariţiei sprijinului politic pe baza căruia au fost propulsaţi în carieră".
"Indiferent că vorbim despre Administraţia Bazinală Ape Crişuri, APIA Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean, ITM, Casa Judeţeană de Sănătate sau Sucursala Hidroelectrica, suntem de părere că fruntaşii liberali din conducerea acestora ar trebui să facă un mare pas înapoi. Transferul de putere nu trebuie să se facă "treptat", aşa cum sugerează preşedintele PSD Bihor, ci simultan şi prompt, astfel încât accesul la resursele publice să nu devină combustibil forte pentru precampania şi campania europarlamentară", a mai afirmat aceasta.
Întrebată, Adelina Coste a afirmat că nu au existat discuţii între PDL şi PNL pentru o eventuală colaborare politică în plan local. "Suntem în continuare singurul partid cu adevărat în opoziţie", a conchis aceasta.
În aceeaşi conferinţă de presă, Adelina Coste l-a criticat din nou pe administratorul special al Electrocentrale, Stănel Necula, care, potrivit acesteia, nu a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor, din care PDL-ista face parte, din luna octombrie a anului trecut, deşi societatea este în plin proces de reorganizare economico-financiară.
"Ca membru în AGA am constatat că autoritatea acestui organism a fost subminată sistematic, planul de măsuri şi proiecţiile economico-financiare ale Electrocentrale pe termene scurt şi mediu fiind prezentate în CLO fără ca Adunarea Generală a Acţionarilor să le fi parcurs şi aprobat anterior", s-a plâns Adelina Coste.
Totodată, consilierul local a adus din nou în discuţie posibilitatea ca Necula să se afle în incompatibilitate, dat fiind că este şi membru în Consiliul de Administraţie al SC Termoficare SA, unicul client al producătorului de termie. "Cred că asistăm la o stare de incompatibilitate sancţionabilă de ANI şi de care CLO nu a înţeles să ţină cont atunci când a aprobat componenţa CA la această societate din subordine", a spus aceasta, adăugând, însă, că nu a făcut o sesizare la ANI în acest sens.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.