URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Autostrada care ar trebui să unească Oradea de Cluj are un destin nemilos. Din cauza forţelor vrăjmaşe din exterior, noi, românii, nu suntem lăsaţi să ne construim autostrăzi. Bătrânul Soros se pune în calea buldozerelor care decopertează terenul, ecologiştii mai descoperă câte o capră neagră ce sălăşuieşte pe traseu, iar Uniunea Europeană ne tot bate la cap oferindu-ne banii ei, deşi toată lumea ştie că nu sunt bine veniţi în România fiindcă nu pot fi furaţi.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-aveţi de unde şti cine-i Lori. E normal, dar asta nu însemnă că nu merită câteva rânduri. Poate nu atât pentru că el, fotoreporterul nostru, Szilágyi Loránd, tocmai a fost recompensat pentru câteva reuşite de anul trecut, câştigând Cupa Fotoreporterilor Bihoreni. Mai degrabă pentru că e unul dintre cei care, în plină tiranie smartphone, în care oricine îşi scoate device-ul pentru orice nimic, continuă să care un DSLR, să socotească zgomotul de lumină, să dea atenţie compoziţiei, subiectului, să dea cele mai bune poze posibile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Prea multă lume nu a auzit de Adrian Berinde! Nici nu prea avea cum, din moment ce singurul post de radio care îi mai scapă câte o melodie în eter este România Cultural. În Oradea, Radio Transilvania, ce îl mai difuza sporadic, și-a banalizat grila de programe la fel ca restul radiourilor comerciale, iar singurul post românesc ce difuzează exclusiv muzică românească, Național FM, pornit tot din Oradea, nu are și nu a avut niciodată o melodie de Adrian Berinde în playlist.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
La sfârşitul anului trecut a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea nr. 310/2018 pentru modificarea Codului de procedură civilă. Această lege aduce modificări importante sistemului procesual, acestea putând fi sistematizate în trei categorii. Prima categorie de modificări vizează transpunerea în legislaţie a deciziilor Curtii Constituţionale ce au vizat prevederile codului de procedură civilă din 2013 şi până astăzi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.

Taxaţi cu forţa: Fiscul le cere samsarilor imobiliari din Bihor TVA de peste 5 milioane de euro

Taxaţi cu forţa: Fiscul le cere samsarilor imobiliari din Bihor TVA de peste 5 milioane de euro SUB SECHESTRU. Constructorul cartierului Orizont din Paleu, fostul valutist Călin Raita, spune că fiscul i-a pus în mod abuziv sechestru pe bunuri pentru TVA-ul neplătit. "Dacă vom câştiga procesul şi instanţa ne dă dreptate, o să punem noi sechestru pe conturile fiscului până ne vor plăti despugăbiri pentru pierderile provocate", ameninţă Raita
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fiscul şi dezvoltatorii imobiliari din Bihor sunt în război. În foame de bani, statul se luptă să scoată de la samsarii de terenuri nu mai puţin de 21,5 milioane de lei.

Suma reprezintă TVA-ul şi penalităţile aferente pe care Direcţia Generală a Finanţelor Publice le pretinde de la 65 de afacerişti pentru tranzacţiile operate ca persoane fizice în perioada boom-ului imobiliar din 2006-2008. Bani pe care statul nu s-a îngrijit să îi încaseze atunci, iar afaceriştii nu îi mai au acum...

Să dea TVA!

Scandalul a început în toamna anului 2009. Lovit de scăderea veniturilor la buget, Guvernul Boc şi-a amintit de veniturile netaxate când economia încă duduia. După ani de letargie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început să îi caute pentru a-i taxa cu 19% pe cei care au derulat tranzacţii de imobile ca persoane fizice fără plata TVA în perioada 2006-2008.

Măsura avea la bază prevederi legale, inclusiv Codul Fiscal, care spuneau că persoanele care vând în mod repetat terenuri sau case, obţinând astfel venituri cu caracter de continuitate, datorează TVA. Mai mult, dacă tranzacţiile încheiate într-un an fiscal depăşeau suma de 35.000 de euro, persoana devenea automat plătitoare de TVA.

Ministerul Finanţelor a estimat că la nivel naţional în cei doi ani s-au efectuat 85.000 de tranzacţii cu clădiri şi terenuri în valoare de circa 4 miliarde de euro, sumă pentru care nu s-a plătit TVA! Aşa că peste tot au început controalele...

Şase, vine fiscul!

11 Ioan Mihaiu.jpgÎntr-o conferinţă de presă din noiembrie 2009, directorul Finanţelor bihorene, Ioan Mihaiu (foto), anunţa că inspectorii fiscului au şi trecut la treabă. "Direcţia controlează în prezent 188 de persoane fizice care au efectuat 2.455 de tranzacţii imobiliare în sumă de 276,9 milioane de lei şi care ar putea întruni condiţiile de persoane impozabile cu TVA".

Directorul a refuzat să facă publică lista persoanelor vizate, invocând secretul fiscal. Cu toate acestea, în presă a răzbătut nume cunoscute, cum ar fi cele ale dezvoltatorilor imobiliari Călin şi Lăcrămioara Raita, cu tranzacţii în valoare de peste 35 milioane de lei, patronul Nova Euro, Marius Fildan, cu vânzări de 27 milioane, sau latifundiarul Adrian Mihuţ, fondatorul cartierului "Grigorescu", cu tranzacţii de peste 20 milioane.

Pe lista celor controlaţi mai apărea numele iniţiatorului proiectului "Prima Casă" din Oradea, Ştefan Kopany, al dezvoltatorului imobiliar orădean cu activitate în Timişoara, Aurica Cârpaci, dar şi samsari de terenuri mai puţin cunoscuţi, precum Elder Csaba Robert, Valentin Nicoriciu sau Florian Jurcuţ. Conform ordinelor ANAF, controalele s-au făcut în ordinea descrescătoare a sumelor datorate. Şi s-au cam împotmolit...

Verificări cu încetinitorul

Evidenţele DGFP Bihor arată că, la un an şi jumătate de la demararea acţiunii, din cele 65 de persoane verificate, controalele au fost finalizate doar în 31 de cazuri şi numai în 20 fiscul a ajuns să instituie măsuri asiguratorii. Dar bani, nu a încasat...

11-Emil-Guias.jpgReprezentanţii Finanţelor spun că verificările merg mult mai greu decât se aşteptau. "Unele persoane refuză să ne pună la dispoziţie contractele şi atunci suntem nevoiţi să aşteptăm până le primim de la notari, altele cer în mod repetat amânarea verificării invocând că vor aduce documente doveditoare sau contestă controlul în instanţă şi suntem nevoiţi să ne oprim", spune directorul adjunct Emil Guiaş (foto), coordonatorul activităţii de inspecţie fiscală.

Termenul se prelungeşte şi mai mult atunci când, odată verificate, persoanele contestă suma impusă. Dacă aceasta depăşeşte 3 milioane de lei, aşa cum se întâmplă în cazul primilor trei dezvoltatori bihoreni, plângerea e analizată de ANAF, la Bucureşti. Răspunsul vine abia după luni de zile şi, la rândul său, poate fi contestat în instanţă...

Milionari în TVA

Suma cea mai mare din totalul de 21,5 de milioane cerute cu titlu de TVA de la dezvoltatorii imobiliari orădeni revine soţilor Raita, deţinătorii firmei Raicris şi ai caselor de schimb valutar Lorant Exchange. Cei doi au derulat operaţiuni pe persoană fizică de pe urma cărora fiscul cere acum nu mai puţin de 9 milioane de lei, impunând şi sechestru asupra bunurilor deţinute de aceştia.

11-Calin-Raita.jpgContactat de BIHOREANUL, Călin Raita (foto) spune că se va judeca cu statul pentru banii săi la toate instanţele posibile. "Avocaţii noştri au contestat rapoartele făcute de Finanţe în urma verificărilor şi am atacat în instanţă măsurile asiguratorii". Afaceristul susţine că nu datorează nici un leu pentru tranzacţiile făcute pe persoană fizică între anii 2006 şi 2008. "Eu am fost de bună credinţă. Sunt singurul român care, în februarie 2008, am făcut adresă la Ministerul Finanţelor în care am cerut să spună dacă trebuie sau nu să plătesc TVA. Faptul că nu mi-a răspuns nici până acum l-am luat ca pe un acord tacit", spune constructorul, convins că va câştiga procesul cu statul român, pe considerentul că o taxă nu se poate aplica retroactiv.

Încolţiţi, geambaşii de terenuri şi imobile spun că procesele pe sumele revendicate de fisc vor dura încă ani buni. În fond, e o chestiune de principiu: n-or să se lase jecmăniţi de stat doar pentru că acesta se crede un speculant mai bun ca ei...


"La vremea aceea nu a plătit nimeni TVA. Era o practică pe care nu o poate nega nimeni. De altfel, nici măcar statul nu a cerut TVA pe tranzacţiile făcute de persoane fizice decât după 2008, când a rămas fără bani"

dezvoltator imobiliar


CU GARANŢIE
24,5

milioane lei valorează imobilele afaceriştilor bihoreni pe care fiscul a insitituit măsuri asiguratorii


LA FEL DE VINOVAŢI
Toată lumea plăteşte...

Consultantul în afaceri Dacian Palladi, este de părere că dezvoltatorii datorează în mod clar TVA-ul pentru perioada 2006-2008. "Chiar am făcut parte dintr-un grup de jurişti care a fost chemat să dovedească faptul că persoanele fizice nu datorează TVA şi am ajuns la concluzia că nu se poate. Construcţia de apartamente sau parcelarea de terenuri pentru vânzare este activitate comercială peste tot în lume!", spune Palladi.

Consultantul spune că scutirea persoanelor fizice ar nedreptăţi investitorii care au lucrat pe firme sau ca persoane fizice autorizate, plătind TVA şi fiind nevoiţi să îşi vândă imobilele cu 19% mai scump. "Adevărul este că şi cei care ştiau că trebuie să plătească TVA s-au făcut că nu ştiu, sperând că nu îi va prinde nimeni. În ciuda acestui fapt, nici statul nu poate face pe victima. E la fel de vinovat pentru că înainte de 2009 nu a făcut niciun demers pentru încasarea taxei", zice consultantul.

Palladi povesteşte că în plin boom imobiliar, direcţiile de Finanţe nici măcar nu ştiau unde să încadreze la taxare persoanele fizice care făceau tranzacţii imobiliare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
aa
noooo,cand a plati Mihut si Raita atunci m-oi vedea ceafa.
Postat 06 Mai 2011, 19:55 de aa
niciuna
da s a facut nu multa majoritatea tranzactiilor imobiliare s au facut pe persoane fizice ca sa nu platesca impozite , dar de ce ne miram? cand si au luat masini scumpe FISCUL ce a facut de unde au vazut REZULTATELE, IMCOMPETENT platim functionari ca sa ne jucam DAR NOTARII depund declaratii FISCUL ce a facut CHEFURI contiunuate, prezenta la PARTID, nu va e rusine! aveti tupeul sa i jigniti pe cei care au capacitate sa produca banii si voi sa i consumati fara randament, RUSINE! dar faptele vorbesc sa l vedem pe liderul de la FINANTE cum rasppunde PENAL si in complicitate cu cei care au comis infractiuni, NEVER , daca isi dadeau mana in PARTID:)) si se se consiliau cum sa sara legea:)).LEGEA este o bariera: cai sar,cainii trec sub ea si boul sta in fata ei:))deci daca legea iti permite sa sari cine e vinovat cei care nu au prevenit sarirea ei: FINANTELE el este singurul vinovat pentru ca nu a prevenit acesta forma mascata legala de evaziune continuata, si in prezent exista:urmariti contractul decomodat, donatia, eu nu intelg cum este numit pe POST serios un om care nu are vocatie sa conduca si sa indrume? iar ne lovim de sistemul viciat:)) simplu intretinera sistemului de paraziti s
Postat 06 Mai 2011, 08:51 de un roman
Guias-catastrofa
Ce cauta incompetentul de Guias la conducerea controlului fiscal bihorean ? Asteptam anul 2012 cand indivizi precum Guias , care este un habarnist in meserie , va fi trimis impreuna cu ciracii lui ( Puie , Lup , Ulici etc) acolo unde le este locul.
Postat 06 Mai 2011, 08:46 de giorgio
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Poliţia Bihor în 2018: Au fost identificaţi toţi autorii infracţiunilor de mare violenţă şi toţi şoferii care au părăsit locul faptei (FOTO)
  • 'Infractor chestor şi infractor avocat': Afişe cu avocatul Răzvan Doseanu şi fostul şef al Poliţiei, Liviu Popa, lipite pe instituţii din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Accident în Ungaria: Cinci români au fost răniţi în apropiere de Borş, după ce maşina lor a fost lovită de TIR şi aruncată-n şanţ (FOTO)
  • 'Sunt sechestrată!' O tânără a ameninţat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • 'Cum să vinzi o pereche de bocanci în toiul verii'. O tânără orădeancă a lansat o carte cu ponturi de vânzări (FOTO)
  • Vernisajul fotojurnaliştilor: Fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Loránd, a primit Cupa Fotoreporterilor Bihoreni (FOTO)
  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON