URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Managerul Spitalului Municipal, Dacian Foncea, zice că va desfiinţa compartimentul de oncologie pediatrică, urmând ca bolnavii minori să fie trataţi la clinici din Timişoara sau Cluj. Domnia sa pune decizia pe seama faptului că nu mai sunt medici specialişti şi că, oricum, numărul pacienţilor era destul de redus.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima ispravă este un Cod administrativ care imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
"Oamenii mor oricum. Şi cu, şi fără sistem". E declaraţia purtătorului de cuvânt al CNAS şi, hai să fim sinceri, omul are dreptate. Dar anumite lucruri nu se pot rosti în gura mare când reprezinţi o instituţie. Daniel Osmanovici spune că i s-a părut revoltătoare speculaţia jurnalistului de la RFI ("Din cauza blocajului temporar informatic ar putea muri oameni") şi de aceea s-a scăpat.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Iulie 2014, 07:40

Schimbare de macaz: OTL va propune Primăriei un plan menit să schimbe radical transportul public din Oradea

Schimbare de macaz: OTL va propune Primăriei un plan menit să schimbe radical transportul public din Oradea FĂRĂ SCĂPARE. În orele de vârf, tramvaiele fac chiar şi 20 de minute de la Gară până la Primărie din cauza maşinilor care le ţin blocate în trafic pe Bulevardul Republicii. Un motiv suficient de serios pentru ca OTL să propună interzicerea maşinilor pe linii în această zonă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tramvai până la Universitate şi până în Parcul Industrial, şine înierbate, prioritate pentru garnituri pe arterele intens circulate, un circuit de troleibuze care să ajungă până la Aeroport şi accesul interzis autobuzelor pentru navetişti în zona centrală a oraşului.

Aşa ar putea arăta transportul public din Oradea în următorii ani dacă Primăria şi OTL vor găsi finanţările pentru a pune în practică un set de măsuri elaborate, în urma unei analize detaliate a sistemului, de către Institutul de Cercetări în Transporturi din Capitală.

Plan pentru proiecte

09-csuzi_bihoreanul.jpgÎntr-un proiect european mai larg, anul trecut OTL a comandat Institutului de Cercetări în Transporturi INCERTRANS din Bucureşti elaborarea unui aşa numit Plan de Mobilitate Urbană Sustenabilă pentru Oradea. "Este un document de peste 1.500 de pagini, primul care se cere la accesarea oricăror fonduri UE pe viitor", explică Csuzi Istvan, directorul OTL.

După ce au analizat toate caracteristicile transportului public orădean, care adună zilnic 173.000 de călătorii, specialiştii institutului au elaborat un set de 75 de propuneri pentru îmbunătăţirea acestuia.

Dintre ele, conducerea OTL a acceptat 36, dintre care 12 ar reveni în responsabilitatea Primăriei. "Sunt şanse mari ca aceste propuneri să fie asumate. Bineînţeles că vor fi modificate şi cizelate în urma unor dezbateri publice. Nu este exclus ca la unele să se renunţe sau să apară altele noi", spune Csuzi.

Cert e că OTL îşi propune ca în această toamnă să prezinte Consiliului Local o variantă finală a SUMP (Sustainable Urban Mobility Plan). Dacă măsurile rămân în forma actuală, ar fi nevoie de circa 70 milioane de euro pentru a le pune în aplicare, speranţele de finanţare fiind puse, evident, în proiecte pe baza cărora pot fi accesate fonduri europene.

Cu dedicaţie

În opinia directorului OTL, cea mai urgentă măsură este crearea unor benzi dedicate doar transportului în comun, în special în zonele intens circulate. "Vorbim despre separarea benzilor de tramvai de pe Republicii, Magheru şi Decebal, artere unde avem constant gâtuiri ale traficului", explică Csuzi.

Potrivit studiului, o asemenea regulă ar dubla viteza tramvaielor, făcându-le mai atractive pentru orădeni. "Transportul în comun are prioritate în toate oraşele vestice. La noi, deocamdată, tramvaiele stau şi 20 de minute pe Republicii din cauza ambuteiajelor autoturismelor", zice managerul OTL, adăugând că "are promisiuni" de punere în practică a soluţiei odată ce va fi dat în folosinţă drumul expres prin Ecaterina Teodoroiu. Rezultatul scontat e că o bandă de circulaţie rezervată doar tramvaielor ar reduce timpul unei curse de la Gară la Primărie la doar 7 minute.

Fără "rate"

Tot pentru decongestionarea traficului, cercetătorii bucureşteni propun taxarea autoturismelor care intră în centrul Oradiei, zonă suprasolicitată din acest punct de vedere. "Acest lucru ar putea fi făcut cu bariere ori cu un fel de rovinete, dar deocamdată nu văd cum s-ar putea pune în aplicare aşa ceva. Sistemul de verificare a maşinilor care intră în zona centrală ar costa extrem de mult", zice directorul OTL, chiar dacă acest sistem funcţionează, de exemplu, în centrul vechi al Sibiului.

Conform lui Csuzi, o măsură mai uşor de luat ar fi interzicerea în centrul oraşului a traficului greu, autobuzelor judeţene şi curselor regulate speciale (cele pentru muncitori). "Noi propunem ca perimetrul între Dacia - Petofi - Republicii - Magheru - Cantemir - Sucevei - Decebal să fie considerat perimetru protejat. Cursele turistice ar putea intra cu o autorizaţie de trafic greu. La ora actuală, cursele judeţene împânzesc oraşul ilegal, căci ar trebui să circule doar pe anume coridoare", explică Csuzi.

O schimbare ar putea fi impusă după ce OTL va finaliza amenajarea a încă două autogări, una lângă Gara Centrală, iar cealaltă lângă blocurile ANL din bulevardul Decebal, după cea deja dată în folosinţă în Nufărul.

Linişte în Piaţa Unirii

În ce priveşte optimizarea circulaţiei propriilor autobuze, OTL va propune Primăriei ca după reabilitarea Pieţei Unirii, în această zonă să se circule pe o bandă în sens unic, prin faţa Episcopiei Greco-Catolice spre strada Avram Iancu, iar această bandă să fie dedicată doar autobuzelor şi taxiurilor. "Dorim să aducem în centru mai multe linii de autobuz, astfel încât în staţia de lângă Banca Transilvania să oprească cursele 10, 12, 13, 14, 15, 16 şi 20", spune Csuzi, explicând că astfel ar fi asigurat accesul direct în centru pentru cât mai mulţi orădeni.

Prin acelaşi plan de măsuri, OTL vizează modernizarea liniilor de tramvai şi chiar înierbarea acestora pe porţiunile unde nu circulă şi maşinile. "Primul tronson pe care-l vom reabilita este cel de pe Independenţei şi din Piaţa Unirii, unde vom folosi o tehnologie modernă cu beton în pat de cauciuc, care va reduce cu peste 60% vibraţiile tramvaielor, ocrotind astfel clădirile istorice", zice Csuzi. De asemenea, pentru înierbare, societatea are în plan zona delimitată de intersecţia Cele Trei Crişuri şi fostul magazin Făt-Frumos.

OTL are 63 tramvaie second-hand şi 10 noi, aşa că între priorităţi e şi modernizarea parcului de tramvaie. "N-ar costa enorm achiziţia de garnituri noi, dar sperăm să accesăm fonduri pentru modernizarea celor existente prin schimbarea motorizării, a uşilor şi a scaunelor", zice Csuzi.

Pentru studenţi

Una dintre măsurile cele mai costisitoare, dar şi necesare, este extinderea liniei de tramvai pentru a deservi traseul spre Universitate şi spre Piaţa Obor. "Linia autobuzului 14 spre Universitate este suprasolicitată, aşa că alternativa ar fi extinderea liniei de tramvai din Decebal pe la Grădina Zoologică, iar apoi pe lângă Stadionul Tineretului şi prin spatele Universităţii până la Cimitirul Municipal, iar apoi pe strada Ceyrat până la depoul din Atelierelor. În acest fel am avea o a doua intrare în depou. Acum, dacă se întâmplă o pană în zona Cantemir, putem rămâne blocaţi", explică directorul OTL.

Noua linie ar putea fi realizată în mare parte pe teren viran şi ar costa între 5 şi 10 milioane de euro. Ca atare, pentru că nici OTL şi nici Primăria nu au banii necesari, măsura este condiţionată strict de accesarea unor fonduri nerambursabile.

Troleu în Oradea?

În urma analizelor, specialiştii de la Bucureşti au prezentat ca o soluţie pentru uşurarea transportului public şi introducerea de troleibuze în Oradea, ceea ce ar duce la reducerea poluării chimice şi fonice.

Cercetătorii INCERTRANS au propus o extindere a reţelei actuale de transport cu o linie de troleu spre Velenţa şi una spre strada Densuşianu. În schimb, OTL are o alternativă proprie. "Există un studiu de prefezabilitate pentru introducerea unei linii de troleibuz care să lege Aeroportul, Universitatea, Eurobusiness Parc 2 şi Băile Felix. Acesta este un proiect vizionar, care s-ar putea face doar pe bani europeni şi ar costa circa 7 milioane de euro", precizează Csuzi. Asta nu înseamnă că nu este realizabil, cu condiţia să rămână pe lista finală a măsurilor care va fi supusă votului CL.

"Pentru fiecare din propunerile finale vom elabora câte un proiect pentru accesarea de fonduri europene", spune directorul OTL. Aşa că, deşi acum pare o iluzie, nu este deloc exclus ca în câţiva ani orădenii să poată alege între trei mijloace de transport în comun. Şi asta într-un oraş ceva mai aerisit...


RASTELE ÎN STAŢII
Aţi accepta o zi fără maşini?

Planul de Mobilitate Urbană include şi o serie de măsuri auxiliare care i-ar încuraja pe orădeni să-şi lase maşinile acasă, precum amenajarea unor rastele de biciclete în unele staţii ale OTL şi chiar alocarea unor spaţii pentru transportarea bicicletelor cu tramvaiul.

Mai mult, INCERTRANS propune introducerea unei zile în care, în fiecare lună, circulaţia cu autoturismele să fie interzisă în oraş. Mai realist, directorul Csuzi o vede imposibilă: "E vorba de mentalitatea oamenilor. Astăzi în Oradea ar fi revoltă dacă am interzice maşinile chiar şi o singură zi".

Pe de altă parte, o propunere viabilă ar fi introducerea unui vehicul turistic al OTL care să-i ducă pe vizitatori în punctele importante ale oraşului, însoţiţi de un ghid. Investiţia s-ar ridica la aproximativ 400.000 de euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
19 Comentarii
suna frumos! pe cand, insa?
suna tare bine, pare gandita inteligent, doar ca nu stim daca acest proiect va fi vreodat realizabil. e perfect logic ce se spune aici,, pt. ca traficul cel mai insemnat din oradea si neatins de otl este chiar acolo unde ati specificat. n-am auzit de autocare de reclama cu etaj pt turisti, la fel ca in bucuresti.
Postat 23 Iulie 2014, 13:33 de veghe
Planul de Mobilitate Urbană cu pauze de o zi la alte 29 sau 30 pline de idei !?!
Mai mult de jumătate dintre propunerile firmei INCERTRANS, incluzând şi cea de interzicere a circulaţiei autovehicolelor pe sistemul 1/30, sunt nerealiste şi "aruncate la plezneală" !?! Acolo se zbenguie un grup de aşa zişi specialişti "vânzători de idei" în transport, care nu au de lucru nici la ei acasă, în Bucureştiul care e cât 10 oraşe ca Oradea ca şi complexitate, de buni ce sunt !?! Sunt acolo vreo doi rămaşi de pe vremea primelor trolee ale "epocii de aur" şi vreo cinci mai tineri care şi-au cumpărat biciclete cu zmee de tracţiune cu care se plimbă prin Herăstrău, pentru bucuria copiilor din parc care se minunează ce repede "zboară" aruncând cu pietricele către cer !?! Acum că nu mai au bani de petice vulcanizabile vor să vândă zmeele şi au găsit cumpărători la OTL Oradea !?!
Postat 12 Iulie 2014, 18:23 de yo-yo
????????Tratamentul rromulane prostovane
Citeste titlul ,tragem apa,valea!!!!!!!
Postat 12 Iulie 2014, 08:20 de gheorghe
rovineta pt riverani
Daca se reuseste si asta,ne putem astepta la inca o taxa pt ca locuim in centru si detinem o masina,defapt noi avem cel mai mare impozit pe locuinta,ce mai conteaza.
Postat 11 Iulie 2014, 16:24 de x
@i mociar
Daca ciuzii suzii scoate autobuzele, va veni el sa va transporte acasa de la schimbul 2 cu masina personala. face individul asta ce face dar din tampenii nu iese deloc ! Bolojane, asta trebuia sa zboare de mult de pe scaunul ala !
Postat 11 Iulie 2014, 16:23 de Loaici
GOZBOREEE
ZICI **** SI TRAGI APA ! STII TUI BINE ASTA. HEHEHE....
Postat 11 Iulie 2014, 16:16 de @io
@io rromulanul
numai un rromulan ca tine se spala cu apa din wc pe cap ca amintire de melegurile natale
Postat 11 Iulie 2014, 15:57 de ROMANUL
Proiecte intre ai noștri
Dacă Csuzi nu vrea autobuze de muncitori in zona centrală, o idee bună ar fi să îl întrebe pe colegul său din consiliul de administrație al OTL, păcurar de la euromaidec, de ce aduce muncitori din Săcueni până în centrul orașului fără a deține licența de traseu, folosind stațiile publice fara a plăti nici o taxă.
Postat 11 Iulie 2014, 15:28 de CA OTL
vai,vai..
Ramii in wc romanule,am tras apa !!!!
Postat 11 Iulie 2014, 13:14 de io
Nu mai putem cu conducerea asta
AAAAoooooollllleu, ce prostii vorbeste Csuzi! Dar ce-a facut pana acum? De ce n-a avut Strategie? Nici macar n-a facut nimic pentru asta! Nu are niciun merit! Asta trebuia facuta in 2008, cand a fost numit. Ce treaba are el cu bicicletele si troleibuzele.? Otl de-abia mai traieste. Noroc ca plateste subventie Municipiul Oradea(milioane de euro). Altfel, ar fi vai de noi!
Postat 11 Iulie 2014, 12:23 de OTLSindicat
schimbare....
Pe B-dul Stefan Cel Mare, cand o sa avem mijloc de transport? Pana la tramvai faci 10 si 15 minute, este doar autobuzul 11 care merge pana la gara si de-acolo sa iei tramvaiul. Ajungi la serviciu intr-o ora. Am dori sa se faca ceva. O legatura rogerius-centru sau nufarul.
Postat 11 Iulie 2014, 12:08 de m.n
Toate cursele spre centru!
In ultimul timp, oradeanul de rand aauns sa ocoleasca centrul pentru ca pur si simplu nu are ce face acolo: locurile de munca sunt toate in afara orasului, la fel si marile centre comerciale. Degeaba vrea Csuszi statie universala de autobuz in centru: angajatii primariei tot cu masina personala vor circula. Cat despre cursele de autobuz "ilegale" care ajung in centru, sunt de fapt transportatorii care-i duc pe palmasii oradeni la munca pe Borsului - in aceasta privinta OTL-ul nu a facut aproape nimic pentru oradeni, in conditiile in care din Nufarul pana la iesirea din oras pe Borsului faci o ora jumate-doua cu mijloacele OTL. Asa ca draga Csuszi, scuteste-ne!
Postat 11 Iulie 2014, 10:42 de vasi
Ce se intimpla
Investitie in tranvaie pt ce?Deoarece tranvaiele circula in interval de 12-15 min noi calatori vedem cum circula cand stam in statii.De ce nu se investesc in microbuze (de 22persoane)ar circula mult mai efficient si mult mai usor in oras si in mai multe zone.Autobuzele in Biharkeresztes erau foarte bune doar nu pt primar el nu circula cu OTL.Cel mai Ok ar fi linie de metrou,daca nu vrea intersectare cu masini.
Postat 11 Iulie 2014, 10:17 de WhoIAm
incredibilul
Probabil se va taxa si iesirea din centru , pina la urma trebuie luati bani de la cetateni urbei cumva , ideea cu trole uzul e visul unui nebun din Bucuresti , si apropo chiar nu e nimeni in orasul acesta care sa poata face un asemenea studiu - say trebuie cineva sa incaseze niste bani pe.o documentatie de ....kk.Pacat de lucrurile nine pe care le-ATI inceput .
Postat 11 Iulie 2014, 10:11 de oradean
@io
pt. un destept ca tine ar trebui tramvai pina la tine in wc unde sa te spelii pe cap
Postat 11 Iulie 2014, 10:10 de ROMANUL
lasa nene povestile..
Voi santeti platiti gras sa gasiti solutii la realiatate.... nu ca stati acasa cei care platiti impozite ....ori esti tampit , ori esti tampit...
Postat 11 Iulie 2014, 09:46 de zoli
Orarul autobuzelor
ANGAJAȚII DIN SCHIMBUL 2 CUM POT AJUNGE ACASĂ DUPĂ ORELE 22.00 DACĂ AUTOBUZELE SE RETRAG LA DEPOU? Ex: autobuzul 16 are ultima cursă înainte de ora 22.00, de la Parcul 1 Decembrie...Cred că acest orar ar trbui prelungit cu 2 ore, cu o frecvență redusă, ca în alte orașe mari.
Postat 11 Iulie 2014, 09:43 de Ioan Mociar
inginer
Pur si simplu, propuneri fara nici un fundament. Intereseaza pe cineva ca cursele care merg la ERA sunt goale sau la AUCHAN. Vreti separarea liniilor pe Magheru. Frumos , si asa Centrul civic e varza de la noua giratie deaorece sa intri dispre Clujului spre Centru este sport extrem iar in plus sunt doua treceri de 4 benzi nesemaforizate la care ar trebui puse deja cateva cruci pe care mai tarziu sa se scrie numele. Ca si ideea Oradea are unul dintre cel mai scumpe transporturi in comun din tara, daca nu cel mai scump. Asa ca de idioti nu ducem lipsa.
Postat 11 Iulie 2014, 09:14 de radu
????????
Tratamentul,nu uita tratamentul Csuzi....Vrabia Malai Viteazul...!Da,un tramvai pina la Bihorcherestesz nem????????
Postat 11 Iulie 2014, 08:54 de io
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2231 RON
  • 1 EUR = 4.7204 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON