URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
05 Februarie 2020, 07:57

Judecător voiajor! Şefa Tribunalului Bihor refuză să dea seama pe ce călătorii a cheltuit anul trecut peste 25.000 lei

Judecător voiajor! Şefa Tribunalului Bihor refuză să dea seama pe ce călătorii a cheltuit anul trecut peste 25.000 lei O SCUMPĂ! După insistenţe BIHOREANULUI, preşedinta Tribunalului, Carmen Domocoş (foto), a admis că a cheltuit peste 5.200 euro pe 17 deplasări în interes de serviciu. Peste 300 euro pentru fiecare, cât pentru un city-break într-o metropolă europeană

În plin scandal iscat de privilegiile financiare ale magistraţilor, care susţin că de mărimea pensiilor speciale le atârnă independenţa, unul dintre "corifeii" Justiţiei bihorene alimentează percepţia potrivit căreia judecătorii se consideră deasupra concetăţenilor şi a legii.

După ce BIHOREANUL a aflat că anul trecut a lipsit des şi mult de la instanţă, solicitându-i să prezinte motivele profesionale, scopul, durata şi costurile deplasărilor făcute în interes de serviciu, preşedintele Tribunalului Bihor, Carmen Domocoş, a refuzat să furnizeze datele, pretinzând, contrar legii, că modul în care a cheltuit banii publici nu ar fi de interes public.

Produs nou, defecte vechi

Absolventă a Facultăţii de Drept din Oradea în 1998, despre şefa Tribunalului Bihor s-ar fi zis că nu e tarată de metehne comuniste şi apucături dictatoriale. Din nefericire, judecătoarea Carmen Domocoş înlătură orice prezumţie pozitivă prin propria conduită.

Preşedinte al Tribunalului din 2013, în 2017 a picat ruşinos, cu nota 4, examenul pentru un nou mandat. În 2018, însă, a revenit în funcţie, evidenţiindu-se prin decizii şi poziţii controversate. În 2016, DNA Oradea i-a clasat un dosar după ce comandase canapele şi fotolii din piele în valoare de 49.000 lei, dar a şi atribuit nelegal spaţii comerciale în incinta Tribunalului. Tot atunci, la inaugurarea clădirii după reabilitarea executată de Selina, a acceptat ca patronul Beniamin Rus să facă o sindrofie cu magistraţi, deşi era judecat tocmai la Tribunal, pentru corupţie, împreună cu fostul şef al CJ, Alexandru Kiss.

Tot în 2017, BIHOREANUL a prins-o chiulind de la orele pe care trebuia să le ţină la Facultatea de Drept, unde e lector, iar în 2018, reînscăunată la şefia instanţei, a cerut CSM sancţionarea colegilor care protestau contra ciopârţirii legislaţiei penale, acuzându-i că provoacă "suspendarea activităţii fireşti a instanţelor". Acum două săptămâni, aceeaşi Domocoş a patronat, în schimb, Adunarea Generală a Tribunalului, care a decis suspendarea activităţii ca protest faţă de abrogarea pensiilor speciale ale magistraţilor.

Abuzivă, dar consecventă

În ambele mandate, Domocoş s-a mai remarcat prin ceva: opacitatea la orice încercare a presei de a obţine acces la dosare şi sentinţe, respingând furnizarea acestor informaţii chiar dacă, potrivit legii, procesele şi actele sunt publice, semn că nu se mulţumeşte ca Justiţia să aibă ochii acoperiţi, ci şi căluş la gură.

Preşedinta şi-a păstrat conduita abuzivă şi la începutul acestui an, când BIHOREANUL, aflând că la finele celui precedent a lipsit masiv de la locul de muncă, uneori sub motivul unor deplasări în interes de serviciu, i-a cerut, pe 8 ianuarie, în baza Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, să comunice câte deplasări a făcut în 2019, cu ce scop, ce cheltuieli a făcut cu transportul, cazarea şi diurna, şi cui i-a delegat atribuţiile în lipsa sa.

Răspunsul primit pe 16 ianuarie sub semnătura judecătoarei Veronica Ioniţă, şefa Biroului de informare publică, a fost unul "pauşal". Potrivit acestuia, în 2019 preşedinta a făcut 17 deplasări de serviciu, "cu avionul sau cu autoturismul instituţiei", cheltuielile fiind trecute sub tăcere. Domocoş s-ar fi deplasat la Ministerul Justiţiei, ca să obţină "avize şi aprobări" pentru achiziţia unui corp al clădirii în care funcţionează Judecătoria Aleşd, pentru suplimentarea personalului, dar şi pentru "acordarea unor drepturi salariale restante angajaţilor şi foştilor angajaţi ai Tribunalului", ceea ce mai degrabă e interes personal al celor în cauză decât interes de serviciu. În fine, în 2019 a făcut deplasări şi la instanţe din judeţ, fără a se preciza dacă şi pentru ele a încasat diurne.

Doamna Niet

Pe 22 ianuarie, BIHOREANUL a revenit cu o nouă solicitare, subliniind că şefa Tribunalului n-a răspuns nici măcar câţi bani a cheltuit pe deplasări, cerând expres acest lucru şi insistând ca pentru fiecare delegaţie să se precizeze scopul, durata şi costurile de transport, cazare şi diurnă.

Noul răspuns trimis redacţiei e tot un non-răspuns, el repetând doar că preşedinta a făcut 17 deplasări, singura noutate fiind că, per total, a decontat aferent lor 25.035 lei. Mai revoltător, însă, e că în al doilea răspuns, Veronica Ioniţă a scris negru pe alb că "scopul şi durata delegaţiilor nu fac obiectul informaţiilor de interes public". Un verdict în flagrantă opoziţie nu doar cu bunul simţ, care cere socoteală pentru orice leu cheltuit din fonduri publice, ci şi cu legea însăşi.

Dar, cum se vede, unii judecători nu "împart", ci fac legea după bunul plac...


UPDATE: 16 deplasări la București, una la Hunedoara

Publicarea articolului a suscitat o reacţie neobişnuit de rapidă a conducerii Tribunalului Bihor, care în cursul zilei de miercuri, 5 februarie, a trimis BIHOREANULUI un „drept la replică” în preambulul căruia acuză, fără temei, că acesta „conţine elemente de dezinformare menite să inducă în conştiinţa publică faptul că activitatea managerială a Tribunalului Bihor ar fi exercitată în mod discreţionar şi că banii publici ar fi cheltuiţi în mod nejustificat”.

Faţă de răspunsurile date celor două solicitări ale BIHOREANULUI, formulate în 7 şi în 21 ianuarie, replica semnată de aceeaşi şefă a Biroului de Informare şi Relaţii Publice al instanţei, Veronica Ioniţă, arată, în plus, doar că preşedinta Tribunalului, Carmen Domocoş, a făcut în 2019 „un număr de 17 deplasări în interes de serviciu”, dintre care 16 „s-au realizat la Bucureşti, la Ministerul Justiţiei”, şi una la Hunedoara, pentru „Întâlnirea profesională anuală a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii tribunalelor”.

Nici de această dată, însă, la fel cum nu a făcut nici în răspunsurile date iniţial BIHOREANULUI pe 16 şi pe 28 ianuarie, Tribunalul Bihor nu lămureşte durata deplasărilor făcute de preşedinta Carmen Domocoş, după cum nu informează nici cu privire la costurile de transport, cazare şi diurnă pentru deplasările acestei, care au presupus, în medie, cheltuieli de peste 300 euro fiecare.

Replica integrală a Tribunalului Bihor poate fi citită integral în galeria de documente.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Sa poată pe banii ei... *** cu 4 la examen
Poate???Ce poate???Sa se plimbe pe banii cetățenilor???Comentariu de *** "Pentru că poate "!! Banii noștri din taxe de timbru,impozite și alte cheltuieli cerute la cauze !Sa îi fie rușine ***!!Sa ne dea socoteală tuturor pt banii cheltuiți în interes personal! Ce interes de serviciu?? Cine vrea să întâlnească în lume o habarnista ca asta????Poate aborigenii. Dar nici ,ei că nu vreau să îi jignesc !! Să se sesizeze DNA-ul!!!
Postat 05 Februarie 2020, 15:44 de Cuc
Pentru ca poate!
Trebuie sa recunoasteti ca unteti niste bagaciosi, ce treaba aveti voi pe unde a calatorit doamna? Are ea treburi importante nu sa va comunice voua itinerarul si costurile.
Postat 05 Februarie 2020, 11:51 de ana1234
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4 RON
  • 1 EUR = 4.7694 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON