URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 11 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
22 Iunie 2010, 11:48

Frontul anti-Bolo: ce se ascunde în spatele demisiei lui Bolojan?

Frontul anti-Bolo: ce se ascunde în spatele demisiei lui Bolojan? PE CONTRE. Vremurile în care liderul PNL Bihor, deputatul Cornel Popa, şi-a fi dat şi haina de pe el pentru Ilie Bolojan au apus. Solidaritatea liberală s-a făcut ţăndări la votul din 27 mai, când Popa a închis ochii girând moral cea mai usturătoare înfrângere de până acum a primarului de Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Suprinzător, liberalii au avut aceeaşi reacţie la auzul veştii că primarul Ilie Bolojan şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al PNL Bihor. Prieteni şi duşmani şi-au şoptit în barbă: "Bine a făcut!". Din considerente diametral opuse!

BIHOREANUL vă dezvăluie în exclusivitate resorturile unui gest politic care a bulversat viaţa politică locală...

Începutul sfârşitului

Ruptura s-a produs în urmă cu o lună, la alegerile pentru conducerea judeţeană a PNL, unde primarul Ilie Bolojan a luat bătaie ca-n curtea şcolii. Deşi avea asigurat un post graţie funcţiei administrative, Bolojan a fost la un pas de a nu intra pe lista celor nouă vicepreşedinţi ai filialei, adunând doar 311 voturi.

Prin comparaţie, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, cel care în urmă cu câteva luni pierdea în partid funcţia de vicepreşedinte PNL Bihor în urma conflictului iscat cu "vicele" Dumitru Voloşeniuc, a fost reales acum cu 354 de voturi. "Proscrisul" Ţîrle s-a clasat pe locul 5 într-un top al aleşilor în care Bolojan încheia lista pe locul 9.

"Domnul Ţîrle a luat atât de multe voturi pentru că l-au votat cei care au dorit să-l voteze", avea să explice Bolojan, în cimilituri, succesul preşedintelui CJ. Cuvintele primarului şi-au dezvăluit sensul o săptămână mai târziu...

Jocurile au fost făcute

Aparent, alegerile liberalilor nu aveau o miză majoră. Pentru funcţia de preşedinte candida de unul singur deputatul Cornel Popa, conducător al filialei deja din 2001, iar viitorii membri ai Biroului Permanent Teritorial (BPT) fuseseră deja stabiliţi de fiecare zonă în parte: Oradea, Aleşd, Beiuş, Marghita, Salonta, Ştei şi, separat, municipiul reşedinţă de judeţ.

"A existat o înţelegere conform căreia fiecare zonă să fie reprezentată după scorul din alegeri, iar cele care au avut un rezultat mai bun să primească un loc în plus. Înţelegerea nu s-a respectat", dezvăluie, în premieră pentru BIHOREANUL, Ilie Bolojan, rămas vicepreşedinte PNL la nivel naţional şi preşedinte al filialei municipale Oradea.

Aritmetica votului arată că Bolojan a atras cele mai puţine voturi tocmai din zona Oradea, areal ceva mai mare decât Zona Metropolitană, ce nu cuprinde însă reşedinţa de judeţ. "Reprezentanţii zonelor Oradea, Beiuş, Ştei şi Salonta s-au votat între ei, astfel încât municipiul, Aleşdul şi Marghita au luat fiecare mai puţin cu unu sau două locuri", povesteşte un liberal.

Demisia de onoare

Bolojan nu a acceptat înfrângerea. "La prima şedinţă am spus: "Domnilor, bun, aţi făcut-o, acum aştept demisia celor care au intrat în plus". O săptămâna mai târziu am sunat la partid. Am întrebat: "Şi-a dat cineva demisia? Nu? Atunci vă rog să luaţi act de demisia mea"", povesteşte Bolojan, dând de înţeles că, de vreme ce l-au înşelat o dată, colegii o vor face şi a doua oară.

03 Florin Birta.jpgOdată cu el a demisionat din BPJ şi consilierul judeţean Florin Birta (foto). "Cu mine a fost simplu. Zona nu m-a pus pe listă şi am candidat independent. M-am retras pentru că nu era moral să iau locul altuia", zice Birta.

Faceţi jocurile!

Adevărata miză a alegerilor pentru conducerea PNL Bihor a fost de ordin strategic. În filială circulă ideea uşor hazlie că, pe fondul crizei economice şi corupţiei din PDL, în 2012 liberalii vor ajunge la putere prin simpla prezentare la alegeri. Or, cum listele de candidaţi şi de directori de instituţii sunt aprobate de BPJ, organismul capătă o importanţă vitală.

"N-o să fie nimeni atât de prost să nu-l lase pe Bolojan să candideze din nou la Primărie, dacă doreşte, dar nici n-o să-l lase BPJ-ul să îşi aleagă oamenii cum îl taie capul", povesteşte un liberal. Şi aşa lucrurile se limpezesc...

Atacul "preventiv"

03 Dumitru Neag.jpgÎntâmplător, artizanul loviturii din 27 mai, la care s-a înregistrat succesul preşedintelui Ţîrle, a fost chiar Dumitru Neag (foto), patronul firmei Asfamixt, cel acuzat că obţine contracte privilegiate cu Consiliul Judeţean.

Şef peste zona Oradea, Neag spune că nu a făcut decât să se apere. "Jocurile nu le-am schimbat noi, ci cei de la municipiu. Prieteni din Aleşd ne-au avertizat cu o zi înainte că buletinele se fac astfel încât Neag, Ioan Oprean (fost director la Ape - n.r.) şi Călin Puia (director în Consiliul Judeţean - n.r.), liberali vechi, să iasă de pe listă, aşa că ne-am luat măsuri de precauţie", declară pentru BIHOREANUL omul de afaceri.

La mica înţelegere, candidaţii din zonele Oradea, Beiuş şi Salonta s-au votat practic între ei, pe liste scurte, ignorând municipiul şi zona Aleşd care astfel nu au mai făcut "puncte". "Măsurile" au fost atât de eficiente încât Bolojan a fost la un pas de a nu fi reconfirmat prin vot pentru un post de vicepreşedinte. "Adevărul este că nici noi nu ne-am aşteptat să ia aşa puţine voturi", spune acum Neag.

Să fie linişte!

Dumitru Neag nu înţelege, însă, demisia lui Bolojan. "Îmi pare ceva de genul: "Dacă lucrurile nu ies cum vreau, îmi iau lucrurile şi plec!". Eu lucrez în privat de 20 de ani. Acolo unde mi-am băgat banii şi mi-am ipotecat casa e normal să ordon, dar aici e vorba de un partid, e democraţie, iar majoritatea dispune". Afaceristul crede că Bolojan ar face bine să se resemneze: "Vrem să lucrăm! Mai sunt doar doi ani până la alegerile locale. Acolo unde nu avem candidaţi trebuie să-i găsim, unde sunt mai slabi să-i întărim..."

Beneficiar al jocurilor din PNL, Radu Ţîrle spune că e paralel cu intrigile din partid. "Eu nici măcar nu mi-am făcut campanie. Nu am participat la nicio negociere, nu ştiu de absolut nicio înţelegere". Ţîrle se abţine să discute gestul primarului: "Dacă există această demisie, eu o regret, dar nu o comentez, deoarece este decizia domnului Bolojan".

Deşi au trecut deja aproape trei săptămâni de la demisia lui Bolojan, preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, nu a dat nicio declaraţie pe marginea acesteia. Cel care ar fi trebuit să arbitreze conflictul din filială evită apariţiile publice şi nu răspunde nici măcar la telefon. În fond, nici n-are interesul. La fel ca Ţîrle, e unul dintre beneficiarii divizării din partid. Pentru că, atâta vreme cât abia-abia poate ajunge vicepreşedinte, primarului Bolojan n-o să îi treacă degrabă prin cap să preia conducerea filialei...


"Bolojan este o forţă şi va rămâne o capacitate, dar trebuie să înţeleagă că nu poate controla partidul după bunul plac"

Dumitru Neag


VREMURI "TULBURI"
Alianţă cu probleme

03 Dumitru Voloseniuc.jpgDemisia primarului Ilie Bolojan nu a fost bine văzută nici de UDMR Bihor, care îşi pune serios problema dacă mai menţine alianţa cu PNL.

În condiţiile în care principalul partener de dialog la nivel de filiale, primarul Ilie Bolojan, a plecat de la conducerea PNL Bihor, iar principalul interlocuror în plan local a devenit preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, Uniunea se gândeşte serios să bată palma cu PDL, la fel ca la nivel central. Asta cu atât mai mult cu cât preşedintele UDMR Bihor, Alexandru Kiss, a fost luni de zile pe picior de război cu Ţîrle.

Efectele ar putea fi dezastruoase pentru liberali. "Asta ar însemna schimbarea mea din funcţia de vicepreşedinte a Consiliului Judeţean şi o secetă totală din punct de vedere al fondurilor alocate către primăriile liberale", spune Dumitru Voloşeniuc (foto), vicepreşedintele CJ Bihor. Încă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
STRIGA HOTUL !?
Miza este mai ascunsa... unii(alde primarul curvar de Beius ) se vede deja candidat la parlamentarele viitoare. Pentru a nu avea opozanti creeaza dispute in asa fel incat sa-i scoata din cursa pe cei care ar putea sa-i creeze o opozitie sustinuta pe faptele sale reprobabile de alcov. Pentru a-si juca in liniste cartea se foloseste de cele mai meschine tertipuri , inconjurandu-se de alte lichele care sa-l sustin promitandu-le marea cu sarea. Si cine-i betiv si curvar ca el asculta ordinul. Vai voua lichelelor,sunt altii care stau la cotitura ! Domocos,stii proverbul cu "cine sapa groapa altuia...!?"...Pazea mai lichea,e mana ta...!
Postat 26 Iulie 2010, 19:30 de BUREBISTA
dar cine il opreste sa si faca treaba?
TREABA MARE SAU MICA sa l intrebam pe PRIMAR pe care nu o poate face?..........ha, ha, ha, bine ar fi sa fie benzina fara plumb am avea si primar fara PLUMB......ha, ha, ha
Postat 23 Iunie 2010, 13:27 de @unul
dar cine il opreste sa si faca treaba?
serios cine il opreste? bag de seama ca avem si orbi intre noi.....PRIMARUL ORADIEI ca vorba vine asta ne lipseste de BIHOR dar in esenta am dreptate dar lasa ti ca deveniti prea prea destepti oricum aveti 99% rolul de cobaii si altii se infrupta.....ha, ha, ha
Postat 23 Iunie 2010, 13:26 de @unul
Dl. Primar
Anca draga, Primar de Bihor inca nu avem... :))) sper sa nici nu ajungem la asa o "centralizare"! Lasati oamenii pe care i-ati ales sa-si faca treaba si la sfarsitul mandatului sa tragem linie si sa vedem.
Postat 23 Iunie 2010, 10:52 de unul
BOLOJAN
sincer eu nu vad nimic deosebit ca lider la acest om dar in politica nu ma bag......genul clasic de la tara nimic modern nu are acest OM nu zic barbat ca nu l vad ca pe un urs ca forta si tenacitatea mai repede ca pe un caine de paza in rest Nimic.........asta este opinia mea de cetatean ....nu are flerul DREPTATII nu are balanta echilibru..ia decizii de moment dupa cum vor altii nu e asemeni multelui se misca din loc in loc nu prezinta siguranta.......asta e PRIMARUL BIHORULUI...un INTERESAT!
Postat 23 Iunie 2010, 05:46 de anca
UNGURULUI BOLOJAN COADA DE CIOCAN
CE BINE IMI PARE CA AI LUAT TEAPA , CE BINE IMI PARE CA AI PIERDUT CA TOATE PROPTELE TE-AU LASAT BALTA SI CA NIMIC NU TI-A REUSIT !!!! VANZATOR DE NEAM UNGURUL BOLOJAN COADA DE CIOCAN !!!!!
Postat 22 Iunie 2010, 19:16 de SCORTOSUL
lupta pt. ciolan
lupta e pt. a-l putea controla pe bolojan si a-si putea impune oamenii lor in primarie,dar ma indoiesc ca bolojan va ceda si ca va face compromisuri,el si-a cistigat respectul cind era prefect si va ramine primar cit timp va face ceva pt. oras si nu se va amesteca cu toti oportunistii lu popa si clica lui,despre tirle sa candideze singur la c,j, nu la remorca lui bolojan sa vedem ce scor atinge
Postat 22 Iunie 2010, 14:36 de luky
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)
  • Modelul elveţian funcţionează în Bihor: Zeci de salvatori montani, instruiţi la centrul înfiinţat într-un program elveţiano-român (FOTO)
  • Podul Centenarului a fost inaugurat de o Dacie tricoloră, în prezenţa comisarului european Corina Creţu (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, România! Festivităţile de 1 Decembrie s-au încheiat în premieră cu un foc de artificii (FOTO/VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON