URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 26 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cel mai tânăr cartier mamut al orașului este Nufărul. În perioada în care țăranii veneau la fabricile din Oradea să se odihnească, astfel că la coasă ajungeau gata osteniți, partidul comunist a decis să-i stabilizeze, și uite așa s-a născut cartierul Nufărul.
Zic şi eu
Adrian Cris
Condiţia minimă a comunicării este să existe un mesaj (un conţinut), un emiţător (care îl transmite) şi un receptor (care îl primeşte). Partidul care pune mai presus de orice "comunicarea" (cuvânt prin care, de fapt, înţelege propagandă şi atât) ignoră însă tocmai condiţia ei elementară: receptarea şi procesarea mesajului.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Muşcătura multor specii de păianjeni produc iritaţie locală, iar unele specii pot produce intoxicaţii mortale. În SUA există 2 specii de păianjeni importante din punct de vedere medical: văduva neagră şi păianjenul singuratic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
13 Octombrie 2010, 12:34

Sancţiune simbolică pentru profesorii care trag Universitatea în jos

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urmă cu o lună, rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, propunea ca sancţiune pentru cele 17 cadre didactice care au obţinut un punctaj mic la evaluarea individuală diminuarea salariului cu 15% timp de 6 luni, sancţiunea maximă permisă de lege. Rectorul spunea atunci de aceşti profesori că "trag în jos toată Universitatea".

Toate aceste cazuri au trebuit să treacă, însă, înainte de a ajunge în Senatul Universităţii, pe la Comisia de Cercetare Disciplinară, care a schimbat cu totul datele problemei.

Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, rectorul a anunţat că din cele 17 cadre didactice, doar 13 au mai fost analizate, întrucât una şi-a dat demisia, două şi-au pierdut calitatea de titulari pentru că le-a expirat contractul şi au plecat din învăţământ, iar o alta a avut o activitate de doar câteva luni în anul universitar precedent, astfel că nu a putut fi comparată cu colegii care au avut activitate în întregul an.

Astfel, în privinţa celor 13 cadre didactice care s-au mulţumit în precedentul an universitar să ţină doar cursurile şi seminariile, fără să desfăşoare activitate de cercetare, Comisia de Disciplină a propus Senatului Universităţii diminuarea doar cu 5% a salariului şi nu pe o perioadă de 6 luni, ci timp de o lună, sancţiune votată de Senat.

"Comisia a ţinut cont de diminuarea salarială la care sunt supuşi toţi bugetarii", a explicat Antal, recunoscând totuşi că "sancţiunea nu este foarte mare" şi că 5 procente nu reprezintă prea mult.

Totuşi, Antal susţine că mult mai important este mesajul pe care vrea conducerea Universităţii să-l transmită prin aceste sancţiuni, şi anume că trebuie să-şi îmbunătăţească activitatea. "Activitatea unui cadru didactic nu se rezumă la prezenţa fizică în faţa studenţilor", a spus rectorul, completând că fiecare profesor are datoria de a face cercetare în domeniul său.

Cele 13 cadre didactice sancţionate sunt Mihai Ionel Ille, Eugen Roşca şi Florin Mircea Ganea de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Ovidiu Motoc, Dan-Ovidiu Ţincă, Dan-Gabriel Pirlea, Ion Burnei şi Mircea-Lucian Albuţ de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, Sorin-Ioan Scurtu de la Facultatea de Ştiinţe, Cătălin Ioan Berce de la Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, Zsigmund Zetenyi de la Energetică şi Valentina Chiş şi Cosmin-Teodor Durgheu, ambii de la Facultatea de Arte Vizuale.

Antal a mai spus că această sancţionare este o premieră pentru Universitatea orădeană, dar acest demers va continua în anii următori. Un motiv important ce determină conducerea Universităţii să sancţioneze cadrele didactice fără performanţă este, potrivit lui Antal, unul de ordin financiar. Indicatorul de calitate al Universităţii, cel în baza căruia instituţia primeşte fonduri de la Ministerul Educaţiei, scade din cauza cadrelor fără activităţi în afara celor didactice.

Evaluarea cadrelor didactice se face prin aplicarea unor grile în care se menţionează informaţii privind activitatea didactică, cea de cercetare şi relaţia cu studenţii. Procedura nu prevede un punctaj maxim, ci doar unul minim, de 100 de puncte, urmând ca aceia care obţin un punctaj între 100 şi 60 să primească recomandări sau să fie avertizaţi. Cei care obţin sub 60 de puncte, însă, trebuie sancţionaţi.

Din cele 13 cadre didactice sancţionate, cinci au obţinut punctaj zero, ceea ce a însemnat că nici măcar nu şi-au completat fişele de evaluare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@calimero
Daca macar ar fi dat acele diplome la cei cu punctaje maxime :).... au primit cei care se pensioneaza....;) In rest masurile luate de senatul UO sunt jalnice... cei caare trag in jos uiniversitatea scapa usor.... Apoi numarul lor este mult prea mic... pariez ca peste 80% minte in fisele de autoevaluare...
Postat 16 Octombrie 2010, 15:35 de medct
politica motivationala
He he, si mai simbolic au fost motivati cei cu punctaje maxime: au primit o diploma ! (neglijent completata)
Postat 15 Octombrie 2010, 08:20 de calimero
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Tudorel, sluga model!': Angajaţi ai penitenciarelor din Oradea, Baia Mare, Arad şi Gherla au ieșit să protesteze în faţa Prefecturii Bihor (FOTO/VIDEO)
  • Pentru că iubim sportul! Fit4U Fitness Center i-a scos pe orădeni la mişcare în aer liber (FOTO/VIDEO)
  • Nuntă cu motoarele turate la Sântandrei (FOTO / VIDEO)
  • Adio, Champions League! Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au pierdut și meciul de acasă cu campioana Finlandei (FOTO)
  • Ziua internaţională a surzilor, sărbătorită printr-un marş cu mănuşi albe prin centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Sărbătoarea Recoltei: Ce bunătăţi sunt în Cetatea Oradea şi de ce a plecat un floricultor bihorean supărat acasă (FOTO)
  • Victorie la debut de nou sezon pentru echipa de handbal a CSM Oradea: 33-32 cu HC Szejke Odorhei (FOTO)
  • 'Puncte de vedere': În Cetatea Oradea a fost vernisată o expoziţie de imagini 3D din timpul Primului Război Mondial (FOTO)
  • 'Portretele Unirii' își așteaptă vizitatorii în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO)
  • Deţinuţii din mai multe judeţe s-au întrecut la fotbal: Orădenii, pe locul II (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON