URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că primarul Ilie Bolojan se ghidează în viaţă după principiul "repetiţia este mama învăţăturii". Altfel nu se explică de ce, după episodul dureros cu Gavril Grebenişan la cârma Spitalului Judeţean, a recidivat cu Dacian Foncea ca manager la Municipal.
Zic şi eu
Adrian Cris
Până săptămâna trecută, credeam că între finaliştii prezidenţialelor trebuie să existe o dezbatere, ba chiar să fie legiferată, dar aşa încât să nu degenereze în ţigănie. În câteva zile, societatea s-a împărţit între unii care, fiindcă Iohannis refuză "confruntarea" cu Dăncilă, îl acuză de laşitate, şi alţii care, ştiind ce a făcut fiecare, consideră dialogul imposibil. Tema "Marele Mut vs Proasta Statului" a devenit ea însăşi temă de campanie pentru turul decisiv.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Klaus Iohannis știe că nu e un tip șarmant cu electoratul. I-ar plăcea la maxim dacă n-ar trebui să interacționeze cu nicio ființă umană, să nu fie nevoit să zâmbească fals în fața camerelor, să nu dea mâna cu nimeni niciodată. Trecerea de la dezinvoltura balcanică a lui Băsescu la seriozitatea atât de neromânească a lui Iohannis a fost prea brutală pentru publicul larg, în ochii căruia președintele ar trebui să fie un tip de viață, chefliu, cu vicii, slobod la gură, cu râs zgomotos și cu inima bătând în ritm de manea...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diagnosticul de infarct miocardic acut (IMA) se bazează pe durerea toracică severă şi celelalte simptome (nelinişte, anxietate, paloare, transpiraţii), fiind completat de datele de laborator, electrocardiogramă şi tehnicile imagistice. Bolnavul cu IMA prezintă unele modificări sanguine nespecifice (creşterea numărului de leucocite şi a VSH) şi unele modificări specifice (creşterea cantităţii de enzime specifice muşchiului miocardic ca urmare a necrozei).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
16 Octombrie 2019, 18:43

Retragere strategică. Termoficare Oradea renunță la încălzirea caselor în favoarea Distrigaz, vezi cât costă!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Termoficare Oradea va renunţa la încălzirea a 2.672 de locuinţe din zona de case în favoarea Distrigaz.

Retragerea!

Consumatorii situaţi pe 132 de străzi vor fi preluaţi treptat, în următorii cinci ani, de furnizorul de gaz, după cum a anunțat, miercuri, viceprimarul Florin Birta, în cadrul unei conferințe de presă.

"Lucrăm la un protocol privind retragerea sistemului de termoficare din zonele de case şi intrarea Distrigaz", a anunţat Birta.

Potrivit viceprimarului, documentul, care are la bază strategia municipalităţii privind zonele unitare de încălzire, este în curs de elaborare. Cel mai probabil, protocolul va fi dezbătut la sfârşitul lunii în Consiliul Local.

Măsura luată de operatorul de termoficare este justificată de raţiuni economice. "Ne retragem din zone unde nu suntem eficienţi, iar gradul de mulţumire al cetăţenilor este scăzut", a declarat directorul Termoficare, Stănel Necula, prezent la conferinţa de presă.

Directorul a arătat că, în vreme ce în zona de blocuri pierderile de pe reţele sunt undeva la 5%, în zona de case, unde în majoritatea cazurilor conductele au fost introduse în urmă cu decenii de proprietari, de multe ori fără proiect, iar reţelele şi-au depăşit deja durata normată de viaţă, pierderile pot ajunge şi la 70%.

În plus, din cele 1.985 de avarii înregistrate în ultimii doi ani pe reţelele de încălzire, circa o treime, reprezentând 730 de incidente, au avut loc pe reţelele din zona de case.

O păsuire de un an

În prezent, peste 80% dintre străzile de pe care urmează să se retragă Termoficare fie au deja reţelele de gaz, fie au în apropiere conducte la care se pot racorda.

Directorul Distrigaz Vest, Mircea Lazăr (foto), prezent şi el la conferinţa de presă, a afirmat că societatea îşi va majora în anii următori bugetele alocate investiţiilor pentru a face faţă noilor provocări.

"În momentul în care vom avea o listă completă a tuturor străzilor vom putea avansa şi cifre", a spus Lazăr.

Deocamdată singurul lucru cert este că proprietarii caselor vor fi anunţaţi cu un an înainte că Termoficare urmează să se retragă pentru a face loc furnizorului de gaz.

Măsura este necesară pentru ca orădenii să îşi poată aduna banii pentru noile instalaţii. "Investiţia ar fi undeva la 10.000 lei", a declarat Lazăr.

Supraimpozitare cu 50%

În ceea ce priveşte sistemul de încălzire a caselor, după ce a investit zeci de milioane de euro în noua centrală pe gaz şi în reţelele de termoficare, municipalitatea nu mai vrea să vadă coşuri fumegânde în oraş.

"Dorim să îi obligăm pe cei care locuiesc în zonele în care au reţele Termoficare sau Distrigaz, şi nu sunt branşaţi, să se racordeze la ele. Nu este normal să ai toate utilităţile trase pe strada Iuliu Maniu, dar să vii cu camionul şi să descarci lemne în centrul oraşului!", a afirmat viceprimarul Florin Birta.

Viceprimarul a spus că mai mulţi orădeni care locuiesc la bloc au reclamat că vecinii lor de la case încălzite pe lemne le poluează, peste iarnă, aerul atât de rău încât nu îşi pot aerisi apartamentele. În acest sens, municipalitatea ia în calcul supraimpozitarea cu 50% a celor circa 3.000 de locuinţe de la casă care nu sunt racordate la reţelele societăţilor Termoficare sau Distrigaz chiar dacă acestea sunt trase pe stradă.

Vor fi exceptate de la supraimpozitare sistemele de încălzire pe energie electrică, cazanele pe gaz petrolier lichefiat şi soluţiile de încălzire moderne cu grad redus de poluare.

Cureţi sau plăteşti!

Printre modificările pe care municipalitatea intenţionează să le aducă sistemului de taxe şi impozite începând de anul viitor, se numără şi introducerea unei taxe speciale aplicabilă orădenilor care nu îşi întreţin spaţiul dintre casă şi drum. În acest caz, municipalitatea va delega o firmă de profil să cureţe aceste amplasamente, după care va factura acest serviciu proprietarilor din zonă la un tarif de 0,7 lei pe metrul pătrat.

La fel, pentru a face linişte pe timpul nopţii, conducerea municipalităţii va propune Consiliului Local eliminarea pragului minim al amenzii pentru organizarea de jocuri de artificii fără avizul Primăriei. Patronii sălilor de evenimente vor fi obligaţi să solicite clienţilor avizul şi să anunţe Poliţia Locală în cazul în care aceştia nu îl pot prezenta. Cuantumul amenzii va fi de 2.500 lei.

Potrivit proiectului de taxe şi impozite pentru anul 2020, obligaţiile fiscale ale orădenilor se vor indexa cu rata inflaţiei de 4,6%. Măsura este obligatorie, fiind impusă prin lege.

Astfel, începând de anul viitor obligaţiile fiscale ale orădenilor se vor majora în medie cu 10 lei pentru un apartament cu două camere, cu 12 lei pentru un apartament cu trei camere și cu 27 lei pentru un apartament cu patru camere.

Impozitul pentru o maşină cu o cilindree de 1.600 centimetri cubi va creşte cu 4 lei faţă de cel datorat în prezent.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
150.000.000 Euro a costat "modernizarea" sistemului de termoficare în Oradea, dar tot ineficient este !?!
Conform programului convenit în perioada 2006-2007 între municipalitate și Distrigaz Vest (Oradea are participare în acțiuni), la care urma să se alipească și sistemul de apă geotermală, orașul urma să renunțe treptat la CET și să dezvolte (pe bani europeni), o rețea comună integrată (gaz, apă termală și ce urma în perspectivă eolian și fotovoltaic). Întregul proiect a fost estimat la cca. 125.000.000 Euro și acoperea întregul oraș cu cei 200.000 locuitori ai săi !?! Trageți concluzia inteligentei cârmuiri care, de 12 ani încoace, insistă să falimenteze urbea și să o pună pe chituci !?!
Postat 17 Octombrie 2019, 09:50 de CrisDumi
Ca să fie tembelismul dus la maxim, urmează ca "diliii" primăriei să pună în toată urbea indicatoare de interdicție a autovehiculelor care transportă lemne de foc !?!
După orice normă juridică supusă judecății instanțelor ... dacă obligi pe cineva să se branșeze la o rețea publică de utilități, trebuie ca "ordonator" să și plătești lucrarea aferentă !?! Concret, unde municipalitatea obligă un contribuabil să se racordeze la "gaz" spre exemplu, consiliul local are obligația să stabilească un cuantum de participare publică de la buget, la care proprietarii de imobile să cofinanțeze partea lor de implicare ca beneficiari ai acelui serviciu de utilități !?! Variantele sunt ... prin depunere de sumă aferentă, sau prin scutiri totale ori parțiale din impozitul de achitat !?! La Viena, în anii '80-'90 a existat un astfel de program în faimosul cartier de case Gellert ... toate branșamentele la gaze au avut 50% participare din partea orașului, 25% din partea guvernului și 25% cofinanțare din partea deținătorilor imobilelor racordate la nivelul frontispiciului (peretelui cel mai apropiat de stradă) fiecărei case !?! A existat și acolo o intenție să se pună totul în cârca proprietarilor, dar au sărit niște parlamentari care au reglementat mecanismul public-privat prin lege organică !?! În Oradea însă, consilierii sunt "de fațadă" pentru cei 200 Euro luați lunar ca să stea 3-4 ore prin clădirea primăriei ... iar deputații și senatorii sunt ocupați cu "înmulțitul" procentelor inflaționiste la cuantumul pensiei speciale !?!
Postat 17 Octombrie 2019, 09:41 de CrisDumi
10.000 lei ? Pentru ce?!!???
Mie mi se pare astronomica suma prevazuta pt racordare. Pai sa vedem... 1. Ai un proiect. Buuuun! La constructia unei case ai de achitat un proiect arhitectura si rezistenta care costa 6 eur/mp. Aici ai de proiectat un traseu de maxim 10 - 15 m de teava. WTF?!!!???. 2. Ai costurile cu materialele (teava, coturi si niste dibluri de prindere). La 10-15 m sunt sub 200 de lei! 3. Manopera: 2 oameni, o zi de lucru. Sa le dam 400 de lei la fiecare. 200 la ei in buzunar si 200 la patron, pt taxe si beneficiul lui. Tragem urmatoarea concluzie: proiectul costa 9000 de lei. Jegurilor! Nesimtitilor! Ce-mi pare mie rau e ca situatia cu Termoficare e atat de rea ca oamenii achita bucurosi cei10.000 de lei la Distrigaz numai sa scape din navod! Din cei 9000 de lei ramasi, sunt sanse mari ca o parte importanta sa se intoarca la baietii destepti in functii mari de la Distrigaz. Trebuie sa mananca si gura lor ceva, ca salariile sunt mici! Eram in Belgia la un prieten in vizita si au venit 2 baieti de la o firma sa-l racordeze la gaz. El a dat un telefon la firma respectiva cu 2 zile inainte! Nu a trebuit sa astepte vreo doi ani, sa se roage in genunchi etc. Nu i-au cerut proiect! L-au intrebat doar unde pune centrala si aragazul. That's it! Pana la amiaza au tras tevile, i-au incasat 800 eur si au plecat. Daca le-a trebuit proiect probabil ca si l-au facut ei dupa aia. Aveau masuratorile exacte! Asta inseamna civilizatie! Dar noi mai avem muuuuuult muuuuult pana sa ajungem acolo. O zi faina tuturor!
Postat 17 Octombrie 2019, 07:15 de Kid
Scortosul ( ZUGRAVUL )
Tu ești vinovat pt rețeaua care nu exista. Pt că se fac sondaje " ce vrea orădeanul " și dacă tu vrei gaz in casă , trebuie sa plătești pt racordare , și ai să comentezi , că de ce trebuie sa plătești. Trebuie sa plătești pt că exiști și ești un PROST.
Postat 16 Octombrie 2019, 21:58 de Sandu1206
Intr-un cuvat!
Daca azi nu exista o retea extinsa de gaz in oras primaria este vinovata! Asa ca nu va albiti aiurea!
Postat 16 Octombrie 2019, 21:13 de scortosul
Si minciunile's vorbe!
Retele vechi care sunt prost executate si ilegal!!! Ba sunteti mincinosi caci voi si ciubucurile voastre au creeat aceste stari ilegale si lucrari proaste asa ca ce va plangeti? L-ati pus la inaintere pe Birta(unde o fi penalul?) si acum va faceti ca nici usturoi nu ati mancat si nici gura nu va pute! Dupa ce au depreciate ani la rand zone intregi cu prezenta mizeriei s-au trezi acum sa schimbe macazul dar sigur nu vor renunta la cladirile mai mari din zonele de care fac vorbire caz in care nici Distrigaz nu vor investi daca cladirile mari sunt retinute de aceasta firma capusa! PMO ar trebui sa sustina financiar introducerea retelelor de gaz cu suma cu care ani la rand au subventionat Termoficarea in dauna cetatenilor care nu s-au "bucurat" de placerea numita "termoficare", Cred ca PMO ar trebui data in judecata pentru discrimoinarea populatie care nu sta la blocurile ceausiste, caci noi am platit annual incalzirea blocurilor fara a avea nici o inlesnire. Termoficare Oradea ar trebui privatizata si asa o sa aflam adevarul despre miselia din acest sistem cvasibugetar!
Postat 16 Octombrie 2019, 21:12 de scortosul
nah
Ni ma la ei ce grijulii sunt brusc! Ne retargem, cu texte "grad redus de multumire" si "ratiuni economice" . Tema e reducerea costurilor si pierderilor, iar proiectul cu mirabolantul reactor da cu virgula. Haideti fiti barbati, lasati si gazul si termocentrale si ia sa vedem cine va castiga, inclusiv la blocuri. Unde sunt faptele la textele "nu vom creste preturile, vom fi eficienti, va fi mai rentabil". Facem pariu ca in 2 ani vom avea si renuntari la unele blocuri? ha?? Va bagati? Sau luati ore de fizica si sunteti ocupati? Sa nu chiuliti de la cursul cu randamente si Break even point, daaa....ne-am inteles?
Postat 16 Octombrie 2019, 20:56 de Christa
Corect
In 20 de ani toate casele și apartamentele ar trebui sa aibă propria rețea de încălzire. Fiecare bloc sa aibă propria centrala de gaz. As mai opta că prin obligativitate fiecare bucătărie să aibă un sistem de ventilație ( extract ) , cu o valva electrică, când se pornește gazul se pornește și extractul , plus sisteme de alarma in caz de incendiu sau scurgere de gaze.
Postat 16 Octombrie 2019, 20:05 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3144 RON
  • 1 EUR = 4.7808 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON