URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La aflarea veştii că a fost demis Consiliul de Administraţie al Aeroportului Oradea, membrii acestuia s-au legat de scaune. Păi, cum să rămână Bimbo, prietenul gibonilor, maestrul în colectarea gunoaielor şi superspecialistul în avioane, fără indemnizaţia lunară? După cum se vede, domnul Bimbo Szuhai Tibor este pentru UDMR ca salamul Victoria (Gyoztes Szalami), adică 50 de specialişti într-unul singur.
Zic şi eu
Adrian Cris
Că politrucii din Consiliul de Administraţie al Aeroportului sunt incompetenţi nu mai încape nicio îndoială, incompetenţa lor e flagrantă. Nu trebuie să fii mare specialist în management ca să te prinzi câtă pricepere au cele 7 persoane a căror performanţă este golirea Aeroportului de orice cursă externă după investiţii uriaşe, de zeci de milioane de euro.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În cea mai mare parte din localităţile ţării, festivalurile de zilele satului/comunei/oraşului sunt doar modul prin care primarii îşi maschează lenea şi incompetenţa. Concertele se aud, artificiile se văd, friptanele se simt în nări, oamenii au astfel dovezi directe că primăria face ceva pentru ei. E un mod mult mai isteţ de a cheltui bani decât pe studii de fezabilitate, pe care nu le vede nici dracu', sau pe şantiere ce provoacă praf, noroi şi nervi.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
21 Noiembrie 2018, 17:08

Orădenii, invitaţi să se alăture campaniei împotriva risipei alimentare în România

Orădenii, invitaţi să se alăture campaniei împotriva risipei alimentare în România sursa foto: http://www.bbc.co.uk
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În weekend, orădenii sunt invitaţi să participe la o serie de evenimente dedicate conştientizării şi informării privind risipa alimentară. Acestea sunt organizate de echipa Food Waste Combat, formată din membri ai asociaţiei JCI Cluj, alături de Leo Black Eagle Oradea, Alternative şi Manifest pentru Oradea.

Concret, lansat la Cluj în 2012, proiectul "Food Waste Combat" este menit să combată irosirea mâncărurilor. Pe lângă crearea unei bănci de alimente şi pe lângă campaniile de educare din şcoli, proiectul caută să schimbe activ comportamentul de consum al românilor.

Lecţiile vor fi predate acum şi la Oradea. Sâmbătă, de la ora 14, va avea loc lansarea oficială a proiectului, la Cetate, cu prezentarea conceptului, activităţi practice anti-risipă şi dezbateri despre problema risipei. Duminică, de la ora 13, la Liceul Greco-Catolic, va avea loc o proiecţie documentar şi o discuţie pe aceeaşi temă. Intrarea este liberă, cu condiţia înscrierii în prealabil, pe pagina de Facebook dedicată evenimentului. 

"Acest proiect a fost deja prezentat pe scurt orădenilor, la TEDx Oradea 2017. Au fost reacţii care ne-au bucurat foarte mult. Plus, avem şi membrii FWC originari din Bihor, deci ne face o mare plăcere să avem ocazia de a extinde proiectul într-un oraş drag nouă. Vrem să implicăm cât mai mulţi oameni din comunitatea orădeană în următorul weekend şi apoi să-l creştem acolo, pentru şi mai mult impact în lupta noastră cu risipa alimentară", transmit membrii echipei Food Waste Combat.

Proiectul Food Waste Combat este susţinut şi de Lidl, prin proiectul Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3186 RON
  • 1 EUR = 4.7582 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON