URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ideea cu bugetarea participativă nu e deloc rea. Noi am preluat-o de la clujeni, dar nu ei au fost cei care au inventat roata. Ideea e că Primăria pune o sumă la bătaie, iar cetăţenii n-au decât să-şi spargă capul ca să găsească proiecte cât mai isteţe. Cum era de aşteptat, proiectele de anul trecut sunt încă în stadiu de avizare, pentru că nu-i destul să ai idei bune, trebuie să ai şi foarte multă răbdare, din cauza birocraţiei ucigătoare din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cineva din Ministerul de Externe, însărcinat să "marcheze" Centenarul, a avut o idee bună: diplomaţii din Bucureşti să fie duşi prin oraşele importante ale României. Să vadă, să asculte, să intermedieze şi consolideze legături. Aşa au ajuns la Oradea, la finele săptămânii trecute, 27 de ambasadori.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
14 Ianuarie 2018, 17:01

Indigestia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Indigestia sau dispepsia sunt termeni des utilizaţi de către pacienţi pentru descrierea unor simptome digestive variate, cum sunt durerea abdominală superioară (pusă frecvent în legătură cu consumul unor alimente), pirozis ("arsurile" stomacului), eructaţii (râgâituri), flatulenţă (eliminarea de gaze), balonare sau intoleranţă la unele alimente. Este utilă determinarea localizării şi a duratei disconfortului, intervalul de timp la care acesta apare după ingestia alimentelor şi posibila relaţie cu ingestia unor alimente specifice (cum ar fi laptele, produsele lactate sau alimentele grase) sau unele medicamente şi apariţia simptomelor.

Indigestia poate apărea în asociere cu alte boli digestive sau generale, dar cel mai frecvent nu se poate stabili o cauză clară, fapt ce a dus la apariţia mai multor termeni ce descriu această stare morbidă. Astfel, termenul de dispepsie non-ulceroasă se utilizează cel mai des pentru descrierea simptomelor de ulcer, fără a se găsi ulcerul, termenul de dispepsie flatulentă se utilizează când eructaţiile, flatulenţa, balonările şi saţietatea precoce sunt principalele simptome sau dispepsia funcţională când nu se poate găsi nicio explicaţie pentru indigestie.

Pirozisul este o senzaţie de "arsură" situată în "coşul" pieptului (substernal) sau la stomac (epigastru), cu iradiere spre gât şi, mai rar, spre spate. Pirozisul apare ocazional şi la persoanele sănătoase, după o masă abundentă, ingestie de citrice, unele medicamente (aspirina) sau alcool, dar de fiecare dată se ameliorează după administrarea de antiacide. Poate fi frecvent asociat cu refluxul gastro-esofagian, când există eructaţii urmate de apariţia în gură a unui lichid care poate fi sărat, acru (conţinutul gastric), sau amar, verde sau galben (bila, adică aşa-zisa "fiere").

Eructaţiile pot deveni cronice, repetitive şi sunt consecinţa aerofagiei (înghiţirea de aer) şi nu a producţiei excesive de gaze în stomac sau intestin. Un anumit grad de aerofagie există şi la persoanele normale, dar unii înghit excesiv aer din cauza anxietăţii cronice, a alimentării rapide, a consumului excesiv de băuturi carbo-gazoase (mai ales dacă se utilizează şi paiul) şi gumă de mestecat, a fumatului şi a lucrărilor dentare necorespunzătoare.

Flatulenţa şi balonarea nu mai sunt considerate o consecinţă a surplusului de gaze din intestin (măsurătorile efectuate la aceşti pacienţi au arătat un volum normal de gaz intestinal), actualmente considerându-se că tulburările motilităţii intestinale ar fi responsabile de aceste acuze. Producţia crescută de gaze intestinale apare după consum de alimente grase, cereale şi legume care conţin substanţe nedigerabile (cel mai cunoscut exemplu fiind stahioza şi rafinoza din fasole, dar şi fructoza, care se găseşte în fructe, ceapă, sparanghel, făină sau sorbitolul, utilizat ca îndulcitor în guma de mestecat fără zahăr, în bomboanele dietetice sau în unele medicamente).

ATENŢIE! Există unele afecţiuni extraintestinale care pot duce la indigestie, ca de exemplu insuficienţa cardiacă congestivă, tuberculoza pulmonară sau cancere. Unele medicamente pot cauza indigestie, prin creşterea acidităţii (aspirina, antiinflamatoarele nesteroidiene utilizate larg în afecţiunile reumatice sau glucocorticoizii).

REŢINEŢI! Indigestia reprezintă o problemă diagnostică dificilă din cauza naturii ei nespecifice, fapt ce impune prezentarea la medic atunci când aceste simptome sunt frecvente şi apar fără o cauzalitate certă, acesta fiind singurul care poate soluţiona problema, prin colaborare cu alţi specialişti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Sălacea-i „fruncea”! Locuitorii comunei Sălacea sunt singurii din Bihor care-şi aruncă deşeurile în 5 recipiente diferite (FOTO/VIDEO)
  • Cauza accidentului de la Gheghie: viteza prea mare a şoferului de BMW. Cei trei morţi sunt tineri de 20 şi 24 de ani, din Bihor (FOTO)
  • Şi noaptea se aleargă! 350 de sportivi au concurat la Oradea Night Run (FOTO/VIDEO)
  • Retroparada toamnei: 'Bătrânele doamne' expuse în centrul Oradiei (FOTO)
  • Joburi multe, pretendenţi mai puţini, la Bursa locurilor de muncă: 'Patronii angajează pe oricine are capul pe umeri!' (FOTO)
  • Fără precedent: 27 de ambasadori vizitează Oradea, la invitaţia Ministerului de Externe, dar gazdele nu ştiu să-i asculte şi să profite de prezenţa lor (FOTO)
  • A cincea ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă s-a deschis la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Arhitectul Cristian Puşcaş spune povestea sinagogilor orădene, cele mai numeroase din ţară, într-un volum lansat la Humanitas (FOTO)
  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON