URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 22 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De trei ani Guvernul face giumbuşlucuri cu bugetul pentru a duce la Bucureşti banii municipiilor care se chivernisesc şi sunt pe plus. Oradea are ghinionul să fie mereu cu bani în cont, iar guvernanţii nu ezită să radă tot ce găsesc prin vistieria oraşului. Acum, că demisa Dăncilă s-a apucat să dea pomeni clientelei, s-a văzut clar cât valorează Oradea în ochii guvernanţilor. Zero lei şi zero bani. Veţi zice, normal, că Bolojan e de vină, pentru că-i liberal.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cota primarului Oradiei a cunoscut o nouă creştere săptămâna trecută, după ce două personaje de la vârful politicii şi respectiv presei autohtone au afirmat că dacă preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi desemnat pe el premier, nu pe Ludovic Orban, Ilie Bolojan ar fi putut asigura voturile pentru învestirea noului Guvern, ceea ce nu-i exclus la a doua încercare, după ce prima, cea cu Orban, eşuează.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare şi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pentru că afectează arterele şi organe vitale ca inima, rinichii, creierul şi ochii, fiind responsabilă de aproximativ 75% din toate atacurile de cord şi accidentele vasculare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
02 Iulie 2014, 12:10

Primăria face şase terenuri de sport pe malul Peţei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe locul fostului poligon auto de pe strada Octavian Goga, pe malul drept al Peţei, Primăria va amenaja şase terenuri de sport: două de minifotbal, unul de tenis şi trei de baschet.

Întruniţi marţi în şedinţă, consilierii locali ai oraşului au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru împrejmuirea acestor terenuri de sport.

Astfel, aleşii orădenilor au aprobat executarea unor fundaţii izolate pentru împrejmuirea de panouri de plasă de sârmă zincată, pe o suprafaţă de 656 de metri. Valoarea investiţiei este estimată la 315.609 lei, iar durata de execuţie este de două luni.

În apropierea terenurilor, Primăria va amenaja şi un parc. Investiţiile din această zonă fac parte din reţeaua verde gândită de primarul Ilie Bolojan şi menită să-i asigure fiecărui orădean o zonă verde şi de relaxare la cel mult 5 minute de casă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2607 RON
  • 1 EUR = 4.7592 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON