A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: getimagesize(https://cdn.ebihoreanul.ro/static/gallery_big/16 sex.jpg): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request

Filename: controllers/ebh.php

Line Number: 1076

Sefa sefului
URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am mai povestit despre faptele de arme ale doamnei primar Nagy Gizella, din Biharia. Până acum s-a remarcat prin geniala idee de a renunţa să conecteze comuna la reţeaua de apă introdusă prin Apa Regio. Acum băştinaşii beau apă cu mormoloci, în aşteptarea unui ipotetic proiect pritocit de UDMR exclusiv pentru comunele pe care le controlează.
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Începând din 24 august 2018 o persoană amendată pentru orice contravenţie - indiferent că este o contravenţie de mediu, silvică, la regimul construcţiilor, etc. - va beneficia de un interval de 15 zile în care va trebui să decidă dacă plăteşte amenda (în acest caz achitând jumătate din mimimul prevăzut de lege) sau formulează plângere în instanţă (caz în care, dacă pierde procesul, va plăti amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenţie).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
10 Iulie 2011, 15:35

Şefa şefului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Umblă vorba prin târg că directorul şcolii din Uileacu de Beiuş, Călin Ardelean, deşi destul de căsătorit de felul lui, s-a încurcat cu o jună şi blondă profesoară. Cum cei doi îşi petreceau timpul în dezbateri fierbinţi pe aşa-zise teme profesionale taman în biroul directorului, profa a început să aibă aere de şefă, ba chiar i-a pus o "pilă" unei colege care a fost picată la un concurs.

Nu întâmplător, căci dacă ea era deasupra directorului la propriu, se putea arăta aşijderea şi la figurat, aşa că bieţii dascăli din Ulieac au constatat pe propria piele adevărul dictonului că "şefii nu trebuie regulaţi, că se înmulţesc".

Culmea e totuşi că, deşi această frumoasă poveste de dragoste între Făt Bătrân şi Ileana Osânzeana pare că s-a stins în ultima vreme, oamenii se plâng în continuare că femeia şi-a păstrat nealterate apucăturile şi că o face mai departe pe şefa în şcoală. Oare pentru că îi plac perversiunile?...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
142 Comentarii
Am anta d casa lavinia
Poate in calitate de director isi v a aduce am anta ca sa lav inia la Lic Pedagogic si vor fi toti 4 fericiti!Ha ha ha!
Postat 06 Februarie 2013, 08:11 de anonim
Amanta ...
Poate in calitate de director isi v a aduce amanta ... la Lic Pedagogic si vor fi toti 4 fericiti!Ha ha ha!
Postat 03 Februarie 2013, 23:08 de anonim
pentru bafitoare
:))...=)) bn...bn nu mai scriu si apropo eu nus de partea nimanui:)), sunt doar de partea mea B-) Da cum zici uh. dar numi place ca scrii o prof adica diectoare
Postat 04 Septembrie 2012, 07:25 de moa
pentru ''cineva''
dar tu cine esti de imi scrii asa scva? eu n-am zis nimi c de tine...si a da eu scriu despre doamna pentru ca asa vreau si tin cu ea...tu...ce ai impotriva,vad ca esti de partea barfitoarelor!
Postat 03 Septembrie 2012, 14:09 de pentru barfitoare
zicety
dar tu cine esty de styy atatea despre emoke balog ia zi ce esty reporter sau ce... tine comentariile pt tine ok:P
Postat 02 Septembrie 2012, 22:04 de cineva
HA HA HA
da,da voi asa credeti ca doamna BALOG EMOKE are neviue de ajutorul fostului director si ca este incaabila...deci...VA INSELATI voi nici nu puteti sa visati la ce a realizat ea CORECT nu TRISAND...mai degraba voi trisati pentru ca postati porcariile astea de articol si va dati mari ca cine sunteti voi...pai sunteti un NIMENI pentru tara asta ce cacat...si mai ales plina de oameni ca voi!
Postat 27 August 2012, 09:27 de pentru barfiroare
O PROFESOARA DE TOT RASU' BALOG EMOKE
D-na prof BALOG EMOKE e cea mai rea ... BALOG EMOKE e o prof de tot cacatul si de tot rasul e si cea mai trisoara dintre toti ... . Acum ca o ajuns DIRECTOARE S08 va fi un dezastru cu ea , ea nu stie nimic , nu stie ea sa conduca o scoala nu e capabila pt ca nici macar orele nu se le tinea cum trebuie . D-l prof ARDELEAN CALIN e cel mai bun prof din jud BH , Balog Emoke la dat afara ca pe o carpa o sa se roage ea de el ca sa se intoarca dar atunci va fii prea tarziu !!!!
Postat 25 August 2012, 22:20 de Anonim
arasutii
asa eee anonimule voi nu styty nimic nu faceti nimic doar sa stati pe pc non-stop...:P:P:P:P:PP:P:P:P:PP
Postat 24 August 2012, 10:46 de cineva
wsm de capu vostru,nici nu stti ce vorbiti,dar nah asa fac parasutele
De ce e cea mai rea profesoara,o stiti sau va predat si va dat voua note,cand o sa va deie voua note atunci sa vorbiti...aaa da si in legatura cu datul durectorului afara cred ca si voi ati fi procedat la fel daca vi s-ar fi ivit o ocazie deosebita,dar stati ca voi ati fi facut mai rau pentru ca nah...sunteti parasute si dava drak de proaste ca orice subiect faceti sa fie mai rau decat pare...dar voi de unde stiti ca nu da note pe merit,poate ca de aia sunteti geloase pentru ca voi dati numa note rele copiilor,elevilor vostri,sunteti geloase pentru ca ea este mai amabila decat voi....si sa va mai spun ceva...degeaba te ascunzi,pentru bca eu stiu cine esti...esti una din profesoare...cea ami barfitoare dintre toate
Postat 24 August 2012, 10:07 de Pentru Barfitoare
Cea mai rea PROFESOARA BALOG EMOKE
Profesoara de biologie Balog Emoke ii o profesoara de cacat cu C mare din cer pana in pamant pt ca ii cea mai rea profesoara . Care copil merita nota 10 ii da nota 9 care merita nota 4 ii dat nota 10. Profesoara de biologie Emoke la dat afara pe cel mai bun profesor de matematica Calin Ardelean locu' 1 in jud. BH. la dat afara.
Postat 22 August 2012, 21:24 de Barfatoarele
Ganditiva mai bine ce spuneti!!!!!!!
Nu vorbiti asa! "O sa va dau la Politieeee!"
Postat 26 Ianuarie 2012, 16:35 de Parasutii
Invidie?Neeem!
Tu ai impresia ca familia nu stie despre aventura lor?Stiu toate cadrele didactice din zona despre "iubirea lor secreta",tot Uileacul si Foraul !La sedintele cu directorii Directorul este subiectul colegilor! "Parasuta" este cunoscuta ca si devoratoare de barbati casatoriti cu copii acasa! Asa ca "nem invidie!"
Postat 26 Ianuarie 2012, 16:27 de Barfitoarele
ganditiva mai bine ce spuneti!!!!!!!!!!!!!!
Vai de capul vostru ,nu va ganditi ca puteti distruge o familie cu prostiile si invidia dumneavoastra. Ar trebui sa va ganditi mai bine inainte de a posta astfel de lucruri.Si sa stiti ca fara dovezi nu puteti demonstra nimic, decat ipocrizie si nebunie .
Postat 26 Ianuarie 2012, 10:17 de anonim
PROSTI
SANTETI NISTE PARASUTI
Postat 19 Ianuarie 2012, 07:57 de PROFA LAVINIA
Oooo murim de frica parasutoo!
Chiar ne-ar face placere sa ne "dai la Politie"!Ce le vei spuneee?Ce daca ai 29 de ani si esti amanta Directorului de 40 ?Nu esti o parasuta ?Stiu toate cadrele didactice,chiar si sotia Directorului despre aceasta poveste intre un Dj. si o parasuta!
Postat 18 Ianuarie 2012, 15:39 de Parasutii
minciuni
Ce tot mintiti acolo parasutilor. Eu numa 29 de ani am iar DOMNUL DIRECTOR are 40 de ani. O sa va dau la POLITIE cretinilor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 18 Ianuarie 2012, 07:37 de Profa Lavinia
SUNTETI NISTE MINCINOSI PT BARFITOARE
Santeti niste mincinosi! Cum puteti scrie asa ceva despre DOMNUL DIRECTOR ca este cu doamna profesoara Lavinia este o mare minciuna. Nu il cunoasteti voi pe el, nu ati mancat cu el la masa. Santeti niste idioti(e), handicapati(e), prosti(e), tampiti/ e, nesimptiti/e, invidioasi/e, bolunzi/e etc. Tot ce ati scris voi NU ESTE ADEVARAT este doar MINCIUNII cu M mare. Sunteti cretinI/e. DOMNUL DIRECTOR este casatorit cum puteti spune asa ceva, daca vede sotia lui DANIELA ....
Postat 17 Ianuarie 2012, 18:48 de ANONIM
DA,DA
da,da.hai lasama de parca vo sunteti mai capabile de copii mai ales,dar de ...........mai mult
Postat 11 Noiembrie 2011, 12:47 de pentru barfitoare
HA,ha ha!
Din pacate trebuie sa fii capabil pt a adopta un copil Ca si amante toate sunt bune dar pentru altceva...............!
Postat 10 Noiembrie 2011, 22:33 de Barfitoarele
opusul mamei adoptive
da,da ca stiti voi ca o sa adopte copilul sau nu. sunt doar barfe de doi bani ca io n-as da nici atat pe ele.CU CEA MAI MARE SINCERITATE
Postat 10 Noiembrie 2011, 21:01 de pentru barfitoare
Premiul "Mama adoptiva"!
O noutate de ultima ora din cantonamentul de la Baile Felix.Vineri o d-soara profesoara a adus la Felix pe baietelul "d-nului" ,binenteles trimis de mama lui pentru a spiona daca tati doarme singur(nici ea saraca nu mai credea asta )!Era prea de tot ca cele 3 profesoare sa doarma intr-un pat dublu asa cum pozau chipurile refunzand o camera cu 3 paturi sub pretextul ca nu le place camera!))))))))))))))))).Dar ce sa vedeti .Din povestile angajatilor hotelului am ramasi masca cand am auzit caci "blonda" era pe postul de mamica adoptiva si avea grija de baietelui lui "iubi")))))))))Eii si voi invidiosilor!Se pregateste pentru momentul cand "poate" iubi va divorta si ea deja va avea experienta necesara!Casa de piatra indragostitilor!
Postat 05 Noiembrie 2011, 15:13 de Barfitoarele
Inceputul sfarsitului?
Nu dori sfârşitul lucrurilor aşa cum sunt acum. Acel sfârşit va veni. Dar lasă-l să vină natural. Nu impinge râul. Aşteaptă. Timpul Potrivit este aproape şi decizia de o asemenea dificultate e pe drum, urmează să sosească.Dumnezeu nu doarme!
Postat 02 Noiembrie 2011, 14:04 de anonim
Y LOVE YOU FELIX !
A inceput "A doua sansa"!Duminica seara 3 profesoare de la scoala Uileac s-au cazat la hotelul President din Baile Felix !"Blonda"era plictisita si toata lumea se intreba de ce oare pentru ca normal ar fi trebuit sa fie happy cu o asa vacanta pe "gratis" !Dar luni dimineata cand apare "pastorul" celor 3 oite ,"blonda" s-a luminat si radea de parca era Ion Iliescu in baile lui de multime.Cum era de inteles cele 3 au cerut o camera cu 3 paturi(pt a nu da de banuit) iar d director a ramas sa doarma singur (asa credeti voi si sotia dansului!) intr-o camera apropiata!Cum sa-l lasi pe "iubi"singur in noptile astea friguroase cand ti-a dat ore suplimentare,te sponsorizeaza,te ajuta,etc.........Ar fi de prost gust din partea "blondei",nu?Sotia saraca pe acasa ,dansa nefiind luata in calcul la "A doua sansa!" Sejur placut!!!)))))))))))))))))
Postat 01 Noiembrie 2011, 16:09 de Barfitoarele
Nu toata lumea o iubeste!
Analfabeto sa stii ca foarte putina lume o iubeste pe intepata blonda !Tu stii adevarul dar la cat de antitalent esti.......Ce este mai important pentru ea este ca o iubeste d.director!
Postat 31 Octombrie 2011, 16:08 de Barfitoarele
pentru mincinosi...
Dragi cititoi stiti ca sunteti o prosti sau proaste si daca nu stiti ce este adevarul mai bine sa nu va bagati in viata altuia. Eu as prefera sa o lasati balta, pt ca pe domnisoara toata lumea o iubeste si o apreciaza si nu puteti sa feceti nimic in legatura cu asta.
Postat 31 Octombrie 2011, 14:27 de blondutza
Daca pleci ,ia-ma si pe mine,Daca pleci.....
Cei care nu mai pot face fata pun punct......Stai flexata ! Inca nu s-a terminat "Balul de la Uileac"!)))))))))))))))))))
Postat 30 Octombrie 2011, 16:15 de clanul Barfitoarelor
am pus punct...
NU ARE ROST SA-MI BAT CAPUL CU NISTE ANALFABETI CA VOI SI CHIAR SUNTETI NISTE CERSETORI AICI AM PUS PUNCT LA TOT NU MAI AM CE SA ZIC INLEGATURA CU VOI CA SUNTETI NISTE PROASTE SI ...
Postat 29 Octombrie 2011, 13:16 de pentru barfitoare
Pentru analfabeta cu santajul d-nei"directoare"
Santajul, în vorbirea curenta, este o modalitate imorala de obtinere în mod injust de la o persoana, prin constrângerea acesteia, a unui folos pentru cel care santajeaza ori pentru alta persoana.Faimoasele ore suplimentare despre s-au auzit in tot ISJ sunt "foloase" deci cea cu "santajul" emotional cine este?))))))))) Bravoooooo,ai ghicit !Pune mana pe gramatica si apoi ridica 2 degete !Noi l-am dori de amant ca e frumos si bulbucat "broscoiul" de apa termala dar o vrea doar pe "ea"!"Ea" este amanta oficiala!(((((((((((((((((
Postat 29 Octombrie 2011, 13:11 de Barfitoarele
pentru cei care au amanti si barfesk
da de unde stiti voi...poate ca voi va f.....cu un amant si barfiti pe altii chiar daca nu-i adevarat...sa stiti ca barfitorii intotdeauna fac lucrurile ce le barfesc...
Postat 29 Octombrie 2011, 13:09 de pentru barfitoare
Mai bine fraiera decat amanta!)))))))
Este adevarat ca ne-am dori si noi sa fim "amanta d director" dar nu avem loc de "doamna profesoara"! Noi nu mai avem "acces direct" la ore suplimentare, "cursuri de pregatire intensiva" la Baile Felix,etc.. si din acest motiv suntem invidioaseeeee! La Felix vor dormi impreuna "porumbeii"? ))))))))))))))))))))
Postat 29 Octombrie 2011, 12:50 de Barfitoarele
fraieri,tot fraieri raman intotdeauna
:-/
Postat 29 Octombrie 2011, 12:18 de ...
CE LECTURA... SI EU VREAU CARTEA SA NU UITATI SA MI-O TRIMITETI...
VAI SAMAR de CAPUL VOSTRU CE MAI EVOLUARE!!! Vati gasit o barfa de tot cacatu' si acuma va dati mari cu o prostie de barfa...Bine ca voi sunteti ''destepti,evoluati si ce mai stangaci /vai samar ce mai lectura v-ati gasit'' Nu-mi dati si mie cartea aceea de barfe proaste???Daca sunteti gelosi de ce nu sunteti voi ''amantele d-lui director'' ca vad ca va e foarte ciuda... ASA CA LASA CA VA FAC EU DE TOT CACATU' SA VADA TOATA LUMEA CE PROASTE SUNTETI SI INCA CEVA doar cersetorii si ... fac asa ceva,poate ca nu aveti ce manca si o santajati pe dna profesoara sa va deie de mancare...mai stii???
Postat 29 Octombrie 2011, 11:06 de pentru barfitoare!!!
fraieri,tot fraieri raman intotdeauna
ce mai poza proasta ati mai pus ma'!!! se vede ca sunteti fraiere sau fraiera ca doar fraierii fac asa ceva!!! si lucruri asa de jalnice...
Postat 28 Octombrie 2011, 17:07 de pentru barfitoare!!!
BARFITOARELE S-AU DAT DE GOL!!!
deci chiar voi sunteti niste mincinosi si niste barfitori foarte mari ba chiar v-ati dat de gol cu ''clanul barfitoarelor'' bine ca stiu ca sunteti niste fete sau femei. BRAVO VOUA!!!
Postat 28 Octombrie 2011, 17:01 de pentru barfitoare!!!
LUCRUL LUI DUMNEZEU!!! NU AL VOSTRU!!!
da,dar daca nu o bate dumnezeu acuma atunci de ce trebuie sa va ocupati voi de lucrul lui dumnezeu?
Postat 28 Octombrie 2011, 16:45 de ...
IUBIRICA
MAI DRAGA_HALO UILECANII!!!! O CAUTATI PE ELODIA? SAU VA LIPSESTE O DOAGA?. N-AVETI CE LUCRA? PUNETI MANA PE O CARTE SAU PE MATURA SA VA TREACA POFTA DE A BARFI !
Postat 26 Octombrie 2011, 22:27 de STELA
Bataia lui Dumnezeu!
Stai linistita ,caci la cat si-a batut joc "doamna" de altii Dumnezeu ar trebui sa o bata la tot pasul!Toata viata ei a fost o egoista,o profitoare ,si-a batut joc de colegi si de multi altii care au ajutat-o in viata!Dar uite ca Dumnezeu a intors "roata vietii" si Dumnezeu nu doarme!!!
Postat 26 Octombrie 2011, 22:15 de anonim
de la mine pentru tine(rusine voua nu dn-ei profesoare)
Bine ca voi sunteti mai destepti decat altii si asa JUDECATI de parca voi sunteti DUMNEZEU,dar daca mai spuneti asa ceva chiar ca DUMNEZEU EL INSUSI O SA VA BATA si nu voi o sa faceti rau dne-i profesore ci' voi o sa va faceti singuri rau. Si ori cum nu o puteti darama pe dna profesoara pentru ca este o fiinta umana tare si nu va baga in seama ca nu are pe cine!!!
Postat 26 Octombrie 2011, 18:39 de necunoscut
va rog iertati-ma si sa fiti mai amabili si mai buni
da imi cer iertare pentru ce am zis,dar m-am enervat cand am vazut ce minciuni ati bagat si dac ati fi corecti/a/t atunci ati zice cine sunteti si nu v-ati bate joc de dna profesoara si daca ati fi mai buni DUMNEZEU o sa va ajute si o sa aveti succes in vita,dar daca va bateti joc de un om nevinovat atunci si DUMNEZEU va bate si atunci o sa va mearge rau toata viata cata o veti mai trai de atunci in colo(adica de cand va bateti joc de omul acela)
Postat 26 Octombrie 2011, 17:49 de necunoscut
Mesaj
BUNA!ma numesc.....Dumeavoastra ziceti ca nu il/o jigniti pe \"necunoscut/a\" pt ca aveti bunul simt,asai?Atunci de ce o jigniti pe doamna profesoara si pe domn director???Eu nu cred ca asa v-au invatat parintii vostrii....BIBLIA zice ca daca cineva te raneste nu trebuie sa il renesti si tu ci trebuie sa-ti intorci si celalalt obraz....Eu nu pot intelege de ce faceti astfel de lucruri...Si eu stiu ca doamna profesoara nu va facut nimic rau...Este un proverb in care scrie :\"Daca vrei sa fii fericit oclipa razbuna-te; daca vrei sa fii fericit o viata iarta!\"Deci eu cred ca ar fi mai bine daca nu ati mai jigni pe oameni ci mai bine iubiti-va intre voi pentru ca asa o sa vedeti o sa fie mai bine...o sa aveti o viata mai frumoasa...Eu nu cred ca sunteti chiar asa de rai...Si da sa stiti au copiii ce invata de la doamna profesoara pentru ca ea nu se duce la director, nu are nici o treaba cu el ci se straduieste sa predea la copii si le explica foarte bine...Eu nu stiu cine sunteti dar daca aveti copii,atunci mai bine ar fii daca va-ti lasa de viata altora si jignirea lor ca sa aratati un exemplu bun pentru ei....Va implor nu mai fiti asa de rai.....
Postat 26 Octombrie 2011, 17:07 de Angel-23
"Ce isi face omul cu mana lui se numeste lucru manual !"
Noi preferam sa fim javre si mincinosi ,handicapati ,etc.si nu te vom jigni deoarece avem bun simt .Tu nu ai avut de la cine invata si de aceea nu esti vinovata !Doamna profesoara nu are timp decat de d.director ,dar oricum de la dansa nu aveti ce invata . Succes la inspectie!
Postat 26 Octombrie 2011, 16:48 de anonim
javrelor,mincinosilor,prostilor...
Daca chiar vrei sa stii dna profesora nu ne-o spus sa-i luam apararea si chiar a zis sa nu va bagam in seama.Ca sunteti...si vai samar de capul vostru ca nici nu stiti ce vorbiti si daca va e ciuda atunci sa ziceti cine sunteti ca daca nu ziceti sunteti niste prosti,cretini,handicapati si niste lasi la care le e frica sa-si descopere identitatea si sa-i spuna la dna. profesoara in fata ce are de comentat si sa rezolvati neintelegerile dintre voi n-ar trebui sa scrii tot felul de minciuni si de inselatorii ca sa-i faceti viata un calvar. Daca ar comenta cineva despre voi asa ceva atunci v-ar conveni????????? si sa va omorati nervii pe niste prosti ca voi? dativa in colo de javre ordinare ce sunteti!!!
Postat 26 Octombrie 2011, 15:42 de necunoscut
RUSINE PROFESORULUI !
Chiar daca "doamna" va lua FB pt ca toti primesc FB ,ii soptim ca la examen va trebui sa mai "presteze "putin si pe la ISJ.Dar fiind obisnuita sa-si atinga scopurile prin fav. sex.... va gasi vreun "binevoitor" care sa o ajute.Succes la "examen"! DACIANA draga pune mana pe carte si cauta-ti un profesor competent si nu cu unul care iti da note bune deoarece ii duci "atentii" sau va spune sa-i luati apararea pe net!))))))))))))))))))))))))))
Postat 25 Octombrie 2011, 23:12 de cool 18
Las-o in pace!!!!
Ce aveti cu Daciana?!Lasati-o in pace!!!!... este o eleva foarte buna...doar ca acum a gresit...si ce???...macar spune ce gandeste,si daca nu-i corect scris....voi intotdeauna gasiti ceva greseala in orice...O sa ia FB doamna profesoara in ciuda voastra....O sa se descurce si la examen...sa stiti...!!!X-(
Postat 25 Octombrie 2011, 20:56 de cool13
nu e treaba ta
nu este treaba ta cum se va descurca daciana la inspectie si la examen este treaba ei deoarece este o eleva buna la invatatura si nu ia note pe pile.ea nu a facut decat sa i-a apararea profesoarei ei!asa ca stai in banca ta si-ti vezi de treaba ta!!!!!!!!!!!!!!
Postat 25 Octombrie 2011, 18:38 de anonim
Oare tu participi la inspectie?
TU DRAGA FLORE DACIANA SAU ANONIMA CUM VREI SA TE NUMESTI CHIAR AI FACUT ORE DE LIMBA SI LITERATURA ROMANA CU "DOAMNA "DOAR CA DANSA ERA CU "D.DIRECTOR" LA VREO CONSFATUIRE IN BIROU.VEI PARTICIPA SI TU LA INSPECTIE DEOARECE "DOAMNA" NU I-A FB CU O ELEVA CA SI TINE.ORICUM CHIAR DACA FB IL PRIMESC TOTI VOM VEDEA LA EXAMEN CUM SE DESCURCA!
Postat 25 Octombrie 2011, 18:07 de anonim
nu deranjati pe alti!!!!!!!
toate aceste spuse din acest text nu sunt adevarate,ci niste minciunii murdare! cum puteti sa spuneti asa ceva ???!!!cum puteti fi asa de mincinosi?! i-a stati mai bine in banca voastra si nu mai mintiti ata,ca minciuna are picioare scurte si nas mare
Postat 25 Octombrie 2011, 17:08 de anonim
nu deranjati pe alti!!!!!!!
toate aceste spuse din acest text nu sunt adevarate,ci niste minciunii murdare! cum puteti sa spuneti asa ceva ???!!!cum puteti fi asa de mincinosi?! i-a stati mai bine in banca voastra si nu mai mintiti ata,ca minciuna are picioare scurte si nas mare
Postat 25 Octombrie 2011, 16:16 de flore daciana
SSSST! NU DERANJATI!
STAI LINISTIT(A) COOL !DACA TU SPUI NU-I MAI DERANJAM PE "DOAMNA"SI PE D.DIRECTOR! CHIAR LE DORIM UN SEJUR PLACUT LA BAILE FELIX. INCA HAOSUL NU ESTE TOTAL DAR ....!!!
Postat 24 Octombrie 2011, 21:14 de anonim
Prostii..
Ce tot vorbiti acolo????Nici nu stiti despre ce-i vorba!!!Nimic nu este adevarat din acest text....Doar vorbiti prostii...daca nu stiti adevarul mai bine taceti...nu transformati viata altora in haos total ... Ocupati-va de a voastra...Nu-i mai deranjati pe doamna profesoara si d.director...
Postat 24 Octombrie 2011, 18:50 de cool13
Explicatii...
Scuze d-nule sau d-na X dar f multe scoli au castigat acest proiect,deci....Din comentariile de mai jos nimeni nu defaimeaza scoala ,doar afirma ceva despre care se auzise de mult timp.(Nu este o noutate!) Explicati-ne va rog de ce doar "juna blonda" a avut ore suplimentare (secretatul D.T. injura in gura mare pe holul ISJ) si de ce nu au avut si ceilalti profesori aceeasi \"problema\"?Cati profesori au cerut ore d-nului director si nu le-au primit ,dansul in schimb avea ore suplimentare cu duiumul pentru dumnealui(informatica,etc...)
Postat 23 Octombrie 2011, 17:15 de xerox
dargi cititori,elevi si parinti
dragi cititori,elevi si parinti [22.10.2011, 15:47] Dragi cititori, elevi si parinti si toti cei care cititi aceste mizerii, trebuie sa stiti ca rezultatul lor este de a denigra si de a defaima o scoala intreaga. In ceea ce priveste proiectul \\" A doua sansa\\", comunitatea noastra ar trebui sa fie mandra de faptul ca soala a castigat un astfel de proiect,iar in legatura cu \\"vacanta\\" de la President, cum o numesc unii frustrati, este, de fapt, un curs de pregatire a TUTUROR profesorilor de la SO8 Uileacu de Beius. Data viitoare, cand mai aveti de adaugat \\"informatii\\" de genul, va rog, atasati si o dovada. Multumesc anicipat! postat de: pt cititori
Postat 22 Octombrie 2011, 18:07 de pt cititori
A doua sansa?
Dupa scandalul de la Inspectorat cu orele suplimentare ale "amantei",care au fost taiate imediat si refacute statele de plata,pentru ca a su....o pe degeaba d-nului "director" blonda s a suparat fff tare.Vazand acest lucru "iubi" cum se alinta "porumbeii" prin directiune i-a promis ca o duce la un sejur balnear la hotelul President din Baile Felix!Dar cum sapt viitoare "amanta" are inspectie de grad si nu poate sa o lase singurica ,d-nul a decis ca cei doi vor merge impreuna si abia dupa inspectie asa ca "blonda "sa se relaxeze in apa termala ."A doua sansa" se va numi "excursia"porumbeilor "!Sotia d-nului ca de obicei a fost scoasa din ecuatie!
Postat 21 Octombrie 2011, 17:34 de DOREL
PROFA DE ROMANA!
«Iar te-ai cufundat in stele Si in nori si-n ceruri nalte? De nu m-ai uita incalte, Sufletul vietei mele. Si sosind l-al portii prag, Vom vorbi-n intunecime; Grija noastra n-aib-o nime, Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?» Si te-ai dus, dulce minune, S-a murit iubirea noastra - Floare-albastra! floare-albastra!. Totusi... este trist in lume!"
Postat 26 Septembrie 2011, 12:22 de MAZILESCU
"Si te-ai dus dulce iubire"!
UN NOU PREMIU ACORDAT DIRECTORASULUI?CU ATATEA PREMII ,FUNERIU IL PROPUNE IN FUNCTIA DE INSPECTOR SEF IN LOCUL D-NULUI LUCA DOREL !FELICITARI!
Postat 26 Septembrie 2011, 12:09 de DOREL
VAI !!!
Greu mai dati "replica" . Incepusem sa cred ca SINGURUL neuron din CLANUL BARFITOARELOR si-a luat vacanta :)))))))))))))))))) P.S - Iar la faza cu :STUPID PEOPLE !!! Daca ar fi existat creier pricepeai ideea :)))
Postat 26 Septembrie 2011, 02:13 de anonim
Cine e STUPID PEOPLE :))???
Acum poti spune "STUPID PEOPLE:)))))))))))))))))))!Sunt deja membra ai acestei pagini dar erai pe "alta tura" cand am scris comentariul anterior !Acum sunt in emisiunea nocturna!
Postat 26 Septembrie 2011, 00:23 de Bianca
HOPA !
HOPA!... CLANUL BARFITOARELOR ARE "NOI" MEMBRII (multiplicati)... BIANCA..ptu, ptu sa nu va deochi !!! :))
Postat 25 Septembrie 2011, 22:26 de anonim
Patetic?
"Si inca tin sa iti amintesc : HABAR NU AI CU CINE STAI DE VORBA!!! =)) patetic"! Tu chiar crezi ca intereseaza pe cineva de aici cine esti,cand lucrezi...etc...?
Postat 25 Septembrie 2011, 20:40 de Bianca
Pentru "Adelina"
Iar la faza cu somnul. Unele persoane mai lucreaza si in ture...STUPID PEOPLE :))
Postat 24 Septembrie 2011, 20:27 de anonim
Pentru "Adelina"
Esti atat de "funny"! Cum te suporti ?! :)) Si inca tin sa iti amintesc : HABAR NU AI CU CINE STAI DE VORBA!!! =)) patetic
Postat 24 Septembrie 2011, 20:23 de anonim
Cine nu are somn noaptea?
Comentariile "SUNTETI CIUDATI TARE"[24.09.2011, 00:07]si "si inca ceva" [24.09.2011, 00:27] demonstreaza ca, "cineva" nu are somn noapteaaa! Trilulilu,nu tipa ca scoli copilu ! :))))))))))))))))
Postat 24 Septembrie 2011, 19:16 de Adelina
Dragi colegi ?
DRAGI COLEGI ? ! Cu cine vorbiti, sau cu cine credeti ca vorbiti ?
Postat 24 Septembrie 2011, 15:36 de anonim
FELICITARI D-NULUI DIRECTOR!
Noi am stat de vorba cu tine si vom sta in continuare.Nu avem de ce sa ne fie rusine! CITITI BIHOREANUL DE LUNI DRAGI COLEGI !BYE,BYE !
Postat 24 Septembrie 2011, 14:51 de clanul Barfitoarelor
si inca ceva
Respect domnului Ciprian ! O persoana ce merita respectul meu. Are pefecta dreptate : O TARA PLINA DE CARCOTASI ! In loc sa va vedeti de ale voastre stati dupa .... altuia. Zicala de mai jos e perfecta - CAINELE MOARE DE DRUM LUNG SI PROSTUL DE GRIJA ALTUIA!
Postat 24 Septembrie 2011, 00:27 de anonim
SUNTETI CIUDATI TARE
Se vede clar ca voi habar nu aveti cu cine stati de vorba. Credeti ca mie imi pasa de ce va mai debiteaza mintile alea lipsite de materie cenusie ?! In nici un caz, ci doar am ramas dezgustat de afirmatiile voastre de aici, tinand cont de ce parere aveam de voi si de faptul ca aproape zilnic, pana ieri am stat de vorba cu voi. Ma asteptam la mai multe de la voi !
Postat 24 Septembrie 2011, 00:07 de anonim
Ne vedem luni dimineata in Bihoreanul!!
Fiind mai prosti,nu putem avea "experienta" ta atat de "bogata" dar iti uram un wekeend placut si luni dimineata treci pe la chioscul de ziare .Stii de ce?Pentru ca nu stagnam ci chiar evoluam .Lectura placuta ! ! !
Postat 23 Septembrie 2011, 22:44 de clanul Barfitoarelor
FINAL
Si cu asta am incheiat! Nu vreau sa ma cobor mai mult la nivelul vostru de "inteligenta", ca poate DOAMNE FERESTE ! ! ! e contagioasa .
Postat 23 Septembrie 2011, 20:41 de anonim
Replica :))
Si la zicala ta referitoare la : .Din cocos nu faci gaina,nici din ..... gospodina! ; Sa stii ca nici din prost nu devii peste noapte om destept..iar in cazul tau (vostru) Clanul Barfitoarelor in nici un caz nu deveniti mai inteligenti. Lumea mai evolueaza, dar voi vad ca stagnati .
Postat 23 Septembrie 2011, 20:34 de anonim
Domnisoara ?!
Te inseli amarnic..aici nu e nici o domnisoara :)) ..asta una la mana... A 2a la mana ne cunoastem f. bine..iar a 3a la mana tot la prima idee am sa raman : O adunatura de idioti !!! :)) De cand va stiu.
Postat 23 Septembrie 2011, 20:25 de anonim
VAI DE CAPUL TAU!
Sincer nu ne roade invidia .D-SOARA chiar daca umbla aranjata si coafata pe la scoala tot amanta DIRECTORULUI va ramane in istoria scolii 08 Uileacul de Beius.Din cocos nu faci gaina,nici din ..... gospodina! LA MAXIM:))
Postat 23 Septembrie 2011, 16:06 de Invidioasa
INVIDIA ASTA
Pe voi, cei de aici din CLANUL BARFITOARELOR vad ca va roade invidia la MAXIM :))
Postat 23 Septembrie 2011, 14:30 de anonim
Chiar este greu
Chiar este greu sa fiti idioti in mediul vostru :))
Postat 23 Septembrie 2011, 13:49 de anonim
www.letsdoitromania.ro
Speram ca maine in cadrul actiunii "letsdoitromania" sa fie aruncate si "mizeriile" scolii din Uileacul de Beius! Din pacate aceste "mizerii" nu pot fi reciclate!
Postat 23 Septembrie 2011, 10:19 de letsdoitromania.ro
Este greu ?
Este greu sa fiti idioti doar in mediul vostru ? trebuie sa demonstrati si aici treaba asta ?
Postat 20 Septembrie 2011, 21:38 de anonim
Buturuga mica rastoarna carul mare?
Majoritatea oamenilor daca nu au probleme si le creeaza singuri! E foarte comoda pozitia de victima! Asa se intampla daca nu ti cunosti lungul nasului si te crezi mai smechera ca si altii!Respecta si vei fi respectat!Umilinta si batjocura pe care le suporti acum si le vei avea pentru mult timp sunt ceea ce ai semanat tu. CINE SEAMANA VANT,CULEGE FURTUNA!
Postat 20 Septembrie 2011, 10:23 de pt Lavinia
Nu-i acorda atentieee!
Cum poti face afirmatii de genul "nu-i acorda atentie" Adelina ?Esti invidioasa?O "fata extraordinara" si "un om deosebit" nu-i poti trata asa!Ciprian probabil a "gustat"si ei din bucatica D-SOAREI si a ramas "cuplat". Ca la cati km de ......are D-SOARA mai conteaza ca a fost si colegul ! JENNA JAMESON de UILEAC este in toate topurile satului!
Postat 19 Septembrie 2011, 20:15 de Bianca
Pupincurist
In toti cei 7 ani in Scoala 08 Uileacul de Beius, dnule Borz nu ai fost decat pupincuristul directorului si inevitabil al domnisoarei Lavinia care .De acolo te ai lansat spre "marile licee" din Oradea!
Postat 19 Septembrie 2011, 16:23 de pt Ciprian
Din nou la scoala...
A inceput scoala, dar se pare ca vreo trei profesoare n-au chef de ore mai ales ca d-nul director nu iii mai acorda atentie blondinei... In loc sa-si tina orele stau non-stop la barfe si-i lasa pe copii nesupraveheati. Cred ca uitati pt ce sunteti platite si aveti impresia ca predati barfa, invidia si rautatea, dar in special minciuna! Noi, parintii ne trimitem copiii sa invete, dar nu are cine sa le predea daca va petreceti timpul barfind! Faceti-va datoria de dascali pt ca astfel de persoane duc invatamantul de rapa si devenim un popor de barfitori si analfabeti! Oricum cine se aseamana se aduna, lucru valabil pt d-ra Lavinia si ,, bunele" sale prietene...
Postat 19 Septembrie 2011, 15:13 de Adelina
mare minciuna
CE COMENTARII DE DOI LEI. SE VEDE CA SUNTEM O TARA DE CARCOTASI, NU DEGEABA SUNT LA TELEVIZOR FEL DE FEL DE EMISIUNI CU BARFE. CRED CA VA UITATI PREA MULT LA LA BIANCA DRAGUSANU,ADELINA PESTRITU E.T.C, DE AVETI O IMAGINATIE ASA BOGATA. AM LUCRAT IN SCOALA AIA 7 ANI, IAR D-SOARA PROF. ESTE O FATA EXTRAORDINARA , IAR DESPRE DIRECTOR CE SA MAI VORBIM ,UN OM DEOSEBIT . VREAU SA LE SPUN CELOR CARE GANDESC CEVA DESPRE EI SAU ISI DAU CU PAREREA IN NECUNOSTINTA DE CAUZA CA NU SUNT DECAT NISTE HANDICAPATI SI NISTE OAMENI FRUSTRATI CARE SE SIMT INFERIORI DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE.
Postat 19 Septembrie 2011, 09:43 de ciprian
Suparare mareeee!
Tot trist si suparat dnul "DIRECTOR" in ultima vreme in plimbarile sale prin oras!Nu intelegea nimeni,dar ne am dat seama imediat cand am vazut ca cineva a curatat parcarea de la "Ciungi" !Au taiat pomii care le au tinut paravan dnului "DIRECTOR", amantei Lavinia si Matizului Rosu.Nu fiti suparat dnule DIRECTOR !Raman amintirile !Incepe noul anu scolar,incep intalnirile secrete in biroul dvs, ,cafelutele in doi prin diferite terase beiusene.Si binenteles o sumedenie de PREMII BIHOREL!Succes in noul an scolar!
Postat 10 Septembrie 2011, 16:48 de Inspectorul
Bat-o vina invidia asta!
Invidioasa din toata "invidia" aceasta poate fi doar sotia "MARELUI DIRECTOR" ,care atunci cand circula cu masina prin oras sta pe bancheta din spate! In schimb cand isi plimba "amanta blonda" ea sta in dreapta lui !Nu degeaba e "mana" lui dreapta la scoala ,nu?Curand ii vom vedea pe toti 3 la o plimbarica prin oras!
Postat 04 Septembrie 2011, 10:26 de Daciana
Publicitate!Nu te poti ascunde??
Bihoreanul il gasesti oriunde, De el poti fugi,dar nu te poti ascunde!!!!!
Postat 01 Septembrie 2011, 11:45 de ebihoreanul
INVIDIAAA???NICI VORBA!!!!
CUM SA FIE INVIDIOASA CAND MERGE IN VACANTA PE BANII SCOLII SI FARA D-NUL?DA BANII SCOLII,DEOARECE SUNT BANII LUCRARILOR DE RENOVARE A SCOLII SI "JUSTIFICATI" DE CEI DOI PRIN DIFERITE CONTURI PERSONALE!!!!AVIZ D-NULUI CRACIUN!!!!
Postat 30 August 2011, 12:14 de DOREL
Amanta invidioasa???
OOOOOO!!!PROBABIL O FI AMANTA INVIDIOASA DE CE NU A FOST SI EA INVITATA INTRE CELE 60 DE PERSOANE LA BOTEZUL DE LA PENSIUNEA MARIOOO???
Postat 26 August 2011, 08:44 de pt Dorel
Invidia????
Chiar m as mira cine este invidios ??sau pe ce ar putea fi cineva invidios in cazul de fata??Stanee nu ti subestima niciodata adversarul!!
Postat 25 August 2011, 20:05 de anonim
INVIDIA BAT-O VINA!
CAINELE MOARE DE DRUM LUNG SI PROSTUL DE GRIJA ALTUIA-----SE AUDE?
Postat 25 August 2011, 16:04 de Stan Patitul
PAUZA PUBLICITARA!!
ESTE DOAR LINISTEA DINAINTEA FURTUNII!!!
Postat 23 August 2011, 12:57 de anonim
CE LINISTE!!!
A TI FACUT ARMISTITIU?
Postat 19 August 2011, 17:15 de anonim
ADEVARUL!!!!
Dsoara Lavinia daca esti asa corecta de ce nu le spui tuturor adevarul?De ce nu le spui ca ,atunci cand erai inaintea concursului de dosare cu putine puncte "un nimic"te a ajutat sa ti tiparesti cartile si ISBN-urile caci altfel nu aveai punctajul necesar ?De ce nu spui ca dnul "DIRECTOR" are 2 carti si ISBN-urile lor tot prin ajutorul acelui "nimic"?Spunele tuturor cate diplome semnate de domnul director in alb si completate de tine ti ai facut tie si unor colegi de ai tai?Daca aceasta poveste este o minciuna nascocita de un "disperat" de ce te intalnesti cu dnul la Bridge mergand impreuna cu masina dansului ?e soferul tau personal?dar cand va plimbati impreuna in luna aprilie la "Incondeiatul ou....." din localitatea Dragoteni il ajutai sa si incondeieze ouale?Dar atunci cand ai ridicat lucrarile de la Scoala Generala impreuna cu dnul erai in calitate de directoare?Si alte exemple care le putem enumera!Asa ca mai bine vezi ti de treaba ta sa nu afle lumea si alte "fapte" care probabil te ar propulsa in anumite dosare penale de fals si uz de fals!!!
Postat 27 Iulie 2011, 11:41 de anonim
scoala vieti!!!
BIETUL DE TINE"DORELE" VORBESTI DE SCOALA VIETI SI TU ESTI LA LIMITA DISPERARI!!! (mi-e mila de tine R. NiMic,sa nu-ti treaca ceva gand rau prin mintea ta aia plina de "scoala vieti" si sa i-ti faci ceva rau la disperarea asta asa mare..?!!)
Postat 26 Iulie 2011, 18:16 de anonim
condamnarea..
CE COMENTARIU SENSIBIL!!DUPA LAUDELE CU MULTE FACULTATI SI MASTERATE SI MULTE JIGNIRI TRECEM LA MELANCOLIE!!! INCET INCET INVATAM SCOALA VIETII????
Postat 24 Iulie 2011, 17:29 de DOREL
condamnarea..
Condamnarea este lucrul pe care il iubim cel mai mult,adoram sa condamnam si sa judecam pe cineva...nici nu mai conteaza daca e adevarat ori nu...!!!.Facem lucrurile astea ca asa vrea cineva, care chiar e de toata jena, dar eu nu-l codamn nici pe el...o sa vina vremea lui!! Dar nu uitati ca intr-o zi vom fi condamnati pentru tot ce am condamnat si am judecat noi...NU CONDAMNA NU JUDECA PT CA NU AI ACEST DREPT INDIFERENT CINE ESTI!!!
Postat 21 Iulie 2011, 21:49 de anonim
sa nu uitam un lucru
Sa nu uitam ca si dl Ardelean e director tot acolo in localitatea aia departe de urbe. In fine...tot articolul asta e de toata jena...si la fel si comentariile!!! Nu sunteti decat niste paiate prietene cu unul sau altul dintre partile afectate sau cu "asa zisa victima a noastra - Razvan Mincic". Adevarule ca cel care are putina minte in cap isi vede de treaba lui. Nu cred ca viata personala a d-lui director sau a sotiei, sau a d-soarei va priveste pe voi. Uitati-va fiecare in ograda voastra si faceti putina ordine...Toate astea un pornit de la dl Razvan care nu are alta ocupatie decat sa faca viata amara unora sau altora...sa nu uitamca toti dusmanii lui sunt in celebrul ziar Bihoreanul...si cu asta cred ca am zis tot...Iar d-voastra dl Dorel din prefectura...cred ca daca ati avea putina minte v-ati vedea de treaba d-voastra, nu v-ati ocupa timpul cu prostii!!! La fel si ceilalti, mai sunt multe alte articole in Bihoreanul cu care sa va bateti capul, nu e singurul si nici cel mai important!
Postat 21 Iulie 2011, 12:53 de anonim
IMAGINEA CONTEAZA!!!
DOMNULE DOREL CUM V ATI PERMIS SA CONTESTATI IMAGINEA DOMNISOAREI SI SA O CONFUNDATI CU ASPECTUL???VORBITI IN NECUNOSTINTA DE CAUZA DEOARECE PENTRU A VORBI DESPRE IMAGINEA UNEI PERSOANE TREBUIE SA O SI VEZI ?INCA SUNT PERSOANE CARE NU STIU CA,IMAGINEA UNEI PERSOANE NUARE NIMIC DE A FACE CU ASPECTUL DAR DIN DORINTA DE A O PREASLAVI PE DOMNISOARA SCRIU ORICE.CUM SA COMPARI VREODATA IMAGINEA D-NEI ARDELEAN (CHIAR CU O FACULTATE SI CEL MULT UN MASTER)CU CELE DOUA FACULTATI ,UN MASTERAT SI MULTE ALTE CURSURI??D-NA ARDELEAN ESTE PROFESOARA IN BEIUS SI NU INTR O LOCALITATE DEPARTE DE URBE!ASTA CONTEAZA !!!DAR NICI NU A APARUT IMAGINEA EI IN MAI MULTE SCANDALURI DE GENUL ACESTA(PT CA DOMNISOARA MAI ARE CATEVA DE GENUL ACESTA)DOAR CA NU AU FOST AUZITE DECAT RECENT. SA FIM SERIOSI SI ACEST SCANDAL CU SIGURANTA ARE UN SAMBURE DE ADEVAR DEOARECE "FUM FARA FOC" NICIODATA!ASA CA NU FRUMUSETEA CONTEAZA ,IMAGINEA DA.
Postat 21 Iulie 2011, 10:23 de pt Dorel
DE TOATA JENA
OOOOO SCUZE ,REFERITOR LA COMENT NR.46,DA INTR-ADEVAR NU VA CONTRAZIC S-AR PUTEA D-SOARA DAR NU UITA CA D-NA ARDELEAN ESTE SI VA RAMANE TOT D-NA ARDELEAN ESTE NU UITATI MAMA COPIILOR DOMNULUI ARDELEAN DAR VOI PUTETI SA ZICETI SI SA FACETI CE VRETI PENTRU CA VETI PRIMI RASPLATA CUVENITA ,INCA ODATA SCUZE D-SOARA PROFESOARA DAR SE MAI INTIMPLA LA NOI CA POTI AVEA 10 DIPLOME SI 10 MASTERATE DACA NU AI SCOALA VIETII SI NU DEOSEBESTI BINELE DIN RAU SI SU.. DIN PREFECTURA ........CHIAR SI GRESALA CARE A FACUT-O CU DOMNUL MINCIC ZICE DANSA , DAR BEIUSUL NU-I ASA DE MARE .......CA SA NU STIE CE FEL DE OM E RAZVAN ,ACUM UNDE SUNT FACULTATILE SI MASTERATELE ?????
Postat 21 Iulie 2011, 01:04 de DOREL
Vorbiti in necunostinta de cauza
Stimate dl "Dorel", tot respectul meu pentru d-na Ardelean, insa vorbiti in necunostinta de cauza...daca intradevar ati fi dl inspector ...Dorel, a-ti stii ca domnisoara profesoara are pregatire profesionala...doua facultati si un masterat si multe alte cursuri... (d-na Ardelean nu are decat o facultate si cel mult un masterat), iar cat despre imagine, cred ca nu are rost sa mai zic nimic..probabil d-voastra nu ati vazut-o niciodata, altfel...(in fine...gusturile nu se discuta). Tot respectul meu pentru domnisoara...singura ei greseala a fost ca nu a stiut ce fel de om e Razvan!!!
Postat 20 Iulie 2011, 21:25 de pt dl "Dorel"
INSPECTORUL
DRAGOSTE CU SILA NU SE POATE MAI RAZVANE ,NU ASA SE FACE MAI BAIATULE NU TREBUIA SA FACI COMBINATII DIN ASTEA CU DIRECTORUL MAI O SA AI PACAT , DE EA CHIAR NU IMI PARE RAU PENTRU CA POATE ISI MERITA SOARTA CA DOAR STIA CU CINE ARE DE-A FACE DOMNUL RAZVAN MINCIC! MARE MARE BAROSAN DE BINS,, SEFU BANILOR CICA ,, CE BARBAT CHIPES ARATOS SMECHER ,CONDITIE FIZICA ,CE A SPERAT EA DACA E ASA INTELIGENTA CE PUTEA IESI DIN RELATIA ASTA , RAZBUNARE SCANDAL NU STIU CUM A PUTUT SA STEA DE -DREAPTA LUI CHIAR MA INTRB POATE CHIAR ISI MERITA SOARTA ,DACA TOT AI VRUT SA TE RAZBUNI RAZVANE PUTEAI GASI SI TU UN ALT MOD ,CALIN ARDELEAN CRED SI SUNT CONVINS CA NU A VRUT SA CONCUREZE CU TINE STIE SI EL CE HRAM PORTI CA DOAR NU-I ASA DE INCUIAT SI NICI NU AVEA PENTRU CE FIINDCA SOTIEI SALE NU-I AJUNGE DOMNISOARA PROFESOARA NICI LA DEGETUL MIC DE LA PICIOR NICI CA PERSOANA NICI CA PREGATIRE PROFESIONALA ,NICI CA IMAGINEEEE !SUNT O FAMILIE FRUMOASA SI FERICITA ,NU CA ALTII CARE MAI PUN PAIE PE FOC CRED CA SI TU TINJESTI RAZVAN DUPA O FAMILIE ASTA CRED CA-I BAIUL LA TINE ........CHIAR ESTI PATIMAS ORGOLIOS ,INACTIVITATEA SI LENEVIA TE OMOARA O SA-TI GASESTI SI TU NANASU ODATA FIECARE NAS ARE SI FIN ASA C
Postat 20 Iulie 2011, 12:20 de DOREL
despre tine inteligentule
eu promit ca o sa invat sa scriu dar trebuie sa-mi promiti si tu ceva si daca o sa ne intelegem o sa fie bine pentru toata lumea! Daca tu o sa incepi sa-ti cauti ceva munca de maine si nu mai parazitezi orasul asta,eu promit nu numa sa invat sa scriu ce si ca te voi lasa in durerea ta,amaratule!
Postat 19 Iulie 2011, 21:18 de anonim
Halal redactor anonimule!!
Stimate domnule anonim!!invata sa scrii si dupa aceea publica comentariile deoarece nu ai un comentariu fara greseli de ortografie!!!
Postat 19 Iulie 2011, 20:10 de anonim
Nepasarea
Sincer nici nu stiu ce sa zic despre tot acest ,,scandal" daca pot sa-l numesc asa... Nu doresc sa fiu partinitoare, dar cred ca toti uitati ca cel mai mult are de suferit familia domnului director si chiar nu merita asa ceva!!! Domnul director este o persoana deosebita care chiar nu merita sa fie pus la mijloc in ,,batalia" dintre doi fosti iubiti. Consider ca ar trebui sa se inceteze odata cu barfele, speculatiile si rautatile pt ca pot sa distruga o familie fericita. Daca cei doi fosti iubiti au ceva de impartit sau de lamurit sa o faca in particular si sa nu-i mai amestece pe altii in circul lor. Vedeti-va de vietile voastre si lasati-i pe altii sa-si vada de familia pe care o au.Imi pare rau ca i s-a intamplat asa ceva tocmai unui om ca domnul Ardelean, un om care merita sa fie respectat pt tot ceea ce face pt scoala, pt elevi si pt toti cei carora le-a intins o mana de ajutor cand au avut nevoie.
Postat 19 Iulie 2011, 19:49 de Mihaela
Nu fiti nemilosi cu bietul Praslea cel "NiMic
Adevarul "gol golut" va urma,in povestea aceasta foarte trista.... din pacate pentru tine D-le" niMic" In curand o sa aflam,si stii de la cine? Chiar de la doamna judecatoare si sotul ei....sa vedem ce au ei de comentat pentru trust de presa mult mai important decat "Badaranul" oare cine te v-a mai scoate din groapa proprie?!!
Postat 19 Iulie 2011, 19:33 de anonim
Praslea cel "NiMic si slujitorul de la poarta "BADARANULUI"
Umbla vorba prin targ ca Praslea cel "NiMic" cu calul lui verde,desi foarte batran si care intradevar porovine dintr-o familie regala Wolkswagen cu numele de" Vento",calarind incepu sa merga la drum!!! Si dupa trei zile si trei nopti ajunse la poarta Badaranului,unde intalnind un slujitor f credul si fara experienta ce credeti ca face....mintind ca e Praslea cel VOINIC se apucasera de minciuna si barfa impotriva celui pe care ei il numisera,din invidie bineanteles Fat Batran....si sapand o groapa pt el si o numita "juna" tot din invidie o numise asa...CE CRFEDETI CA SE INTAMPLASE? cazuse PRASLEA CEL NIMIC" in ea!! Cand auzi slujitorul de la poarta badaranului incremenise,si cum nu e la prima gafa care o face,din prea mare dorinta sa devina celebru peste noapte se simte amenintat de stapanul sau,si acesta sa mai ramana ceva putin timp la poarta badaranului incercand din disperare sa ceara dreptatea la dregatorie!!!!! pt ca tot Praslea de NiMic din tara nimanui(ori poate a Beiusului....vom afla) il mintise si nu numa...; ce tot prin targ auzim vorba ca se lauda cu ceva mare dregatoreasa din oras(judecatoare) cu ceva relatie AMOROASA o fi adevarat oare chiar o fi???? !!!!! vom afla ..
Postat 19 Iulie 2011, 18:38 de anonim
Praslea cel "NiMic si slujitorul de la poarta "BADARANULUI"
Umbla vorba prin targ ca Praslea cel "NiMic" cu calul lui verde,desi foarte batran si care intradevar porovine dintr-o familie regala Wolkswagen cu numele de" Vento",calarind incepu sa merga la drum!!! Si dupa trei zile si trei nopti ajunse la poarta Badaranului,unde intalnind un slujitor f credul si fara experienta ce credeti ca face....mintind ca e Praslea cel VOINIC se apucasera de minciuna si barfa impotriva celui pe care ei il numisera,din invidie bineanteles Fat Batran....si sapand o groapa pt el si o numita "juna" tot din invidie o numise asa...CE CRFEDETI CA SE INTAMPLASE? cazuse PRASLEA CEL NIMIC" in ea!! Cand auzi slujitorul de la poarta badaranului incremenise,si cum nu e la prima gafa care o face,din prea mare dorinta sa devina celebru peste noapte se simte amenintat de stapanul sau,si acesta sa mai ramana ceva putin timp la poarta badaranului incercand din disperare sa ceara dreptatea la dregatorie!!!!! pt ca tot Praslea de NiMic din tara nimanui(ori poate a Beiusului....vom afla) il mintise si nu numa...; ce tot prin targ auzim vorba ca se lauda cu ceva mare dregatoreasa din oras(judecatoare) cu ceva relatie AMOROASA o fi adevarat oare chiar o fi???? !!!!! vom afla ..
Postat 19 Iulie 2011, 18:38 de anonim
Praslea cel "NiMic si slujitorul de la poarta "BADARANULUI"
Umbla vorba prin targ ca Praslea cel "NiMic" cu calul lui verde,desi foarte batran si care intradevar porovine dintr-o familie regala Wolkswagen cu numele de" Vento",calarind incepu sa merga la drum!!! Si dupa trei zile si trei nopti ajunse la poarta Badaranului,unde intalnind un slujitor f credul si fara experienta ce credeti ca face....mintind ca e Praslea cel VOINIC se apucasera de minciuna si barfa impotriva celui pe care ei il numisera,din invidie bineanteles Fat Batran....si sapand o groapa pt el si o numita "juna" tot din invidie o numise asa...CE CRFEDETI CA SE INTAMPLASE? cazuse PRASLEA CEL NIMIC" in ea!! Cand auzi slujitorul de la poarta badaranului incremenise,si cum nu e la prima gafa care o face,din prea mare dorinta sa devina celebru peste noapte se simte amenintat de stapanul sau,si acesta sa mai ramana ceva putin timp la poarta badaranului incercand din disperare sa ceara dreptatea la dregatorie!!!!! pt ca tot Praslea de NiMic din tara nimanui(ori poate a Beiusului....vom afla) il mintise si nu numa...; ce tot prin targ auzim vorba ca se lauda cu ceva mare dregatoreasa din oras(judecatoare) cu ceva relatie AMOROASA o fi adevarat oare chiar o fi???? !!!!! vom afla ..
Postat 19 Iulie 2011, 18:38 de anonim
ineptii peste ineptii
Stimate "dle prof. Mincic Razvan", dumneavoastra spuneti doar ineptii si ,bineinteles, vorbiti in "necunostinta" de cauza ,dar nu ma mira pt ca in tornado nu prea exista cultura, deci nu prea aveti de unde sa invatati prea multe, asa ca...inventezi cu nesimtire si calomniezi . Iar in legatura cu "postul colegei", tu stii bine ca minti si ,totusi, observ ca nu ai niciun fel de constiinta, esti dezgustator,iar functia de profesor...e departe de tine.
Postat 19 Iulie 2011, 18:24 de prof
fraiere...
Cat despre cei de la ebihoreanul, draga Razvan Mincic, nu ti- a trecut nici macar o clipa prin capusorul ala gol ca cei de la ebihoreanul (cum te-ai semnat) nu lucreaza la ora 22:20...bietul de tine...mai multi cu tine in lume!!!
Postat 19 Iulie 2011, 18:18 de anonim
fraiere...
Cat despre cei de la ebihoreanul, darga Razvan Mincic, nu ti- a trecut nici macar o clipa prin capusorul ala gol ca cei de la ebihoreanul (cum te-ai semnat) nu lucreaza la ora 22:20...bietul de tine...mai multi cu tine in lume!!!
Postat 19 Iulie 2011, 18:18 de anonim
stimate d-le profesor
Stimate d-le profesor cu ``cu calitati si valori``, sustii sus si tare calitatile celor capabili, ar trebui sa va fie rusine sa scrieti asa un comentariu de toata jena, macar invatati sa scrieti inainte sa va spuneti punctul de vedere!!! Rusine profesorilor care v-a predat limba roman...si rusine tuturor celor care va sustin!!!!
Postat 19 Iulie 2011, 17:11 de anonim
Calitatile?Valorile?
Sunt cadru didactic si auzind despre faimosul articol am intrat pe net sa l citesc.Citind comentariile cu " laudo laudatio" iti dai seama ca sunt scrise de acolitii celor doi "mari profesori" ai urbei respective.D-soara profesoara care are un punctaj "deosebit" (fara a avea nici macar gradul II) sa nu si laude valorile ,pentru ca dascalii din zona "Binsului" am auzit de "interventia" facuta de un "smecher" dar care cu sprijinul prefectului a reinventat un post deja desfiintat si la care deja era titulara o colega a dumneaei!!Atunci de ce nu si a aratat valoarea ?Rusine sa va fie tuturor celor care "uitati" dar incet ,incet sper sa ramanem in invatamant cei capabili!!!
Postat 19 Iulie 2011, 11:44 de profesor
Articolul deranjeaza ?
Multumim celor doi pentru caracterizarea ziarului Bihoreanul si le promitem sa revenim cat de curand cu noutati "badarane"si dovezi care demonstreaza veridicitatea articolelor noastre!!!De asemenea daca ne vor putea demonstra cei doi "porumbei" averile ilicite dobandite in urma reparatiilor si modernizarilor din S08 UILEACUL DE BEIUS precum si banii transferati in conturile personale ale celor doi care sunt si "asociati",masini,terenuri,proprietati!!!!! Cu stima redactia Bihoreanul!!!!
Postat 18 Iulie 2011, 22:20 de ebihoreanul
Articolul deranjeaza ?
Multumim celor doi pentru caracterizarea ziarului Bihoreanul si le promitem sa revenim cat de curand cu noutati "badarane"si dovezi care demonstreaza veridicitatea articolelor noastre!!!De asemenea daca ne vor putea demonstra cei doi "porumbei" averile ilicite dobandite in urma reparatiilor si modernizarilor din S08 UILEACUL DE BEIUS precum si banii transferati in conturile personale ale celor doi care sunt si "asociati",masini,terenuri,proprietati!!!!! Cu stima redactia Bihoreanul!!!!
Postat 18 Iulie 2011, 22:20 de ebihoreanul
smecherul Beiusului..din tara nimanui!
D-nul DispeRare pana acum la frageda varsta a ta, ai reusit sa demonstrezi oamenilor din Beius calitatile tale incredibile...si nu numai! Ne dorim sa nu se mai nasca personalitati precum esti tu, in Beius in urmatori 50000 de ani de acum inainte. Despre cei doi la care incerci tu sa le strici reputatia se stie si au si demonstrat oamenilor calitatile si valorile lor...numa respect pt ei si pt toti cu asemenea calitati! Esti singurul care ai pierdut in urma acestei mizerii care au scris-o cei de la\" jurnalui badaran\" ai pierdut in primul rand banii pe care i-ai imprumutat sa mergi la oradea, facandu-ti in acelasi timp mai multi prieteni de la care imprumuti bani si nu mai dai inapoi!!!!!(ps.trebuia sa le zici sa publice ce ai facut prin Spania cu cativa ani in urma,era mai tentant) Dar o sa se publice si asta si vor afla oamenii ce maret om esti tu!
Postat 18 Iulie 2011, 19:13 de anonim
DE 2 ORI SI TOT CU GRESELI!!!
Ha !ha!!critici pe toata lumea si din pacate de fiecare data scrii mesaje cu greseli gramaticale elementare !!! "sa joci" si "de lasa desteptaciunea" sunt doar cateva din multele greseli pe care le ai facut la comentariile scrise !!!
Postat 18 Iulie 2011, 13:38 de anonim
ma asteptam sa joci mai inteligent
Si sa stii ca eu nu am nevoie sa ma ascund sub tot felul de nume (gen: Paula, anonim, etc), ceea ce am de spus iti spun in fata, nu trebuie sa ma dau drept altcineva! Cel care nu are nimic de ascuns nu trebuie sa-i fie teama sa isi spuna parerea si sa se semneze cu propriul sau nume! Asa ca nu e cazul sa ma acuzi ca am postat eu acel mesaj. Mai sunt si persoane care joaca cinstit, desi in ~lumea ta~ nu e cazul, si sa stii ca daca am ceva de spus, ti-o spun in fata, nu mi-e frica de tine!!!!
Postat 18 Iulie 2011, 13:27 de Florina
ma asteptam sa joci mai inteligent
Draga anonimule sa inteleg ca tot la adresa mea este si comentariul asta? altfel nu isi are rostul fraza cu ~rade ciob de oala sparta~...ma asteptam sa joci mai inteligent Razvan, tocmai ai recunoscut ca esti tu prin faptul ca ai postat acest ultim mesaj. Mai dormi si tu noaptea ca deja de lasa ~desteptaciunea~!!!
Postat 18 Iulie 2011, 13:20 de Florina
ma asteptam sajoci mai inteligent
Draga anonimule sa inteleg ca tot la adresa mea este si comentariul asta? altfel nu isi are rostul fraza cu ~rade ciob de oala sparta~...ma asteptam sa joci mai inteligent Razvan, tocmai ai recunoscut ca esti tu prin faptul ca ai postat acest ultim mesaj. Mai dormi si tu noaptea ca deja de lasa ~desteptaciunea~!!!
Postat 18 Iulie 2011, 13:18 de Florina
asa rade ciob de oala sparta!!
FELICITARI CELUI CARE A POSTAT ANUNTUL CU NUMELE RAZVAN PT NENUMARATELE GRESELI DE ORTOGRAFIE!!!!
Postat 15 Iulie 2011, 14:07 de anonim
asa se intampla cand facem clasele I - IV cu mamica
Daca tot te-ai folosit de numele meu, trebuia sa-l scrii macar corect (adica cu majuscule), sau mamica ta nu te-a invatat ca numele proprii se scriu cu majuscule...asa se intampla cand avem mama invatatoare si tatal profesor...trecem prin scoala ca umbra prin apa. Si data viitoare o sa te rog sa scrii in numele tau Razvan, iar daca nu ai cu ce sa-ti ocupi timpul, cauta-ti de lucru ceva legal! Lumea deja s-a saturat de prostiile tale!
Postat 15 Iulie 2011, 10:00 de Florina
scrii in numele altora
cine rade la urma va rade mai bine!!!!!
Postat 15 Iulie 2011, 08:56 de florina casa
...
Cred ca e timpul sa incetatam cu tot felul de acuze....recunosc ca am spus numai minciuni si ca singura mea dorinta a fost sa le reputatia domnisoare profesoare si domnului director! Se pare ca nu am reusit. Asta este, cred ca e timpul sa ne vedem fiecare de viata noastra...
Postat 15 Iulie 2011, 08:42 de razvan
a...
a...draga razvanel...ai uitat de familia aia cu zece copii de care a despartit-o...bietul de tine la ora 2 noaptea nu ai cu ce sa iti ocupi timpul...si arata-mi si mie familia aia despartita (de care zici tu).Cat despre poze trucate, stai linistit toata lumea poate face asa ceva, astea sunt niste trucuri ieftine, foarte caracteristice tie!!! Iar despre tine sunt multe de zis...asa zisa relatie a ta cu d-na judecatoare, sau cu d-na profesoara de engleza...ambele din Beius, sau despre celelalte multe relatii pe care sustii ca le-ai avut cu femei casatorite...sa inteleg ca la tine nu se aplica regula aia cu "despartit familii? Ar fi foarte interesant sa afle sotii lor, nu? Stai linistit...coace tu ce vrei...ca tot noi o sa radem la urma!!!
Postat 15 Iulie 2011, 08:38 de anonim
interesant
interesant... observ ca tu nu poti dormi noaptea de grija altora, razvane, doar inventezi, inventezi, inventezi. ce e ? a! n-a tinut numarul cu directorul? inteleg
Postat 15 Iulie 2011, 08:07 de anonima
daca nu ar fi adevarat
sincer daca nu ar fi adevarat nu v ati deranja sa publicati atatea comentarii!!oricum aceasta domnisoara nu este la prima relatie cu un barbat casatorit!acum 3 ani a despartit o familie cu 3 copii !!!sau este o alta minciuna?in numerele urmatoare ale Bihoreanului ve ti vedea poze in care dsoara iese din parcarea de la Ciungi cu domnul director in masina rosie (erau la o "cafea"),declaratii ale sotiei care a ramas cu 3 copii minori ,relatararea convorbirii dintre cele doua in urma unui mesaj trimis de dsoara si citit de sotie si alte lucruri interesanteeeee!!!
Postat 15 Iulie 2011, 02:03 de anonim
asa ceva nu e posibil
Da foarte interesant ceea ce spui tu "Paula" sau sa te numesc Razvan Mincic...macar ai suficient curaj sa recunosti ca esti tu...mi-e mila de tine, sincer! Si toti cei care mai aveti un cuvant de spus in privinta acestei publicatii, aveti macar curajul sa va dati numele adevarat si sa veniti cu dovezi ca e adevarat, gura putewm noi sa ne-o racim toti degeaba...bietii de voi...si bietul Razvan care nu poate sa accepte ca si-a primit liber...ma intreb cand s-a uitat ultima data in oglinda...Cred ca ar fi timpul sa o faca!!!!
Postat 14 Iulie 2011, 21:54 de ana
asa ceva nu e posibil
Asa ceva nu e posibil! Cel care a imprastiat acest zvon nu este decat un biet "smecher" din Beius care nu are nimic in afara de aerele lui de om important> Saracutul de el...traieste din mila prietenilor si are datorii la jumate din beiuseni...un om de nimic...tot Beiusul il stie, iar cei care s-au aliat cu el nu sunt decat niste "paiate de 2 bani"! Toata lume cunoaste meritele d-soarei in scoala respectiva si rezultatele se vad la fiecare sfarsit de an, iar cei care nu recunosc asta si incearca sa strice reputatia d-soarei nu sunt decat niste invidiosi/invidioase, care in loc sa-si ocupe timpul cu prostii de genul, ar trebui sa se uite fiecare in ograda sa si sa faca putina ordine!!!
Postat 14 Iulie 2011, 21:48 de ana
interesant
INTERESANT CA TOATE POSTARILE SUNT FACUTE INTR UN TIMP SCURT!!!ACELASI AUTOR DAR CU ALTE NUME!!!
Postat 14 Iulie 2011, 21:27 de paula
Pentru Autor
Pentru autorul articolului! In loc sa te ocupi de viata altora ocupa-te de a ta, mai du-te si dormi noaptea, ca poate odihna iti va face bine! Sau daca nu poti viziteaza un psiholog, sigur te va ajuta! Si inca ceva ,,sefa sefului" e acum ocupata, asa ca treci mai departe. Te asigur ca Domnisoara nu este amanta directorului.
Postat 14 Iulie 2011, 18:50 de Prietenul ,,Sefei"
De Toata Jena
De toata jena! Pacat ca unii nu au ce lucra, decat barfeasca ( A BÂRFÍ ~ésc 1. tranz. 1) A vorbi de rău; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi; a detracta; a ponegri; a defăima. 2) A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. 2. intranz. A spune vorbe multe și fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec-Dex.)
Postat 14 Iulie 2011, 18:32 de Profa de biologie
e doar o minciuna
toate astea nu sunt decat niste minciuni...este suficient sa stim ca Dl (daca il putem numi asa) Razvan Mincic e in spatele intregii povestii, un biet om din Beius cu minte de copil si care nu stie sa-si rezolve altfel problemele. Dl director are o familie fericita si nu trebuie sa-si caute consalare in afara. Cat despre d-soara profesoara toata lumea stie ca este o persoana corecta, foarte bine pregatita si cu principii, iar cei care o invidiaza si scriu minciuni despre ea ar face mai bine sa-si vada de treaba lor. Exista un Dumnezeu acolo sus care o sa-i pedepseasca pe fiecare dupa meritele lor (daca nu sunt deja pedepsiti pentru alte fapte...vai de capul lor!!!)
Postat 14 Iulie 2011, 18:25 de anonim
Invidia vorbeste
Invidia Vorbeste, chiar striga!!! Chiar daca acest articol ar fi adevarat, ceea ce nu este (o spun din sursa sigura deorece lucrez in unitatea de invatamant in cauza) intrebarea e cine este cel care este deranjat de acest lucru, atat de deranjat incat trebuie sa publice in ziar. Un iubit gelos care nu poate dormi noaptea si coace modul de a se razbuna, sau o colega care se simte complexata de profesionalitatea si personalitatea si asa-zisei ,,amante" . Oricine ar fi aceasta persoana se pune intrebarea cat de serioasa este aceasta sursa orbita de gelozie.
Postat 14 Iulie 2011, 18:24 de Profa de engleza
Adevarul gol-golut
Se stie de mult timp de aceasta relatie, dar pana acum nu a avut nimeni curajul sa vorbeasca. Profa' preda romana si franceza in scoala, este o increzuta care ar trebui sa-si vada lungul nasului. O ,,domnisoara" pe care atat a dus-o capul: sa intervina in viata unui barbat casatorit...ce ii poate invata aceasta persoana pe copiii nostri??? Sa nu mai pomenim de bisericutele din scoala, de asa-zisele prietenii care sunt de fapt doar pt interese proprii. Barfa si rautatea sunt ceea ce le ghideaza pe unele stimate profesoare...Degeaba se gasesc unii care sa o scoata basma-curata pe ,,d-ra" Lavinia...probabil sunt unii dintre favoritii dumneai, dar pe care nu a vut timp sa-i invete nici macar cum sa scrie corect!!!
Postat 14 Iulie 2011, 10:55 de Paula
AI DREPTATE HORICA!!
DACA AR TREBUI SA I FIE RUSINE CUI A SCOS ACEST ZVON TOT UILEACUL SI FORAUL AR TREBUI SA MOARA DE RUSINE DEOARECE ACEST ZVON CIRCULA DE ANI DE ZILE!!!!!!!!!
Postat 12 Iulie 2011, 16:15 de GHIUSI
ADEVARURI SUPARATOARE
chiar il rugam pe domnul director sa apeleze la instanta,asa se va putea demonstra ca,ceea ce a scris Bihoreanul este perfect real!!!!dar pana atunci "probabil" mai apar articole despre legatura dintre cei doi si "trecutul glorios" al acestei june blonde!!!SUCCES!!!
Postat 12 Iulie 2011, 13:07 de ebihoreanul
MINCIUNA
UN ARTICOL DE TOATA JENA ,RUSINE COMBINATIE JOSNICA MINCIUNA , MINCIUNA NU DATI CREZARE ACESTUI ARTICOL NICI MACAR NU VA INDOITI , DOMNUL DIRECTOR NICI PE DEPARTE NU S-AR COBORA LA ASA CEVA , FRUNTEA SUS DOMNULE DIRECTOR LASTII SA-SI FACA NUMARUL DAR NUMAI PANA INTR-UN LOC ORICE MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE , SINCER IMI PARE RAU CA SA INTIMPLAT ASTA DAR O SA PLATEASCA SI DUMNEZEU SA NU-I LASE PANA SE V-A AFLA DE UNDE O PLECAT TOATA PORCARIA ASTA , MULTI ISI DAU SEAMA ,INVIDIA E MARE SI IN COMBINATIE CU BARFA MULTA SI ,,PRIETENIE '' LA ASA CEVA S-A AJUNS PACAT CA NU AI PUS DEMULT PUNCTUL PE ,,I" ATI FACE CURATENIE IN OGRADA AIA MARE , PRIETENII BAZATE PE INTERES ...............!DE FATADA ,IN FATA MIERE PE LA SPATE FIERE , ADUNATURA MULTA BISERICI BISERICUTE ,MI-E SI SCARBA SA MAI SCRIU DOAR ATAT ,ESTE DOAR O PARTICICA DIN POVESTIREA ADEVARATA PE CARE AM INCERCAT SA O SPUN IN ACEST COMENT..... STII CA E USOR SA FACI PROBLEME DAR DEOBICEI NUMAI AIA FAC CARE ATUNCI SE SIMT BINE CAND AR VREA SA-I VADA SI PE ALTII CA LE MERG RAU ! RUSINE !!!!!!!!!! CELUI CARE A SCOS ACEST ZVON
Postat 12 Iulie 2011, 11:00 de HORICA
urat
UN ARTICOL DE DOI BANI CARE NU POATE FI PROBAT SI FOARTE VULGAR SCRIS.NU CRED CA UN OM TREBUIE ATACAT INTR-UN ARTICOL DOAR CA CINEVA NU POATE DORMI NOAPTEA.UNII AU FAMILII CHIAR DACA ALTII TANJESC DUPA ELE. IN LOCUL DOMNULUI DIRECTOR AS APELA LA INSTANTA! FIECARE SA PLATEASCA PENTRU FAPTA SA, DAR SA STITI CA DUMNEZEU NICI NU INTARZIE NICI NU GRABESTE LA FIECARE VINE RANDUL. ASA CA ATENTIE!!!!!!!!!!!!!!!!!!! LA CEI CU MINTEA" ODIHNITA" SI LA "PRIETENE"
Postat 12 Iulie 2011, 00:17 de lili sandu
profa blonda
eu nu cred ca doama Lavinia e cu directorul scoli .pentru ca ia nu asi da aiere prin scoala ,si an primul rand nu face pe sefa . cine sapa sub director nu e ia e alcineva dar nu vreau sa dau numele ei.ea e o doamna foarte buna domna lavinia dar si unpic rea .dar cine e oare .voi cine credeti ca e:e oare,doamna de bio, oare cea de religie,oare e cea de engleza sau cea de geografie si isto
Postat 11 Iulie 2011, 18:42 de maia
profa blonda
juna blonda se numeste Lavinia si este profesoara de franceza din forau si uileac!!o increzuta !
Postat 11 Iulie 2011, 18:10 de mariana
ce mai conteaza
nu-i singurul director din zona Beius care are astfel de comportament. a se vedea altii la case mai mari!!!!!!!!!!!!!!astfel de "modele" trebuie starpite. nu de alta ,dar avem copii in scoala si nu vrem sa le calce pe urme.
Postat 11 Iulie 2011, 13:22 de oana
profa
oare cine e profa blonda
Postat 11 Iulie 2011, 10:27 de ana
se stia asta de mult timp
de aceasta poveste stie tot Uileacul doar de cate ori toti profesorii plecau de la scoala si ramaneau doar cei doi porumbei!!!
Postat 11 Iulie 2011, 01:33 de anonim
si afecteaza societatea
dar Codul Muncii permite, un detaliu scapat :))) trebuie modificat.
Postat 10 Iulie 2011, 16:45 de asta e grav
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)
  • Concurs de atelaje la Oşorhei - GALERIE FOTO şi VIDEO
  • Se reaprinde flacăra protestelor: Un orădean, rănit de jandarmi la mitingul diasporei. Sute de orădeni au ieșit în stradă (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON