URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Februarie 2011, 09:29

Lungu contra Neguş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Celebrul Neguş senior, Markovics Sandor pe numele său, a fost luat la şuturi în urmă cu două sâmbete de la fel de vestitul Alexandru Lungu (foto).

Oficial, sportivul ieşise în Piaţa Rogerius la cumpărat ceapă verde şi salată împreună cu amicul său, recuperatorul Constantin Mărie. În realitate, amândoi erau în căutarea unui datornic când, ca un făcut, au dat nas în nas cu bătrânul Neguş.

Speriat că o va lua pe coajă din cauza războiului pe care Mărie îl are cu mezinul său, Romeo, fugit în Italia, Markovics şi-a chemat ţiganii în ajutor.

Chestia nu l-a speriat pe Lungu, care i-a tras câteva lovituri bine ţintite în dos, fapt ce a declanşat o bătaie de grup în piaţa plină cu cumpărători.

Scandalul s-a stins doar la sediul Poliţiei, unde bătrânul Neguş i-a reclamat pe cei doi pentru lovire.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
77 Comentarii
gsbtr
totzi tzigani au ochii apropiatzi
Postat 03 Ianuarie 2013, 20:01 de legio
gsbtr
cineva trebuie sa inceapa sa le taie mainile hotilor. Primul va fi _ ,,nr 1 ,, restul nu conteaza. Numaratoarea incepe. 3 2 1 START
Postat 03 Noiembrie 2012, 19:32 de legio
neigus
neigus dion oradea este cel mai mare om din velentza deci staty cuminte ca eu il cunosc pe neigus si aveti grija ce vb deci ciocul mic sa nu va auda
Postat 19 Februarie 2012, 12:50 de sergiu
sa suga
sa suga tot clanu negus * la sandu
Postat 10 August 2011, 20:04 de win
aberatii
ce va mai placeti sa va dati rotunzi si ceea ce bine stiti multi d-aici, n-o sa ajungeti niciodata ! ce treaba aveti voi ma cu cine s-a **** x si y ? cati dintre voi sustin comentariile astea in fatza faptului pus ? fiti ba seriosi si nu mai visati atatea .. Sandu Lungu e o persoana destul de publica comparativ cu Negush. e si normal sa se fereasca de scandaluri in mass-media si asa mai departe. ati vazut vreun conflict direct intre ei vreunu din voi ? NU ! speculatii si zvonuri .. cacaturile astea le dau lor greutate defapt. va mai spun un lucru : vorbele proaste, specialitatea fraierilor !
Postat 22 Martie 2011, 11:09 de zero
baiat
AS VREA SA VAD UN MECI INTRE LUNGU SI GRECU SAU CIOARA DE NEGUS.......ASTEPT SA II VAD LA SALA SAU.....PRIN ORAS......DAR SA FIE UNU LA UNU CA SI BARBATII ADEVARTII!!!!!
Postat 27 Februarie 2011, 18:45 de sabo
cristi
CEI CARE AVETI CEVA CU LUNGU!!!SI VA SIMTITI IN STARE......SUNTETI INVITATI LA SALA DE ANTRENAMENT DIN PALEU PT UN MECI......................DAR CRED CA DUPA 2 MINUTE TREBUIE SA VINA SMURDUL.......FOREVER CHAMP
Postat 27 Februarie 2011, 18:43 de sabo
bleah
ba Lungule, nu iti mai lasa atatea comentarii, ca stim cu totii cin eesti. o matahala fara creier, ipocrit, care intr-o bataie ADEVARATA s-ar pisha pe el de frica. esti fix ca analfabetu de negus. asa ca ciocu mic.
Postat 23 Februarie 2011, 03:20 de matahala
pt anonim
ma anonimule care ai comentat ca ziaru e platit sa scrie despre lungu tu chiar esti mai prost ca o gaina . cum poti scrie un astfel de comentariu ?pai daca asa sa intamplat pe bune ce vroiai sa scrie ca nu sa intamplat?cum poti spune ca se scrie la ordine cand acest ziar a tinut intodeauna cu lungu.si nu mai inteleg un lucru ce treaba au au alti oamenii pe care iati pomenit cu acest articol cand ei nici macar nu fac parte din ce sa scris adica eu nu am vazut numele acestor indivizi in articolu asta. asa ca nu inteleg de ce deviati de la subiect ?deci in concluzie asta sa intamplat si asta sa scris.
Postat 21 Februarie 2011, 23:15 de anonim
chiriac
BRAVO AI DREPTATE ANONIMULE SA VEZI CE CENZURAT VEI FI,ASTIA DE LA bihoreanul SINT NISTE GUNOAIE IN FRUNTE CU LAURA G.
Postat 20 Februarie 2011, 21:06 de chirica
corupti
Am observat ca in ultimul timp va prea preocupa Lungu ziaristilor.Stiti ce cred eu ..ca fiul lui Cornel Popa de la PNL,fiind prieten foarte bun cu RADEANU (falsificatorul de carduri) va da ordine sa scrieti si sa-l ponegriti pe Lungu...Sa va fie rusine..porcilor.Cindva ve-ti plati pentru povestile acestea,cine sinteti voi smecherilor ?aveti noroc ca tatal lui Lungu nu stie inca unde aveti sediul ca va invata ala pe voi sa scrieti.Si mai ascultati tatal lui Sandu este mult mai citit ca voi .Sinteti niste gunoaie Luati bani de la infractori si faceti zinzanie in oras imbecililor de la bihoreanul.
Postat 20 Februarie 2011, 21:02 de anonim
legalizati orice
un bordel de ziar alimentat exclusiv din turnatorii. astia suntem, cu asta ne mandrim. felicitari laura gal. mare om, mare caracter
Postat 20 Februarie 2011, 07:26 de toti intr-un ...
boss
asta e o mare minciuna in primul rand nu si'ar permite lungu sa zica ceva la negus din respect iar negus i'a batut pa amandoi lungu senior si jr.pe negus batranu toata lumea il respecta..nu de frica ci de bunatatea lui ca a ajutat pe multi si pa lungu si pa dinamita cand le crapau maselele n'gura..carol asta care posteaza aici nu e baiatu lu negus..e ceva copil care n'are ce face...bagator de seama carol e un copil...intradevar e copilu lu besika dar nu e si a lui negus,negus are cu iuly 4 copii si cu o romanca marina sau asa ceva un baiat pe razvan..si atat e adevarat..
Postat 18 Februarie 2011, 01:05 de unu greu..
mai traiesc
Franghie la toti tiganii necinstiti, care nu traiesc din munca, nu platesc impozit, fura si se bat. Lingailor le * degetele de la picior, la toti cioroii aia.
Postat 17 Februarie 2011, 22:23 de Joe
PETRU DANGER/////
EST TU FRAIER NOI NU SATEM RECUNOSCUT RECUPERATORRR//////CASI ALTIIII///////FRAEREEEE////MANCETE CACERU ALA MARE //////SI SA STIT CA E TARE NEGUS SA STITT///////,
Postat 17 Februarie 2011, 15:36 de GYURI
RESPECT LUNGU
Lungu si-a facut recunoscut numele prin ceva util fraierilor e recunoscut in lume nu ca si negush:))
Postat 17 Februarie 2011, 15:06 de Danger
Ba voi nu stiti ce vbiti=))
Daca e tot asa tare negus asta dc nu face 1 vs 1 cu lungu? si atunci se vede care e pe pl lui nu cu prieteni si chesti figuri pl.m sa faca 1 vs 1 negus cu marie sau lungu si atunci se vede cine face legea fratilorr....
Postat 17 Februarie 2011, 15:03 de Danger
clanu bulangiilor
sa putreziti in puscarie toti !!!
Postat 16 Februarie 2011, 20:28 de hahaha
romi nemuriciul
Pentru nemuritorul,sa te bata dzeu pe tine si pe toata familia ta de curisti mai terrmina cu parerile tale despre Negus@ Lungu.Acestia sint prieteni iar tu esti un amarit de bulangiu.
Postat 16 Februarie 2011, 09:07 de anonim
sifonarilor
Costi Marie incepem cu tine: tu stii cand s-au dat jos oamenii cu tine nu a avut treaba nici Romi nici Grecu. Pe tine te-a fugarit catzelu lor care le schimba scrumierele si ducea gunoiu cand face-au baietii chef si il punea Grecu sa spuna bancuri.Tu esti un pisat fatza de baietii. Cu tine am terminat praduitorule. Tu vaca Radeanu ti-a luat nevasta, Grecu cu Romi atatia pumni ti-au dat in cap ca asa ai fost de moale ca un cacat.Asa ai fugit cu mercedesu ca numa fum au scos rotile. De ce nu c-ati adunat dupaia sa ii cautati? Esti o *, cand aii adversar pe masura te dai la fund................Subsemnat Romi Negus
Postat 15 Februarie 2011, 23:26 de Nemuritorul
clanu curistilor
SA VA MANACE CANCERU GUNOAIELOR ! SA CRAPATI CU TOTII IN PARNAIE !
Postat 15 Februarie 2011, 21:57 de gyuri
petru name mata
VEZ NUCUVA SA AJUG TU LA PULAMIA ///////FFFRAIEREEEE///////CANCERU SATE MANCA,NAME MATA
Postat 15 Februarie 2011, 19:33 de petru name mata////
clanul bulangiilor
o sa dispareti toti la puscarie, "kuristilor", "muyistilor"
Postat 15 Februarie 2011, 19:12 de name
pt corleone
vez sa nuajug tu la, mata in pizdd iar lasa tu copiii pisamas pe voii///////////noi nusantem,clan casi voi///////////MACEVA CACERU AIA MARE><{}
Postat 15 Februarie 2011, 15:24 de petru c0rleone
pt negus
ar trebui sa faca clanu NEGUs copii daca nu se dsuce numele.daca ajung toti in puscarie si se * in cur o sa ramina fara urmasi
Postat 15 Februarie 2011, 14:54 de corleone
pentru,demi
demi tu ubli cu amen care LA nonem te pus sub MASINA NU???SI TABAGAT LA FRANA??NUIASA ????????IAR CAROL IE UN COPIL////////////SA VEDE CE OM EST///////////RUSINE PETINE ////////////VEZ SA NUAI SUPRIZA LA PETI//////////MARE OM EST DAR CU MOLD,NUAIFOST ///////////NU???????
Postat 15 Februarie 2011, 13:26 de pentru demi
bine
Carol vezi ca te caut
Postat 15 Februarie 2011, 09:11 de demi
mare om !!!!!
ce vrajeala ce ceapa ,ce cuparaturi, ei au mers la bataie acolo .....eram si eu acolo ...vad ca RECUPERATOR ai o meserie legala ..... AU VENIT VREO 20 SA CUMPERE CEAPA .......??????????!!!!!!!!!!!!!! CE MINCIUNI!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 15 Februarie 2011, 08:34 de malec
asta e situatia...
Mesaj catre tiganii rromi neintegrati si infractori: Noi, oradenii, ne kakam pe voi si tragem apa sa ajungeti pana la Oceanul Planetar...
Postat 15 Februarie 2011, 01:03 de Noi, oradenii...
mars carol
CAROL MARS
Postat 14 Februarie 2011, 22:59 de dresorul
pentru fraieri ca voi
fu.tuvas in gat de handicapati bah marcele cami * pu.la mah panaramelor ca fu.t in gat pe mamele voastre ca si lor le este scarba de voi.si daca mai continuati asa in vitor io va arat ca ramaneti fara sotii ca o sa suga pu.la mea daca le dau voie.
Postat 14 Februarie 2011, 22:17 de carol
ptr.CAROL
HAI CA VA EXPLIC EU CINE-I CAROL.NEGUS A PARASIT-O PE IULI PTR.O PANARAMA DE DOI LEI,BESICA CARE II MAMA LU CAROL ASTA SANDILAU DA TAICA-SAU II MIKI,SLUGA LU NEGUS CA EL IO TRAS-O PRIMU LU BESICA.DECI CAROL MARS INAPOI IN PHULA LUI MIKI.
Postat 14 Februarie 2011, 22:13 de MARCEL
haha
demi, da-le omoru la ciori
Postat 14 Februarie 2011, 22:11 de dedu
fraiere
bah lingeaoai pe mata in piz.da o tura ca va * in gat pe toti ca sunteti asa prosti de numa voi aveti capul ca sa nu va ploua in gat ma fraierilor ca parintii vostrii vor facut din plictiseala va * tot neamu neamului vostru de prosti muisti gay si n00bi mai am un singur lucru de adaugat sa * pu.la cu bine ca vio dam la micul dejun si in fiecare zi ca de trait nu stiti sa traiti bine fara pu.la mea in gura la voi.
Postat 14 Februarie 2011, 21:53 de carol
ptr.CAROL
MA CAROL CE-AR FI SA NE CACAM TOTI ROMANII IN GURA TA SI A LU NEGUS SI A LU BESICA .V-ATI SATURA?
Postat 14 Februarie 2011, 21:45 de MARCEL
fraiere
daca ai sora sau nevasta ai grija ca ramai fara ea fraierule ca o sa vina sa suga pu.la la mine la carol daca-i dau voie
Postat 14 Februarie 2011, 21:40 de carol
fraiere
iar despre Radeanu fu.te cea ce voi nu mai puteti fu.te nici ceati fu.tut pana acuma nu va mai da voie nici macar sa lingeti caci sunt scarbite de voi matahalelor.
Postat 14 Februarie 2011, 21:39 de carol
fraiere
eu carol te f.ut in gura si pe tine si pe neam de neamu matii si daca mai vrei sa spui ceva te f.ut inca odata in gura cu neamu neamului tau...si ai grija sa nu ai cosmar cu mine o viata cum iti fu.t in gura tot neamul de la mic la mare.
Postat 14 Februarie 2011, 21:33 de carol
carol
Pentru "carol",asculta bulache, multa p ai supt de la tigani.Cine te informeaza este foarte nestiutor de carte exact ca tine, esti cumva sofer la tigani?stii ca tiganii nu prea au carte isi platesc soferi..Asculta de la mine,Negus a fost la piata deoarece nevasta sa are taraba in piata vinde lengerie.Negus cu Lungu senior sint prieteni din copilarie,nu s-au batut niciodata si nici nu se vor bate.Despre Radeanu ce sa-ti spun este un fost hot de pe tramvaie,acum s-a mai emancipat dar n-o sa-i mearga prea mult,interpolul este pe urmele lui,nu ve-ti mai avea carduri false trintorilor...Tu >Carol>ramine sa mai sugi p la tigani.Atit .
Postat 14 Februarie 2011, 21:04 de anonim
da
degeaba vb rau de negus , dar cand va prinde va arde pe fiecare in parte ,rupetil odata si pe lungu sa stie tot orasu ca a fost batut mar :))
Postat 14 Februarie 2011, 20:46 de rad
COSTI FFFF//bulajiul
AUZ MAI JANCSI TU DEUDE STI CA FRAIERU DE COSTI SI LUNGU LE BATE PE TZIGANI???????TU EST UN SMARDOI ?????PISAMAS PE TINE SI PE MATA///////////VOI TOT SANTET UN FRAIERRR////IAR CU NOI NUVA PUNET NOI SATEM TARTORRRIAR NEGUS AFOST SI ESTE JUPINUL VOSTRU ,NU UITAT////
Postat 14 Februarie 2011, 20:37 de petr costi bulajiu
are dreptate
negus asta care o scris acum are dreptate la fel si carol ala aceata poveste inventata de ziaristi este o prostie sati fie rusine bihoreanule
Postat 14 Februarie 2011, 20:19 de alex
de la romi toti au luat bataie
noi romii iam batut si pe costi si pe lungu senior si pe lungu sandu jr. si pe demeter si pe dinamita dar ei pe noi niciodata
Postat 14 Februarie 2011, 20:16 de negus
cine este costi si kuki
ziaristii scrie ce mare bataus este romi dar cine a fost batut ?raspunsul este dan khis zis kuki care are avere pe seama oamenilor dati afara din casele lor ajunsi in colibe ca sa aiva kuki cu nevasta lui (ema)cu domnul costi ce imparti ca de exemplu cum au facut cu omul cu care au jucat carti si au luat in camata casa dupa care omul sa spanzurat oare cati asemenea fapte mai are?cati oameni au mai suferit de unde atatea apartamente pe numele kis dan pe care pe urma le vinde mai este putin si D.N.A. va avea grija si de ei
Postat 14 Februarie 2011, 20:10 de negus
bataie
lungu si marie poate se bate toti tziganii astia din oras. numa ei doi.
Postat 14 Februarie 2011, 20:06 de jancsi
COSTI FFFF//bulajiul
AUZIT FRAIERILOR NOI NU VINDEM CIGAR DE CONTRA BANDA IAR TU DEMI TU AIUITAT ?????CA AIFUJIT DE MOLDVIANU///////IAR VOI NUAVET NIT 10/SUTA CAT ARE NEGUS /////TINET MITE CA NOI TOT TIPU AMAVUT /////IAR VOI TOT ATFOST SLUGA ALTUIA//////FRAIERILORRRRRRRR,SUGETTT
Postat 14 Februarie 2011, 19:58 de petr costi bulajiu
adevarata problema
ati vazut ce au patit marii frati camataru, in 3 minute i-au luat mascatii in izmene, dupa ce au refuzat sa cotizeze la conducatorii politici si ai politiei. aia sunt adevaratii mafioti, baietii cu epoleti si genti diplomat, nu baietii astia care se palmuiesc prin oras si se leaga de cate un pietzar amarat cu familie de intretinut
Postat 14 Februarie 2011, 19:51 de leo
care demi?
care demi?nam auzit de el ,dar ii adevarat ca lungu e cam fricos,pacat ca e sany inchis ca altfel..... mai bine facem o conferita pe mess si vb :)))) nu tot scrieti aci ca prosti pe bihoreanu
Postat 14 Februarie 2011, 19:31 de rad
ALAIN-DELON CONTRA GODZILA
draga bihoreanule vreti sa stiti de unde oftica lui lungu in potriva lui negus?: .marelui munte AL ARDEALULUI ,LUNGU ALEXANDRU I SA LUAT NEVASTA SI COPILUL DE UN (ALAIN-DELON )PE NUME RADEANU CARE APARTINE DE FAMILIA NEGUS SI ACUM DIN PACATE SI FOSTA NEVASTA A LUI LUNGU APARTINE DE CLANUL NEGUS FARA SUPARARE DAR ADEVARUL E CA RADEANUL ESTE O FRUMOS NU O NAMILA SUPRAPONDERALA DE GRADUL 10 NAVEM CE FACE STIM CA ADEVARUL DOARE,NU SUNTEM VINOVATI CA FOSTA LUI NEVASTA DORESTE UN ALAIN DELON SI NU O GODZZILA.
Postat 14 Februarie 2011, 19:25 de NEGUS
palanghelles
sandu singur rupe o suta de fraieri dinastia! ozn-uri......
Postat 14 Februarie 2011, 19:18 de lacika
MA COCONARULE
mai demi dar pe tine lungu tea pus sub masina cu pistolul in mana teai cacat pe tine si te-or bagat la puscarie dar negus senior si la varsta lui lo fugarit si pe lungu alexandru marele campion si pe boti si pe sandu lungu lo asteptat in casa si io dat o batuta sa nu-l uite cat traieste cea ce stie toata judecatoria politia nu cea ce scrie ziarele minciuni si tu marele demi nu uita ca si la puscarie ai stat la camera mica de 1 pe 1 ca nai avut curajul sa mergi unde o fost negus ca nai loc fricosule sugaciule si cainele lui lungu, iar tu costi nu poti sa uiti CA NEVASTA TA A FOST FU.TUTA IN FATA TA DE SANI NEGUS IAR TU AI FOST CAINELE DE PAZA SI TI-O LASAT CE LUI NU IO TREBUIT.
Postat 14 Februarie 2011, 19:03 de negus
cocalari de doi bani
cocalarii dracului ce tot scrieti acolo.daca il vedeti pe COSTI sau pe DEMI va cacati pe voi.si * aia de romi ii un fricos ca fuge ca un las de raspundere cand il cauta cineva.neam de neamu tiganilor or fost fricosi toata viata ce tot incercati sa ii laudati pe tiganii astia care numa de ras se stiu face oriunde merg.
Postat 14 Februarie 2011, 18:40 de kaled
buna
hai fara vorba sa ne vedem si clarificam
Postat 14 Februarie 2011, 17:53 de demi
@demi
ma mui.stul cei vrei sa merem la un bar caci esti un betivan prost si deacolo iti iei curvele pe care te f.ut in gura zi de zi?
Postat 14 Februarie 2011, 17:49 de carol
buna
ba * peti ii bar cameleon din nufaru hai fvtizi dumnezei matii
Postat 14 Februarie 2011, 17:44 de demi
@demi
no ba fraiere cine ii peti inca o curva deata?cu care teai **** azi noapte stiu ca cine esti si cate ai facut dar mie rusine sa scriu caci esti un cocanar si prost ce de aia vrei sa ne vedem ca nai primit de mult pu.la no zi ma fraiere
Postat 14 Februarie 2011, 17:42 de carol
@bucur
in atentia domnului comandant Bucur cu respect dar cum sunteti tratat ca un ultim bandit care i-a mita de la cine?de la negus?de la lungu?in asemenea oameni care slujesc dreptatea sa avem incredere?ce sunteti dumneavoastra un portofel de mita?ori cine poata sa zica de dumneavastra ce doreste la voia intamplarii?de ce nu luati masuri?inseamna ca sunteti vinovat si un corupt de bani de ce dati voie ca banditii sa va puna in rusina pentru ca spun adevarul?
Postat 14 Februarie 2011, 17:37 de anonim
haha
Demi dc reactionezi asha , inseamna ca are dreptate carol stie el ce zice ,si stirea nui 100% adevarata
Postat 14 Februarie 2011, 17:36 de rad
buna
hai ma jegule sa ne vedem ....te astept la peti
Postat 14 Februarie 2011, 17:28 de demi
mincinosi romani
referitor ca negus a dat mita lui Bucur intrebarea este ca totusi de ce nu negus vinde in piata rogerius tigari netimbrate contrabanta toata lumea stie ca tigari contra banda vinde mama lui lungu alexandru (batrana)si nevasta lui lungu senior lungu anikau doamna ziarista verificati de cate ori a luat negus amenda pentru tigari contra banda si de cate ori a luat familia lungu oare nu lungu alexandru este cel care aduce tigarile contrabanda prin legaturile lui? si nu cumva Bucur si Gavra marele presedinte al judoului care na facut judo in viata lui nu cumva domnul procuror gavra da ordin lui bucur ca sal lase pe sandu si famialia lungu sa vinde tigari contra banda de ani de zile.
Postat 14 Februarie 2011, 17:27 de carol
mincinosi romani
futute in gat ce vrei bataie bah fraiere ca te bat danduti doar o palma
Postat 14 Februarie 2011, 17:17 de carol
buna
carol hai se ne vedem ca vad ca esti tare
Postat 14 Februarie 2011, 17:04 de demi
mincinosi romani
sunteti niste cacati ma pis pe toti si ala cica ai zis ca ai vazut ca negus o urlat te * in gat ma fraere..si ala anonim care tot scrii esti lungu sau careva dealui futuvasi in gat fraierilor....muistiii drq
Postat 14 Februarie 2011, 16:42 de carol
mincinosi romani
ifutuvasi in gat de romani prosti nui adevarat nimik.si pentru bihoreanul rusine mare ca sunteti cacati..niste rahati..negus de ar fi fost acolo nu iar fi frica de gasca lui nici de lungu caci negus are sange in el nu ca lungu si gasca lui de pu.la..atat mai am de zis de astea ajung cumva la urechile lui romi lungu ajunge in mormant asa ca stati pe pu.la voastra cacatilor
Postat 14 Februarie 2011, 16:33 de carol
celebru
Auzi,"Celebrul Negus senior", dar de cind a devenit acest tigan celebru?Are vre-o medalie de care noi nu stim? a descoperit vre-un zacamint?a inventat ceva folositor pentru omenire?,eu stiu ca este un infractor,acum lingau la politie, il linge pe Bucur si aduna "dreptul" pentru politia de la piata Rogerius, de la bisnitarii de tigari netimbrate.Domnilor chiar sinteti orbi sau unsi....Ce tot scrieti despre familia Negus, aha, v oi faceti infractorii celebrii..
Postat 14 Februarie 2011, 16:25 de anonim
mincinosi romani
ma negus nici no fost in piata.. singura piata in care nu umbla negus este rogeriuscum poti minti ca lai vazyut daca negus era acolo sa stiti ca toata banda impreuna cu lungu ar fi murit
Postat 14 Februarie 2011, 16:21 de carol
negus
DA,NU NE DISTRAGETI ATENTIA DE LA REALITATE, scrieti despre copii care mor din cauza etnobotanicelor, sau si voi sinteti consumatori dlor de la ebihoreanul?Lasati ca Muntele Bihorului se descurca si fara sa va dati voi cu parerea,lingailor... nu va este rusine?
Postat 14 Februarie 2011, 16:17 de anonim
rusinica
esti foarte dezinformat mai **** ordinara daca batrinului iar fi vazut cel putin ochi lungu sau daca ar fi stiut ca e in piata sar fi pisat pe el de frica sa mai intre in piata nu este adevarat cea ce au scris yiaristi ca doar is si aia niste sugative ca tine lui negus nu e frica nici la varsta lui de marele lungu pt ca el are sange in el nu yeama de curechi ca lungu lungu costi si cu banda care au fost la piata sau luat de o femeie si nici macar la aia nu ia fost frica de ei cand a inceput aia sai futa in gura au mers de parca ia **** in cur cineva ziaristi de ce nu scrie adevarul ca ce sa intimplat cu adevarat ca doar a fost atita lume in piata sau va e rusine ca marele luptator roman lungu se vrea a se bate cu o femeiesi mai vine si cu gasca pe ea
Postat 14 Februarie 2011, 16:14 de fff
negus
Lungu nu era cu Marie, era cu tatal sau si erau la cumparaturi.Eu am vazut toata scena.Nici nu l-au bagat in seama pe Negus si acesta de frica vazindu-i impreuna,a crezut ca vin la el, a strigat dupa ajutor desi cei doi Lungu au avut intentia sa discute omeneste cu el.Tiganu,a zbierat ca asa-i felul, a alarmat degeaba pe ceilalti bisnitari ai lui -vinzatorii de tigari netimbrate, nu l-a atins nimeni pe Negus batrinul.Acum ca nu are bani crede ca -l vor santaja pe Sandu sa -i dea bani.Nu -l bagati in seama ,iar voi ziaristilor va rog sa scrieti despre faptul ca bietii romani nu au loc de munca, facturile sint mari, mor oamenii infometati sau prin sinucidere ca nu mai rezista.NU NE ATRAGETI ATENTIA DE LA REALITATEA TRISTA DIN ROMANIA..sau poate voi aveti un salariul foarte bun si va este totuna?
Postat 14 Februarie 2011, 16:12 de anonim
COSTI FFFF//bulajiul
MAI ALA NOI SANTEM ANALFABET ///////DAR VOI SANTET BULANJII VOI CU TIGANI NU VA,PUTETI PUNE CA NU SANT ZDRENTE////////////////////VAI DE CAPUL VOSTRU SUJAMIAT PPP/////////////LA,NOI MACAM VOI SANTET MURITOR DEFFAME /////////////////PISAMAS PE VOII///////.MAI ALA CLAUDIU VEZ NUCUVA SA MANCI, TU LIMBAAAAAA///////////////SUGIIIIIII////////NOI SATNTEM TARTORIIII,NEGUS..NU UITATTTTT
Postat 14 Februarie 2011, 15:39 de petr costi bulajiu
aviz analfabetilor
se vede cand scriu tiganii ca asa foame au in glanda incat si literele le mananca la scris.vai si amar de capul lor de gunoieri ce sant
Postat 14 Februarie 2011, 14:30 de claudiu
nr 1
bai in pwla mea mai invatzati sa scrietii....sau cate clase aveti????
Postat 14 Februarie 2011, 13:06 de babuin
nr 1
mezinul familiei nu este FUGIT in italia........ma pis pe fatza voastra care scrieti asa cv si nici nu sunte-ti informati....
Postat 14 Februarie 2011, 13:03 de babuin
COSTI FFFF//bulajiul
CARA SNTET VOI////TOT PA LANG LUGU VA VINE RANDUL LA TOT DAR COSTI NU UITA CA TU AIFOST UN FRAIER PETRU NOI ADICA FAMILIA NEGUS SI OSA MAI FII IAR,FRAERE NOI SANTEM CUM SATEM DAR TU EST UN.CTEL ALTUIA NOI SATEMSI VOM FI BRIGADA DE FEIRRRR///NU UITA///////////////////IAR PETRE CATELUL FRAERUL AIBA GRIJE,DAR SA NU UITA CA ///////////////IN MASA///////
Postat 14 Februarie 2011, 12:44 de petr costi bulajiu
haha
sunt si in rogerius bishnitari aia tzigani care is mana in mana cu negus sareau toti pe lungu il nimiceau :))
Postat 14 Februarie 2011, 11:46 de rad
hahah
Haahaha...hahaha....niste hahalere ....tziganii trebuiesc starpiti...bine au zis italienii...pe un caine il educi mai usor decat pe-o "cioara".....hahaha
Postat 14 Februarie 2011, 11:32 de Jijii...
scandal cu ciorile
noa ..dic ha be`=)) i-a tras 2 picioare`n cur la cioara ..si ca de obicei..cioara si`o chemat ....turma sa vina sa`l salveze:)) tot timpu` se intampla la fel
Postat 14 Februarie 2011, 11:14 de pacala
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON