URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Singurii care mai pot cât de cât supraviețui sunt beneficiarii pensiilor speciale. În ei ne e speranța să ducă mai departe flacăra românismului... Când se vor termina toate cele patru faze ale apocalipsei, vom ieși mai întăriți. Iar o parte, de-a dreptul țepeni... Vezi care sunt aceste faze, într-un articol de opinie semnat de Mircea Chirilă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
15 Noiembrie 2018, 16:14

Investiţie de 800.000 euro: Parcul Palatului Baroc îşi va recăpăta splendoarea şi va găzdui o grădină biblică! (FOTO/VIDEO)

Nu doar Palatul Baroc îşi va recăpăta strălucirea cu ajutorul unei investiţii de amploare, ci şi grădina din jurul acestuia.

Episcopul romano-catolic de Oradea, Böcskei László, a anunţat joi că parcul va fi reamenajat pe bani europeni, fiind vorba concret de 773.183 euro. Printre noutăţi se numără amenajarea unei grădini cu plante şi flori biblice lângă Catedrală.

Parc pe şase hectare

Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă în care a fost prezentat şi stadiul lucrărilor de renovare a Palatului Baroc. La conferinţă au mai participat arhitectul Emődi Tamás şi managerul de proiect, Matuz Zsolt.

La conferinţa urmată de o vizită prin Palatul Baroc şi prin grădinile acestuia a participat şi arhiepiscopul Ioan Robu, mitropolit romano-catolic de Bucureşti, care se află la Oradea pentru vernisajul expoziţiei "Fericitul Vladimir GHIKA - In spiritu caritatis - DESENE", de la Muzeul Oraşului.

Proiectul "Protejarea, promovarea şi dezvoltarea parcului Palatului Baroc" a obţinut finanţare europeană prin programul RO-HU, partenerul maghiar fiind Universitatea Szent István din Szarvas.

Episcopul Böcskei László a spus că, la finalul implimentării, adică în 2020, grădina va fi o "zonă elegantă, de excepţie", deschisă publicului, cu unele restricţii orare.

Parcul Palatului Baroc are circa 6 hectare şi cuprinde aproximativ 500 de plante, arbuşti şi arbori. Este un parc istoric, datând din secolul XVIII, care îmbină stilul baroc/clasicist cu cel englezesc, mai liber.

Grădina biblică, atracţie turistică

Prin lucrările de reamenajare se doreşte dezvoltarea biodiversităţii parcului, creşterea calităţii spaţiilor verzi şi dezvoltarea potenţialului turistic al parcului, au anunţat autorii proiectului.

Potrivit acestora, parcul nu va fi reconstruit exact după forma cunoscută din cele mai vechi fotografii găsite (începutul anilor 1900), dar va fi, totuşi, restructurat stilistic.

În prima fază, grădinile vor fi salubrizate şi apoi se va renova infrastructura drumurilor şi aleilor, care nu vor fi betonate, ci realizate din trei tipuri diferite de materiale, inclusiv din piatră. De asemenea, se va instala un sistem de irigare, se vor toaleta arborii, arbuştii, dar şi gardurile vii, peluzele urmând şi ele să fie revigorate. Toaletările se vor face pentru revigorarea vegetaţiei şi asigurarea unui spaţiu vital optim pentru plante.

De asemenea, urmează să fie plantate şi garduri vii de protecţie fonică. În plus faţă de vegetaţia existentă, va fi amenajat un rozariu şi o grădină cu diverse plante şi flori care apar menţionate în Biblie. Aceasta va fi amenajată în stânga catedralei, unde va fi, potrivit episcopului, "o zonă de linişte", deschisă plimbărilor şi meditaţiei.

Reprezentanţii Episcopiei consideră că această grădină va fi o atracţie deosebită pentru vizitatorii, urmând să fie prima de acest gen şi de amploare din România. O grădină similară a fost deschisă la Timişoara, dar are doar 6 specii biblice. Tot în acea grădină vor fi aduse plante aromatice şi medicinale.

Fără scuar la intrare

În cadrul proiectului, în faţa catedralei va fi amenajată o piaţetă acoperită cu piatră pentru procesiunile religioase, iar în faţa Palatului Baroc se va face o intrare tot din piatră, urmând ca scuarul verde (foto) să fie îndepărtat, iar arbuştii reamplasaţi în altă parte.

Decizia a fost luată deoarece grădinile baroce din jurul unui monument au, de regulă, un culoar de intrare neîncărcat cu vegetație.

Tot pe bani europeni va fi reabilitat şi amfiteatrul în aer liber din zona sudică a Palatului, dar va avea un finisaj din alt material decât cel existent.

Amfiteatrul va putea fi folosit pentru găzduirea unor evenimente. Totodată, se vor instala bănci, coşuri de gunoi şi stative pentru biciclete în conformitate cu stilul grădinii. Amenajările realizate în anii 60 cu trepte de intrare din partea sudică vor fi îndepărtate şi refăcute în stil baroc.

Lucrările la grădinile Palatului Baroc vor începe în primăvara anului viitor şi vor fi finalizate la finalul anului 2020, în aceeaşi perioadă cu lucrările la reabilitarea Palatului.

Arbori de protejat

Parcul dendrologic al Palatului Baroc găzduieşte o colecţie importantă de arbori şi arbuşti autohtoni şi exotici. În parc se regăsesc 633 de arbori, 237 de arbuşti, 320 de trandafiri şi 92 de conifere, în total 63 de specii.

Exemplarul cu cea mai mare vârstă pare a fi un stejar cu circumferinţa de 450 cm care are în jur de 180 de ani, fiind probabil plantat în jur de 1838 sau a făcut parte din vegetaţia naturală a parcului. Castanii sălbatici au în jur de 140 de ani, un stejar roşu are 150 de ani, iar o salcie pletoasă are în jur de aproximativ 110 ani. Specii remarcabile sunt magnoliile de 90-100 de ani, în faţa palatului.

În parc există şi două exemplare în jur de 80 de ani de Gymnocladus dioicus care prin diseminare s-au înmulţit şi apar în parc şi alte exemplare tinere. Se găseşte de asemenea un exemplar de Gingko biloba în vârstă de circa 60 de ani. Mai  sunt şi exemplare seculare de Taxus baccata, care - după fotografiile găsite din 1900 - erau exemplarele unui gard viu.

S-au identificat, în total, 46 de exemplare de arbori şi conifere deosebit de valoroase, cu o vârstă considerabilă sau fiind specii exotice. Atât episcopul de Oradea cât şi arhitectul Emődi Tamás au subliniat că acestea urmează să fie protejate în mod deosebit. În schimb, vor fi tăiaţi acei arbori cu un grad înalt de uscare şi cei care au răsărit din seminţe şi nu au fost plantaţi.

Istorie de secole

Parcul baroc a fost amenajat în jurul palatului episcopal, pe terenuri care la mijlocul secolului al XVIII-lea se aflau la marginea nord-vestică a oraşului şi aparţineau Episcopiei Romano-Catolice.

Episcopia a luat încă de prin anii 1770 măsuri de amenajare a spaţiilor verzi, însă cercetările de arhivă nu au reuşit încă să identifice vreo imagine sau un plan din perioada barocă a acestui parc, doar hărţi care redau sumar configuraţia lui.

Din arhiva episcopiei, hărţile, descrierile istorice şi fotografiile de epocă rezultă că parcul din jurul palatului a suferit numeroase modificări în timp: restrângeri, extinderi, remodelări ale structurii spaţiului verde, care în forma actuală – în comparaţie cu stilul arhitectural al construcţiilor – are mai puţine elemente specifice grădinilor/parcurilor baroce geometrizante, având mai degrabă caracter de parc englezesc, mai liber, nu atât de structurat.

O faţadă, aproape gata

În aceeaşi conferinţă s-a prezentat stadiul lucrărilor la reabilitarea Palatului Baroc, aflate în grafic. În perioada mai-octombrie s-au făcut următoarele lucrări: intervenţii structurale la şarpantă, ignifugarea elementelor din lemn, schimbarea învelitorii, montarea de paratrăsnet, reabilitarea elementelor decorative de pe faţade (la aripa sudică şi pe faţada principală), tencuieli şi zugrăveli exterioare, respectiv montarea ferestrelor.

Se lucrează acum la restaurarea ancadramentelor de piatră, a gratiilor ferestrelor şi a picturilor murale.

Reabilitarea faţadei aripii sudice a Palatului Baroc este aproape finalizată, lucrându-se în paralel şi pe o partea stângă a faţadei principale.

Tot în paralel, se lucrează în interior la corectarea unor fisuri în structura de la parter şi la restaurarea frescelor baroce originale descoperite în două încăperi de la etajul I.

Investiţia pentru reabilitarea Palatului Episcopal este suportată din bani de la Guvernul Ungariei, ridicându-se la 1.948.000.000 forinţi, adică circa 6 milioane euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4163 RON
  • 1 EUR = 4.8288 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON