URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
30 Octombrie 2018, 12:02

De neratat! Filmul "Moromeţii 2" a avut avanpremiera naţională la Teatrul din Oradea şi poate fi văzut în cinema din 16 noiembrie (FOTO/VIDEO)

Câteva sute de orădeni au văzut luni seară în avanpremieră naţională filmul "Moromeţii 2", o adaptare liberă după volumul al doilea din romanul "Moromeţii" şi "Viaţa ca o pradă", scrise de Marin Preda.

Au fost două proiecţii la Teatrul Regina Maria, urmate de o întâlnire cu regizorul Stere Gulea, cel care a realizat şi primul film în urmă cu mai bine de 30 de ani, şi alţi membri ai echipei, mai precis producătorul Tudor Giurgiu, actorul Iosif Paştina, care joacă rolul lui Niculae, şi actriţa Anca Androne, care o joacă pe Ilinca.

Pelicula "Moromeţii 2" readuce pe ecrane celebrele personaje ale lui Marin Preda, continuând povestea familiei lui Ilie Moromete, şi-l are în prim-plan pe mezinul Niculae, singurul care a rămas alături de părinţii lui, dar vrea în continuare să meargă la şcoală, căci are doar trei clase terminate.

Anii 1945 şi 1946, surprinşi în filmul lui Stere Gulea, îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar în continuare capul familiei, gândindu-se cum să se asigure că nu-şi va pierde chiar toată agoniseala şi pogoanele de pământ odată cu instalarea comuniştilor "Moromeţii 2" surprinde în mod profund trăirile ţăranilor din perioada de dinainte de colectivizare, când trebuiau să-şi dea cotele de grâne către stat.

Noua producţie este una alb-negru, iar majoritatea secvenţelor au fost turnate în aceeaşi casă din satul Talpa, judeţul Teleorman, în care a fost realizat şi primul film în 1985. Pre-producţia părţii a doua a durat mai bine de un an - casa Moromeţilor a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schiţele şi imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. 

La finalul proiecţiei, răspunzând unei întrebări din public, Tudor Giurgiu a spus că acea casă este acum promovată pentru turişti de către autorităţile locale, care organizează "brunch-uri" în curtea lui Ilie Moromete. El a fost completat de regizorul Stere Gulea, care a precizat că primarul comunei este un om de ispravă, "chiar dacă este PSD-ist".

De data aceasta, Ilie Moromete este interpretat de Horaţiu Mălăele, după ce Victor Rebengiuc a refuzat rolul, considerându-se prea în vârstă. Stere Gulea a afirmat, însă, că Mălăele demonstrează că nu este cu nimic mai prejos decât Rebengiuc în acest rol.

Cât despre motivaţia din spatele proiectului, regizorul a spus: "Primul film se încheie cu întrebarea "Unde mergem noi, domnule?". Am zis că totuşi ar trebui să dăm un răspuns".

Din 16 noiembrie, pelicula va intra în cinematografe, rulând inclusiv la Cinema Palace din Lotus Center. Tudor Giurgiu a precizat că iniţial s-a dorit prezentarea filmului, în septembrie, în cadrul TIFF Oradea, însă filmul nu era finalizat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4133 RON
  • 1 EUR = 4.8246 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON