URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 18 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Faţă de ediţiile de mai demult, la Gala Premiilor lui Bihorel de anul acesta au lipsit aproape toţi destinatarii înţepăturilor publice cu parfum de premiu. Nu a fost o surpriză pentru nimeni. Din păcate, acesta este un semn că, deşi râde tot mai mult, clasa politică se află într-o pierdere constantă a simţului umorului. Premiile lui Bihorel nu au vrut să umilească niciodată, ci doar au luat în balon lucruri cunoscute de toată lumea: derapaje pe lângă lege, tare de comportament, învârteli şi mânăreli făcute pe sub masă, eşecuri profesionale sau chiar condamnări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
31 Octombrie 2018, 19:25

La muncă, în străinătate: Se caută 200 de bihoreni pentru cules de mazăre în Danemarca şi Portugalia

La muncă, în străinătate: Se caută 200 de bihoreni pentru cules de mazăre în Danemarca şi Portugalia sursa foto: smittenkitchendotcom.files.wordpress.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a început recrutarea a 200 de muncitori sezonieri, la cules de mazăre în Danemarca şi Portugalia. Aceste locuri de muncă au fost anunţate prin EURES, serviciul european de angajare.

Mai precis, firma Greanpeas caută 100 de muncitori în Danemarca, care vor lucra între lunile iunie şi octombrie 2019, şi tot atâţia în Portugalia, între lunile martie şi iunie 2019. În ambele ferme se va lucra şase zile pe săptămână.

În Danemarca, cazarea se va face în rulote, într-un camping care are bucătărie, sală de mese, toalete, baie cu duşuri şi maşini de spălat, internet. Taxa de cazare plătită de lucrător pe zi este de 8 euro şi acoperă inclusiv gazul, apa şi electricitatea. Transportul dus-întors România-Danemarca este în sarcina muncitorului. Pentru transportul de la locul cazării la locul de muncă sau pentru cumpărături, angajatorul va pune la dispoziţia lucrătorilor un autobuz, contracost pentru 1,5 euro/zi/persoană. Opţional, lucrătorii pot să îşi aleagă alt mijloc de transport la locul de muncă. 

În Portugalia, cazarea se face în case echipate cu toate utilităţile, contra unui preţ cuprins între 100 şi 120 de euro, cu tot cu utilităţi. Transportul dus-întors România-Portugalia este plătit de angajator, urmând să recupereze banii din salariile plătite angajatului. Transportul de la locul cazării la locul de muncă este gratuit, fiind asigurat de către angajator. Mai multe informaţii despre cazare şi transport se găsesc pe site-ul My-greenpeas.com.

În ambele ţări, plata se va face în funcţie de cantitatea de mazăre culeasă. În Danemarca, salariul este de 0,6 euro brut/kg+12,5% alocaţie de concediu. "Impozitul şi contribuţiile sociale se vor deduce din salariu conform legislaţiei daneze. Mai multe informaţii despre impozite: www.skat.dk", se arată în anunţul publicat de AJOFM Bihor.

În Portugalia, salariul minim/lună/persoană, pentru 173 de ore de lucru, este de 700 euro brut. Dacă se culege mai mult de 1950 kg în 173 de ore, se va plăti, pentru fiecare kilogram cules în plus, 0,30 euro/kg, ca bonus. Impozitul şi contribuţiile sociale se vor deduce din salariu conform legislaţiei portugheze.

Bihorenii care vor să aplice trebuie să aibă minim 18 ani şi să fie apţi de munci fizice grele, indiferent de climă. Cunoştinţele minime de limba engleză reprezintă un avantaj.  

Doritorii trebuie să trimită un CV model Europass, în limba română sau engleză, cu poză inclusă, pe adresa de e-mail: work@greenpeas.dk.Selecţia va avea loc în prima jumătate a lunii decembrie, la Slatina. 

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la consilierul Eures din cadrul AJOFM Bihor, Simona Burdean (str.Transilvaniei, nr.14, Oradea sau la telefon: 0259.433.346).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Cartea 'România, te iubesc' a fost lansată la Oradea. Jurnalistul Alex Dima: „Aici este dovada că se poate!” (FOTO/VIDEO)
  • Drumul nou dintre Oradea şi Sântandrei, deschis circulaţiei. Cei doi primari au anunţat noi investiţii în traficul dintre cele două localităţi (FOTO/VIDEO)
  • Zăpada face ravagii în Bihor: 79 de localităţi fără curent, peste 28.000 de cetăţeni afectaţi! (FOTO)
  • A venit zăpada! Utilajele RER Vest au ieşit pe străzile Oradiei (FOTO)
  • „Lumea contemporană. Puncte de vedere”: La Muzeul Țării Crișurilor a fost vernisată expoziția de sculptură a artistului Ovidiu Pascu (FOTO)
  • Gala Premiilor lui Bihorel 2018. Petrecere cu poante video, caricaturi şi concert Compact la Majoratul BIHOREANULUI. Vezi câteva momente! (FOTO / VIDEO)
  • Campionul K1 Adrian Maxim, prins de procurorii DIICOT Oradea cu un kilogram de cannabis. Sportivul a fost arestat şi trimis în judecată (FOTO)
  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON