Un orădean a fost grav rănit iar o adolescentă din comuna Sântandrei a scăpat cu leziuni uşoare în urma unui accident petrecut, vineri dimineaţă, la intersecţia străzilor Ovid Densuşeanu cu Meşteşugarilor din Oradea.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu, a declarat BIHOREANULUI că accidentul a fost anunţat în jurul orei 7.30.
"Din verificările făcute până acum de poliţiştii rutieri, accidentul a fost provocat de un orădean de 27 ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în judeţul Bihor (Opel - n.r.), care nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coleziune cu un alt autoturism (Volkswagen Golf - n.r.), condus regulamentar de un şofer de 41 ani din Sântandrei", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
În urma impactului, un orădean de 52 ani, pasager în Opel, a fost grav rănit, iar o tânără de 15 ani din Sântandrei, pasageră în Golf, a suferit leziuni mai uşoare.
"Ambele persoane au fost internate în spital pentru îngrijir medicale", a declarat subcomisarul Dinu.
Accidentul s-a soldat şi cu avarierea serioasă a celor două maşini. Opelul a fost ridicat de o autospecială cu platformă aparţinând RO-Asist.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.