URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 23 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Formidabil cum un fapt aproape banal, până la urmă, se rostogolește pe Facebook pe baza unor știri false. Povestea a căpătat proporții tragice, mai ales la comentatorii de peste munți, care erau aproape gata să vină să ne salveze simbolul național. Frați români verzi, rămâneți la locurile voastre: Patria nu este în pericol!
Zic şi eu
Adrian Cris
Deja de mult timp Partidul ne toarnă în cap minciuna că toţi politicienii sunt "aceeaşi mizerie", deşi nu toţi fac totul ţăndări ca în ultimii doi ani. Sper, totuşi, să ieşim din capcana asta pe 26 mai, fiindcă totdeauna putem alege din ceea ce avem. La urma urmei, nici în viaţa unui om nu-şi găseşte nimeni jumătatea cea mai inteligentă, sexy, fermecătoare şi harnică, dar de alegere fug doar mizantropii, cei care vor să moară singuri.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Octombrie 2012, 13:58

Fostul ministru Cseke: redeschiderea spitalelor este o măsură electorală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatorul Cseke Attila consideră că redeschiderea unora dintre spitalele închise în mandatul său de ministru al Sănătăţii a fost dictată de raţiuni electorale.

Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă pe care a organizat-o pentru a-şi prezenta bilanţul mandatului de parlamentar, ce crede despre redeschiderea spitalelor, Cseke a comentat iniţial laconic: "Campanie electorală!".

Apoi, la insistenţele jurnaliştilor, Cseke a afirmat că nu ştie dacă spitalele recent redeschise de guvernarea USL vor rămâne sau nu în funcţiune şi după alegeri, dar a precizat câteva argumente în sprijinul deciziei pe care a luat-o când conducea Ministerul Sănătăţii.

"În prezent, în trei sferturi dintre spitalele judeţene din toată ţara nu poate fi tratat un infarct miocardic acut, iar în jumătate din ele nu se poate interveni în cazul unui pacient în comă după un accident vascular cerebral. Eu am considerat, în această situaţie, că era necesar să concentrăm resursele materiale şi umane pentru a rezolva asemenea cazuri acolo unde se putea. Că vrem noi să dăm un ceai şi o aspirină într-un mic spital comunal sau orăşenesc, asta e o decizie pe care alţii şi-o asumă", a spus Cseke.

Fostul ministru a amintit că, tocmai pentru a concentra resursele materiale şi umane disponibile în sistemul sanitar, a promovat un program de construire de noi Unităţi de Primire a Urgenţelor, şi a salutat faptul că acest program este continuat şi de guvernarea USL.

Tot revenind la argumentele în susţinerea deciziei sale de a închide unele spitale mici, Cseke a dezvăluit şi faptul că alţi predecesori ai săi au avut aceeaşi intenţie. "Eu, când am ajuns la Minister, am găsit opt programe de reformă în sistemul sanitar, făcute cam de vreo zece miniştri. Doamna ministru Daniela Bartoş (n.r. - ministru al Sănătăţii în Guvernul Năstase), zic gurile rele, de aceea a fost schimbată pentru că încă de atunci intenţiona să închidă 100 de spitale", a spus Cseke.

El a continuat, afirmând că şi fostul ministru Eugen Nicolăescu (n.r. - în Guvernul Tăriceanu) ar fi intenţionat să închidă spitale, "dar a venit perioada de creştere economică şi n-a mai făcut acest lucru". În fine, despre fostul ministru Ion Bazac, din Guvernul Boc 1, Cseke a spus că şi acesta avea în plan, încă din 2009, să închidă 200 de spitale. "Domnul Bazac a şi declarat acest lucru în 2009 la Târgu Mureş", a spus Cseke.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ati uitat
Domnul Cseke asemenea altor personaje cu putere de decizie nu mai stiu de mult ce inseamna pentru oamenii simpli si bolnavi un spital oricit de mic ar fi. Am vazut oameni foarte batrini, slabiti pe holurile unor spitale ”mari” dupa un drum de citeva ore cu trenul sau autobuze reci si aglomerate. Acesti oameni nu intotdeauna au boli extrem de complexe, (apropo si la oras sint spitale cu personal dezinteresat sau plictisit de poti muri pina ajungi la us cuiva) ci unele clasice virstei-reumatism, hipertensiune etc. Nu ar fi mai usor sa nu-i mai purtam pe drumuri ci totul sa se rezolve loco. Pentru probleme grave din fericire avem SMURD, dumnezeu sa le dea putere si sanatate pentru linistea si siburanta noastra.
Postat 12 Octombrie 2012, 15:57 de Maron
Se desfinţează UDMR Buftea cumva !?!
Un maghiar serios cum e Cseke ar trebui să ştie că a înfiinţa sau a reînfiinţa reprezintă un proces de inteligenţă net superior celui de desfiinţare. Mai les că atunci când e vorba de spitale, unde UDMR participă la orice fel de desfiinţare dacă e vorba de un teritoriu unde sunt puţini maghiari sau deloc, iar când e vorba de judeţe atunci hoarda cu şaua la purtător merge pe invers.
Postat 11 Octombrie 2012, 16:40 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2638 RON
  • 1 EUR = 4.7625 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON