Cere şi ţi se va da! Statul se pregăteşte să piardă şi Spitalul CFR

Seria revendicărilor "cu cântec" prin care tot mai multe ordine călugăreşti catolice încearcă să obţină diverse proprietăţi nu se mai termină: o necunoscută congregaţie romano-catolică cu sediul în Galaţi a pus ochii pe clădirea Spitalului CFR.

Asta în ciuda evidenţelor administraţiei maghiare antebelice care nu au atestat-o niciodată ca proprietară, a detaliului că în epoca interbelică Statul Român a cumpărat o parte din bunurile acestui ordin călugăresc, dar mai ales a înseşi legislaţiei actuale privind retrocedarea bunurilor bisericeşti, mai precis a OG 94/2000, conform căreia, dacă statul a adăugat, după naţionalizare, noi suprafeţe construcţiei iniţiale, pretendentul nu mai e îndreptăţit s-o primească în natură.

BIHOREANUL vă prezintă încă un caz în care, în loc să-şi apere interesele, statul se arată, din nou, gata să piardă. Adică să facă ce ştie el mai bine...

"Operaţi" la sediu

Faptul că nu se vorbeşte despre o problemă nu înseamnă că ea nu există. La Spitalul CFR Oradea, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, cea mai mare problemă datează din 2006, iar de atunci e ţinută sub tăcere.

În acel an, pe 19 ianuarie, conducerea unităţii primea o notificare de cinci rânduri, prin care era înştiinţată sec: "Vă notificăm că imobilul situat pe strada Republicii nr. 56 face obiectul solicitării de retrocedare, având în vedere că a fost preluat abuziv din proprietatea Congregaţiei Notre Dame de Sion. Cu speranţa că această problemă va fi soluţionată corect, vă dorim haruri şi binecuvântări de la Dumnezeu!". Semnează Prea Sfinţitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic al Oradiei, şi juristul Florin Jula, care arătau că Episcopia fusese mandatată de ordinul romano-catolic să-i reprezinte interesele.

Pentru personalul şi pacienţii spitalului notificarea a venit ca o condamnare la desfiinţare ce urmează a fi pronunţată, mai devreme ori mai târziu, de Comisia specială de retrocedare a bunurilor bisericeşti de la Bucureşti. Iar asta întrucât până în prezent Comisia n-a tratat cu refuz nicio revendicare având ca obiect un imobil din Oradea!

Se rezolvă

Cererea Congregaţiei Notre Dame de Sion şi-a aşteptat rândul la "judecata" Comisiei până la 25 ianuarie 2007, când membrii acesteia s-au decis cum să depăşească obstacolele existente în calea retrocedării în natură.

Prima piedică venea din faptul că, încă înainte de instalarea comunismului, Congregaţia nu deţinea niciun fel de acte care să o ateste ca proprietar tabular asupra clădirii, ci doar asupra unui teren din zonă, denumit "grădină în Olosigul Gării", precum şi câteva mărturii potrivit cărora călugăriţele sioniste deserveau o şcoală ce funcţiona în actuala clădire a spitalului. În al doilea rând, retrocedarea este împiedicată şi de faptul că în perioada comunistă statul a extins construcţia iniţială, supraînălţând-o cu un etaj şi o mansardă, şi adăugându-i alături un alt imobil, cu funcţiunea de policlinică.

Expertiză cu "ai casei"

Cum articolul OG 94 prevede că, dacă adăugirile la un imobil naţionalizat depăşesc jumătate din suprafaţa sa iniţială nu se mai face nicio retrocedare în natură, ci fostul proprietar trebuie despăgubit în bani, Comisia a dispus efectuarea unei expertize tehnice extrajudiciare, cu următoarele obiective: "1. delimitarea construcţiei vechi de construcţia nouă realizată ulterior preluării de către stat; 2. evidenţierea suprafeţelor desfăşurate ale celor două construcţii; 3. stabilirea în ce măsură clădirea veche poate fi utilizată distinct de cea nouă, pentru a putea fi restituită în natură". Semna preşedintele Comisiei, Ingrid Zaarour (foto).

Nu e nicio ciudăţenie că în fruntea Comisiei s-au aflat mereu reprezentanţi ai unor minorităţi etnice şi religioase, interesate să "depăşească planul" la retrocedări. În schimb, o anomalie este că, în loc să numească experţi independenţi, Comisia a dispus ca Episcopia să-şi aleagă propriii experţi.

Pui-pui, clădirea mea!

Efectuată de inginerul Adrian Durgheu şi subinginerul Gheorghe Dragoş, expertiza a fost încheiată în timp-record. La 19 martie 2007, autorii prezentau deja un raport final, ale cărui concluzii au fost rezumate pe mai puţin de o jumătate de coală de hârtie. Documentul arată că imobilul vechi (spitalul) are o suprafaţă desfăşurată de 2.792 metri pătraţi, fără a menţiona însă că această suprafaţă include şi supraînălţarea făcută de stat la finele anilor '50, iar despre imobilul nou (policlinica) se arăta că are 2.294 mp.

"Experţii consideră posibilă utilizarea distinctă a clădirii vechi în raport de cea nouă. Menţionăm că intrarea la clădirea nouă se poate face separat faţă de clădirea veche", încheiau experţii, propunând, deci, retrocedarea în natură a spitalului, urmând ca policlinica să rămână statului, pe motiv că putea fi folosită separat! Ceea ce e cu totul neadevărat, căci policlinica nu ar avea niciun rost fără spital, fiind construită tocmai în completarea spitalului.

Prezumţie de... proprietate

Ca răspuns la caracterul părtinitor al expertizei, managerul Spitalului CFR, Daniel Bucurean, a întocmit în primăvara anului 2007 un memoriu în care acuză "scăpările" acesteia. Managerul sublinia că niciun act de carte funciară nu atesta proprietatea Congregaţiei asupra clădirii, singurul document de proprietate al acesteia fiind asupra unei "grădini în Olosigul Gării", adică a unui teren cumpărat de Congregaţie în 1930 de la sindicatul Societăţii de regularizare a apelor Bereteu. "În opinia Comisiei, construcţia «spital» se prezumă a fi proprietatea celor ce au deţinut terenul, dar nu există niciun document care să ateste acest lucru", insista managerul spitalului.

Bucurean arăta totodată că "etajul II şi mansarda spitalului au fost construite în perioada 1955-1957", amănunt cu totul ignorat de experţi. Scopul? Deşi managerul nu o spunea direct: oamenii Episcopiei au "micşorat" suprafeţele construite după naţionalizare pentru ca spitalul să poată fi retrocedat. "Acest raport de expertiză nu e relevant şi, analizând obiecţiile, se poate constata că suprafaţa nou construită ulterior naţionalizării depăşeşte 50% din aria desfăşurată construită", concluziona Bucurean.

Pe drept

Juristul Episcopiei, Florin Jula (foto), consideră totuşi că dreptatea e de partea călugăriţelor romano-catolice şi a eparhiei greco-catolice. "Avem acte că în perioada interbelică episcopul Valeriu Traian Frenţiu a dat bani Congregaţiei pentru a cumpăra terenul pe care se află spitalul. Logic, nu s-ar fi cumpărat terenul dacă pe el nu era şi clădirea, care pe atunci era şcoală confesională".

Întrebat de ce experţii Episcopiei au omis detaliul cel mai relevant, şi anume că imobilul spitalului a fost extins după naţionalizare, ceea ce legal face imposibilă retrocedarea, juristul a afirmat că "nici noi (n.r. - conducerea Episcopiei) nu cunoşteam acest lucru", şi a precizat că omisiunea poate fi reparată, întrucât, la cererea conducerii spitalului, Comisia a dispus o nouă expertiză. "Noi nu avem niciun gând rău cu această clădire. Vrem să o păstrăm tot ca spital, care să fie deservit, la fel ca în Italia ori Franţa, şi de călugăriţe, care pot să mai aline din suferinţa bolnavilor", a mai pledat juristul Episcopiei.

Surpriză ţărănistă

Înainte ca noua expertiză, aprobată abia anul acesta, să fie demarată cu experţi aleşi tot de Episcopie, conducerea Spitalului CFR a insistat ca, la întocmirea acesteia, să asiste şi un specialist desemnat de ea, astfel încât să nu se mai repete "erorile" din prima expertiză.

"Săpând" după documente din epoca interbelică, apte să lămurească problema proprietăţii asupra clădirii spitalului, conducerea unităţii a făcut şi o descoperire nouă care ar putea tranşa chestiunea. "Într-o monografie a Oradiei din anii '30, semnată de un anume Pompiliu Tripon, am găsit atât fotografii ale clădirii care demonstrează că aceasta avea doar un demisol, parter şi un etaj (foto), dar şi o posibilă dovadă că şcoala confesională activa, de fapt, într-un imobil al Statului Român", spune managerul Daniel Bucurean.

Monografia arată: "În 1930 guvernul naţional-ţărănist a cumpărat localul în care funcţiona Şcoala superioară de comerţ de băeţi, pe seama Institutului Notre Dame de Sion. Astfel, prin ajutorul Statului şi al Prea Sfinţitului Traian Frenţiu, episcopul unit, se înfiinţează şi în Oradea acest institut, având o grădină de copii, şcoală primară cu patru clase şi liceu".

Mai rămâne doar ca membrii Comisiei de la Bucureşti să ţină cont de mărturia din această monografie la fel cum a luat în considerare şi mărturiile, tot cu caracter monografic, pe care Congregaţia le-a depus în locul unor acte de proprietate propriu-zise. Altfel, singura concluzie nu ar fi decât aceea că judecă cu măsuri diferite, în detrimentul intereselor statului, adică al fiecărui contribuabil care ar trebui să plătească fie pentru desfiinţarea spitalului, fie pentru construirea unei alte clădiri în care acesta să funcţioneze.

ISTORIE
Crucea evreului

Congregaţia Notre Dame de Sion a fost înfiinţată în anul 1843 la Paris de un evreu trecut la creştinism, Theodore Ratisbonne (foto), cu misiunea de a propaga "în Biserică şi în lume despre fidelitatea lui Dumnezeu asupra iubirii sale faţă de poporul evreu şi pentru a lucra la împlinirea promisiunilor biblice revelate profeţilor din Israel".

Primul loc din România unde s-au stabilit călugăriţele sioniste este oraşul Iaşi, de unde apoi ordinul a proliferat în mai multe zone din Moldova, în Ardeal răspândirea sa fiind însă puţin semnificativă, la fel cum este şi în prezent.

Singura referinţă orădeană cu privire la Congregaţia Notre Dame de Sion datează din perioada episcopatului PS Valeriu Traian Frenţiu, care le-a încredinţat călugăriţelor "un pension, educaţia unui liceu de fete, a unei grădiniţe, precum şi şcoala de aplicaţie a Şcolii Normale de fete".