URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Martie 2019, 20:10

Reacţie halucinantă a Universităţii din Oradea: Pentru că s-au plâns de calitatea absolvenţilor FMF, jurnaliştii danezi sunt acuzaţi de... atentat la securitatea naţională

După ce televiziunea naţională din Danemarca a arătat, într-un amplu reportaj-anchetă, cum un absolvent al Facultăţii de Medicină din Oradea a rămas fără autorizaţia de doctor în doar patru zile, dovedind că nu ştie defel medicină, iar BIHOREANUL a prezentat într-un articol publicat în această săptămână situaţia, Universitatea locală are o reacţie uluitoare.

În loc să dea asigurări că astfel de situaţii nu se vor repeta şi că Universitatea este preocupată de calitatea absolvenţilor, într-un comunicat de presă semnat de "conducerea Universităţii" şi transmis miercuri se arată punctul de vedere al instituţiei, într-o manieră dură doar faţă de cei care pun sub semnul întrebării calitatea absolvenţilor, nu şi faţă de cei care îi pregătesc.

Beţie de cuvinte

"Universitatea din Oradea se delimitează de acţiunile seriate de-a lungul anilor, de denigrare a şcolii medicale româneşti. Unele televiziuni din străinătate, identifică (n.r. greşeala aparţine autorilor comunicatului) situaţii izolate de absolvenţi (în cazul Universităţii din Oradea) sau chiar de rezidenţi (în cazul altor universităţi româneşti de prestigiu) care nu se regăsesc la standardele de cunoştinţe necesare pentru a profesa în anumite instituţii medicale din lume", se arată în comunicat.

După ce arată că la FMF Oradea învaţă 736 de studenţi străini, proveniţi din 51 de ţări, iar în ultimii cinci ani 358 de străini au absolvit aceste studii, comunicatul precizează că orice instituţie de învăţământ superior "respectă curba lui Gauss", adică are deopotrivă absolvenţi buni şi slabi.

Aşa cum şi prorectorul Ligia Burtă a declarat BIHOREANULUI, comunicatul arată că unii absolvenţi ai FMF au ajuns manageri sau directori de spitale, în ţară şi în străinătate, dar nu ţine cont de faptul că în această situaţie punctuală este vorba de un exemplu de la polul opus, de absolvent care face de ruşine facultatea care i-a dat diploma. Mai mult, comunicatul pretinde că absolvenţii bine pregătiţi ai FMF contribuie la opinia că Oradea este "centrul urban cu cele mai bune facilităţi medicale din ţară", concluzie care s-ar regăsi într-un studiu din 2017, publicat de o agenţie de cercetare, D&D Research.

Semnal de alertă ignorat

Cât despre doctorul cu pricina, Universitatea arată că Osman Abdullahi Mohamed a fost doar trei ani student al FMF Oradea, după ce s-ar fi transferat de la o universitate din Ucraina. "Notele obţinute au dovedit nivelul mediocru spre slab al acestuia, iar o instituţie de nivelul Universităţii din Oradea, nu poate fi etichetată (n.r. din nou, greşeala autorilor comunicatului), pe baza unui caz izolat, neluând în considerare numărul mare de absolvenţi anual, cu performanţe bune", se arată în comunicat.

Universitatea nu spune nicio vorbă despre faptul că, la examenul de licenţă, Osman a luat nota 5 pentru lucrarea scrisă şi nota 10 la proba orală, o discrepanţă uriaşă, neexplicată de niciun profesor.

În schimb, comunicatul admite că "semnal de alertă există într-adevăr", dar precizează şi că sistemul de sănătate din ţările respective "are probleme la care nu a găsit soluţii, legate de maniera de evaluare a candidaţilor, de condiţionare a acestora cu stagii de pregătire pre-contract, în comparaţie cu sistemul de sănătate românesc, unde orice absolvent, care posedă doar diploma de licenţă, nu poate profesa decât după examene şi stagii, care contribuie la completarea formării lui ca medic, ridicând foarte mult calitativ nivelul de pregătire şi prestaţia".

Aşadar, de vină ar fi danezii care angajează un medic după şase ani de studiu, fără alte pregătiri, iar în loc să-şi asume neajunsul de a trimite în lume absolvenţi nepregătiţi, universitarii orădeni descoperă hibele altor ţări precum Danemarca, unde, după cum se vede chiar în reportaj, sistemul sanitar este unul modern. 

Jurnalişti pericol!

Comunicatul are un final halucinant, conducerea Universităţii arătând că-i bănuieşte pe jurnalişti de fapte foarte grave. "Considerăm suspectă avalanşa denigrărilor la adresa medicinei orădene şi prin prisma resurselor financiare uriaşe alocate pentru o astfel de anchetă (luni întregi de delegaţii pentru filmări în campus, cămine studenţeşti, incinta Facultăţii de Medicină şi Farmacie, interviurile impuse studenţilor şi cadrelor didactice), ceea ce poate duce la suspiciuni de atentat de securitate naţională", se arată în comunicat.

În realitate, jurnaliştii danezi au stat la Oradea o săptămână, nu "luni întregi", dorinţa lor de a filma în campus este cât se poate de firească şi justificată, prin natura meseriei pe care o au, iar interviurile nu au fost "impuse", ci solicitate, aşa cum, de altfel, se procedează.

Universitatea mai precizează că acest punct de vedere va fi transmis şi Ambasadei Regatului Danemarcei în România.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Re:Re: cine-i oaia neagra?
Adriana draga, daca-mi dai voie sa ma adresez astfel, pentru mine va fi intotdeauna o placere sa fac parte din echipa care "le da jos mastile" acestor personaje prost machiate, slab costumate si sumar pregatite pentru "rolurile" pe care le joaca pe scena educatiei universitare oradene. Asistam la un spectacol in care acesti eroi negativi se dovedesc imuni la simpla dezvaluire a faptelor lor chiar insotita de actionarea in justitie, asa ca prin demersul acesta schimbam tactica: dezvaluirea este urmata de satirizare si satirizarea e insotita de "dezvaluire". Facem acest lucru deoarece chiar credem in sansa UO de a dobandi o reputatie buna, credem ca studentii isi doresc si pot fi mai bine pregatiti de catre dascali onesti si cu totii pot fi condusi mult mai bine de reprezentati respectabili (pe care UO ii are in acest moment!). Desigur ca prezenta postarilor mele aici nu si-ar avea rostul daca publicatia aceasta si redactorul ei nu s-ar bucura de increderea cititorilor lor. Te tzuca Nea Lazar!
Postat 22 Martie 2019, 11:13 de pupinjuristu
Sorbonica
Comunicatul este halucinant pentru ca institutia este halucinanta. Universitatea este dominata inca de ceausism, escroci, nepotism, impostori, coruptie, feudalism, turnatori, rubedenii inepte aduse de pe sate si probabil, vreo doi-trei normali. Universitatea O. este inca o enclava suspendata in timp si prostie comunista. Reforma si deradizarea generala sunt singurele solutii.
Postat 21 Martie 2019, 15:22 de Cetatea
Nu suntem chiar toți mediocri și nici ipocriti
E nasol ca-n dai de un doctor incompetent o spun din proprie experiență o fata a lu tata doctor a preciat de altfel tatăl ea o bomba cu ceas ori ce o întrebai ridica din umeri absolut incompetenta sigur nu toți sunt la fel sunt oameni după care aleargă cela mai mari corporații nu poți să arunci cu noroi într-o întreaga instituție sau tara pentru niste cazuri izolate e drept c-am multe la Oradea diplome pe specializări inexistente etc dar totuși nici sistemul lor nu tocmai ok la noi exista rezidențiat adică pui in practica teoria pe care ar trebuia să o fii asimilat vorba aia teoria ... da practică ne omoară totuși nota cinci pe care a luat-o africo danezu Ucrainianoromanu trebuie să îți de-a de gândit acuma și eu pot sa zic că ei sunt 5.5 milioane de bețivani daca generalizam . Citeam astăzi într-un codidian central cum zicea un finlandez că suntem leneși că nu avem industrie etc adica trendul e sa denigrăm tara cat mai mult la asta suntem specialiști la aruncatul cu noroi ,vedem doar lucrurile negative cele pozitive le trecem repede cu vederea .
Postat 21 Martie 2019, 14:23 de sss
Agramat magna cum laude
Comunicatul UO nu face decat sa confirme corectitudinea concluziei danezilor: daca asa se exprima Conducerea Universitatii, spuma intelectualitatii oradene, elita profesorimii noastre, apoi atunci ce sa mai astepti de la "loaze"? Iar referitor la "curba lui Gauss" se pare ca ceea ce vroia comunicatul sa transmita este faptul ca la UO se produc mai multi prosti (varful clopotului din grafic) decat destepti (marginile reprezentarii respective)... Iar ca sa vii si sa spui ca absolventii tai cu nota 5 au ajuns Ministri sanatatii in guvernele Romaniei, ar trebui sa intelegi ca iarasi este o rusine si nicidecum o mandrie Tovarasi! E adevarat ca la UO lucreaza si oameni de calitate, e adevarat ca mai gasesti si absolventi merituosi, dar problema este tocmai asta: loazele din conducere si din amfiteatrele care se populeaza cu greu doar la examene sunt inamicul numarul unu al Scolii oradene, al viitorului educatiei din orasul nostru! Cine sunt acesti inamici: e usor sa-i identificam ascultandu-le discursul "stil Daea"...
Postat 21 Martie 2019, 13:52 de decalog
cine-i oaia neagra?
Sedeam ieri in "Loja Select" la Cantina Universitatii Oradea la un Teachers cu "rocks" si o Cohiba umpluta cu iarba de Jamaica adusa de un husar bitangau care lucra la Stat si face calatorii si delegatii e(r)xotice... Cand deodata aud agitatie si imediat baga Rosca capu´ lui cela burzulit prin draperia de catifea care protejeaza Loja de privirile fomistilor de studenti: "Maestre scuzati-ma da´este aici un negru care vrea sa va voroveasca!" Lasa-l sa intre, i-am spus fara macar sa-i acord o privire. Imediat intra Somalezo-ucraineanul alb la fata si tot un lac de apa de ziceai ca era membru in Nautilus. "Nea Lazare, aoleu ce ma fac: diploma mea cumparata pe bani grei facuti de Vraciul tribului meu somalez din fildes si corn de rinocer mi-a fost confiscata de danezii ofticati ca leacurile africano-babesti cu care i-am tratat doua zile nu au alt efect decat ca se pot urca in baobab fara scara si ca pot rezista in desert trei luni fara apa! Si toate astea dupa ce Domn´Bodog mi-a dat 10 la Licenta la oral, ca nu intelegea dialectul meu Ho-Lee-Fuk in care vorbesc eu acasa si credea ca e in franceza si vroia sa nu para el ca-i prost!" Sezi bland ma´ ficior ca Io´te-am facut Doftor si ta´ Io te fac Om! Aistea de la UO au un Plan de Management ( au o vorba: "cum le place lor ca sa spuna") si planul lor e simplu: depasim planul la absolventi si umplem lumea cu ei , ca doara si pe noi ne-o facut Unchiu´Prefesori si ce bine ne mere amu´ la tatzi! Numa´fa bine si zi drept: mai aflati oarice fildesi si niscaiva rinoceri p-acolo pe la voi prin Trib, ca daca da atuncea Io-ti garantez ca te fac Jurist-termalist absolvent UO promotia 2005-2017 si te trimit Consulul Romaniei in Zona Africa-Pacific-Antarctica. Apoi de acolo li-i face cum stii tu semn cu branca la tatzi ceia ce te-or aratat ca esti "oaia neagra" a UO, fara sa vada ca de fapt Conducerea UO is niste Berbeci de tat rasul...
Postat 21 Martie 2019, 12:22 de pupinjuristu
RE: cine-i oaia neagra?
Pupinjuristule, mă bucur că ai revenit printre muritorii sorbonei :)
Postat 21 Martie 2019, 14:05 de Adriana Totorean
Catre domna Burta
Mai terminati odata cu explicatiile penibile. Mai bine ati recunoaste crunta realitate scoasa la iveala cu profesionalism de jurnalistii danezii. Doctorul danez de origine somaleza este un exemplu de medic produs de calitatea actului didactic prestat si de dumneavoastra. Cum sa predati la un nivel acceptabil, cand dumneavoastra va purtati de parca ati fi Napoleon? Cum sa fi si director la Centru de transfuzii si Prorector la Universitatea din Oradea si profesor la facultatea de medicina? Numai un sistem de stat bolnav poate accepta o asa anomalie. Daca sunteti atat de dependenta de functii, lasati-va de nobila meserie de cadru didactic. Astfel nu ati mai produce pericole publice pentru societate! Sa va fie rusine, dumneavoastra si colegilor dumneavoastra care ati facut Universitatea din Oradea de rusine in Europa, cu repercursiuni grave pentru universitate!
Postat 21 Martie 2019, 11:04 de Agatha
@excalibur
Si coruptia combinata cu incompetenta crasa nu e atentat la siguranta nationala? Nu ti-aș dori sa ajungi pe mana unui medic incompetent de care depi de viata ta.FMF Oradea nu e la primul scandal si e normal sa fie privita ciudat avand in vedere antecedentele.Noi nu suntem la nivelul din Danemarca orice considerent ai lua in calcul.Inai te sa se umfle nationalismul in noi mai bine am sta cuminti in banca noastra si am lua lectii.
Postat 21 Martie 2019, 11:00 de CetateanulTurmentat
Sugestie
Domnilor si doamnelor de la Bihoreanul,ia faceti o ancheta si luati la rand toate panourile cu fonduri europene si cercetati unde sunt sutele de mii de euro.La multe corpuri iti cade tencuiala in cap ce sa mai vorbim de aparatura la nivelul vremurilor in care traim?Am citit ca se vor face renovari si sper ca si dotari.M-am saturat sa tot aud ca "nu sunt bani".In pana mea,dar conducerea Unicersitatii Oradea nu stie/vrea/poate sa acceseze fonduri europene?Ce pazesc?Asteapta doar sa le intre salariul in cont?
Postat 21 Martie 2019, 10:51 de CetateanulTurmentat
RE: Sugestie
Răspuns la ultima întrebare: da.
Postat 21 Martie 2019, 14:06 de Adriana Totorean
are dreptate Universitatea in cazul asta
Exact cum spune excalibur, e un caz izolat, si daca ar mai fi altele, depinde daca sunt suficient de multe ca sa etichetezi o institutie. Sunt mult mai multi absolventi de medicina care isi fac treaba corect. Asa nod in papura putem gasi si la absolventi de Harvard si MIT. Nu spun ca trebuie acoperite greselile, dar intr-adevar, pe langa ca dau altii in noi si in institutiile noastre, parca noi romanii/oradenii ne si bucuram de asta si sarbatorim! Pacat, eBihoreanul de pozitia asta...Vorba cuiva: degeaba o avem pe Halep si Comaneci, ca mai avem 4 milioane de ambasadori negativi in afara tarii si inca 20 in tara...
Postat 21 Martie 2019, 09:57 de MAlin1
Foarte buna ...
...pozitia universitatii.Nu poti desfiinta o universitate pornind de la un caz izolat. In realitate problema ar putea fi mult mai simpla,tot de natura medicala.Somalezul e posibil sa fi suferit o trauma,o decompensare psiho-intelectuala,un eveniment medical care sa-i fi provocat amnezii severe,afectarea abilitatilor profesionale,whatever.In mod cert se impunea o expertiza medicala, inainte de a se pune ziaristii pe anchete la oradea,cu impact asupra intregului invatamint superior...in ultima instanta fiind chiar vorba de siguranta nationala.
Postat 20 Martie 2019, 23:00 de excalibur
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON