URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 24 IUNIE 2018

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
22 Mai 2018, 12:55

Baschetbaliştii de la LPS CSM Oradea s-au calificat la turneul final al Campionatului Naţional U14

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa LPS CSM Oradea s-a calificat la turneul final al Campionatului Naţional de baschet masculin  U14. Generaţia 2004 a baschetului juvenil orădean îşi încununează astfel un sezon impresionant, ce a cuprins debutul în arena internaţională cu o calificare între primele şase echipe ale României la această categorie de vârstă.

Astfel, formaţia antrenată de Alin Cureş şi Zoran Vranes - care a fost absent totuşi la cel de-al doilea turneu al fazei semifinale, întrucât s-a ocupat de pregătirea echipei U16 care participă la turneul final al CN în perioada 21-25 mai - a repurtat victorii pe linie în cadrul turneului găzduit de Târgovişte, la finele săptămâni.

Rezultatele înregistrate de orădeni în ultimul turneu din faza semifinală:

LPS CSM - CSU Ploieşti 61-45

LPS CSM - CSŞ Târgovişte 44-33

LPS CSM - CSŞ Nr. 5 Bucureşti 60-49

LPS CSM - U-BT Cluj-Napoca 67-58

LPS CSM - CS Otopeni 55-44

De precizat că formaţia orădeană LPS CSM a repurtat cinci victorii, din tot atâtea partide, şi în cadrul primului turneu al fazei semifinale. Acesta a avut loc la Oradea, în cursul lunii aprilie, iar echipa generaţiei 2004 din baschetul juvenil orădean a obţinut următoarele rezultate atunci:

LPS CSM - CSU Ploieşti 84-47

LPS CSM - CSŞ Târgovişte 64-23

LPS CSM - CSŞ Nr. 5 Bucureşti 77-46

LPS CSM - U-BT Cluj-Napoca 68-59

LPS CSM - CS Otopeni 67-59

Cu un bilanţ general de 10 victorii şi nicio înfrângere în faza semifinală şi 34-1 pe parcursul întregii competiţii, LPS CSM Oradea s-a calificat între primele şase echipe ale ţării. Din grupa formaţiei bihorene s-au mai calificat CS Otopeni şi U-BT Cluj-Napoca, ambele având 7-3 la general în faza semifinală.

Turneul final al CN U14 masculin se va disputa în perioada 30 mai - 3 iunie.

De menţionat şi faptul că echipa de 2004 a baschetului masculin orădean este de două ori vicecampioană naţională. Este vorba despre medalia de argint cucerită la CN de minibaschet (U12), în 2016, urmată de cea obţinută la CN U13 masculin în 2017.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • „Zi de zi aici vom fi!”: Protestatarii orădenii au dansat Hora Unirii, dar au cerut izgonirea PSD-ului din ţară (FOTO / VIDEO)
  • 'Călăreţii Diavolului' din Győr au făcut demonstraţii de turnir, iar bucătari iscusiţi au gătit bunătăţi ungureşti în Cetate. Vezi programul Zilelor Sfântului Ladislau (FOTO/VIDEO)
  • Spectacol de pomină la European Music Open: Trupa Castro Romero din Spania a adus muzica şi dansul flamenco pe scena orădeană (FOTO/VIDEO)
  • „Azi e zi de sărbătoare, Liviu Dragnea la-nchisoare!”: Miting cu participare redusă în Oradea după condamnarea şefului PSD (FOTO / VIDEO)
  • Ne enervează: Trotuarele de pe drumul expres sunt pline de buruieni (FOTO)
  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)
  • Piaţa Unirii intră în reparaţii la doar doi ani de la inaugurare (FOTO)
  • Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO)
  • Statul paralel: Judecătorul orădean Ovidiu Galea, fost ofiţer de Securitate, suspendat din magistratură şi inculpat, a fost promovat la... Guvern (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON